Articole

Belgia va introduce o nouă taxă rutieră în 2027, chiar și pentru șoferii care tranzitează țara

Potrivit președintelui partidului liberal-conservator MR, guvernul intenționează să compenseze noua taxă prin reducerea altor taxe pentru belgieni, scrie euronews.com. Cele trei regiuni ale Belgiei au anunțat vineri că vor introduce o taxă rutieră anul viitor, pe care șoferii străini care tranzitează țara ar trebui să o plătească și ei. În ...

Ministrul Dezvoltării: Legea recepţiei lucrărilor esenţiale va accelera investiţiile prin PNRR

Ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila, a afirmat sâmbătă, la Oradea, că noua lege privind recepţia lucrărilor esenţiale, act normativ aflat la promulgare, ar urma să vină în sprijinul implementării proiectelor finanţate prin PNRR şi al absorbţiei fondurilor europene, transmite Agerpres. „Am promovat legea privind recepţia pentru lucrări esenţiale, care ...

Administrația Trump reduce protecția habitatelor speciilor amenințate – păsări legendare ale Americii, precum vulturul pleșuv și condorul californian, riscă să dispară pentru totdeauna

Administrația președintelui american Donald Trump a finalizat o modificare importantă a regulilor de aplicare a Legii privind speciile pe cale de dispariție (Endangered Species Act), limitând modul în care autoritățile federale trebuie să țină cont de distrugerea habitatelor naturale atunci când evaluează proiecte economice. Schimbarea elimină din definiția juridică a ...

VIDEO Lucrările pe Autostrada Moldovei avansează, transmite șeful CNAIR / Obiectivul – 397 km din autostrada A7, deschiși până la sfârșitul anului

Lucrările pe Autostrada Moldovei (A7) avansează într-un ritm susținut, iar pasajul peste calea ferată de la Cleja, din județul Bacău, a intrat într-o nouă etapă de execuție, anunță șeful Companiei Naționale de Infrastructură Rutieră, Cristian Pistol. La pasajul de cale ferată de la Cleja, județul Bacău, cu o lungime de ...

Legendara trupă Rolling Stones a lansat albumul cu numărul 25: „Foreign Tongues” – la 83 de ani, Mick Jagger cântă ca-n tinerețe

Formația britanică Rolling Stones demonstrează că energia creativă nu ține cont de vârstă, odată cu lansarea albumului „Foreign Tongues”, al 25-lea material de studio al formației. Criticii muzicali apreciază noul disc drept o continuare impresionantă a revenirii artistice începute odată cu albumul premiat cu Grammy „Hackney Diamonds”, lansat în 2023. ...

Cod galben de instabilitate atmosferică și averse cantitative în mai multe județe din țară, duminică

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă un cod galben de instabilitate atmosferică și ploi însemnate cantitativ, care va intra în vigoare duminică, la prânz, pentru mai multe județe din țară, transmite MEDIAFAX. Meteorologii au emis un cod galben de furtuni, care va fi în vigoare de duminică în ...

Trafic restricţionat pe A2 Bucureşti-Constanţa din cauza unui accident

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a anunţat sâmbătă că pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 160, în localitatea Cernavodă, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, transmite Agerpres. Din primele informaţii a rezultat rănirea a două persoane, care urmează a fi evaluate medical, ...

Nivelul scăzut al Dunării nu afectează, deocamdată, centrala nuclearelectrică de la Cernavodă / Ambele reactoare funcționează la putere nominală

Nivelul scăzut al Dunării nu afectează, deocamdată, centrala nuclearelectrică de la Cernavodă, a transmis Nuclearelectrica, la solicitarea G4Media.  Singura dată când o unitate a CNE Cernavodă a fost afectată de seceta severă a fost în august 2003, când Unitatea 1 a fost deconectată de la Sistemul Energetic Național (SEN) din ...

13 persoane salvate de salvamontiști de pe munte în ultimele 24 de ore

Un număr de 12 apeluri au fost primite, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, transmite Agerpres. Acestea au fost primite după cum urmează: trei apeluri pentru Salvamont Sinaia, câte două apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov şi Salvamont Maramureş ...

„Turul doi ânapoi”, varianta de peste Prut: Rusia pregătește noi tentative de influențare a alegerilor din Moldova, avertizează șeful Serviciului de Securitate de la Chișinău

Rusia își intensifică activitățile de dezinformare și pregătește noi tentative de influențare a proceselor electorale din Republica Moldova, a declarat directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteață. Oficialul moldovean afirmă că amenințările externe au evoluat, însă instituțiile statului sunt mai bine pregătite decât în anii anteriori pentru a ...

Fost oficial de la Energoatom, desemnat suspect în cel mai mare caz de corupţie din perioada războiului din Ucraina

Un fost oficial de la compania nucleară ucraineană de stat Energoatom a fost desemnat oficial suspect vineri, în contextul în care Biroul naţional anticorupţie (NABU) de la Kiev îşi continuă cea mai mare anchetă de corupţie din timpul războiului în sectorul energiei, relatează agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. ...

Ziua marii finale feminine de la Wimbledon 2026

Sâmbătă se va disputa pe Centralul de la All England Club finala feminină de simplu de la Wimbledon. Va fi o afacere 100% din Cehia: se vor întâlni Karolina Muchova și Linda Noskova. Finala de la All England Club va începe la ora 18:00 și va fi în direct pe ...