Articole

Șofer de 75 de ani, pe contrasens pe autostrada A7. A mers așa peste 20 de kilometri – VIDEO
Polițiștii au intervenit joi, 23 aprilie 2026, după mai multe apeluri la 112 care semnalau un autoturism ce circula pe sens opus pe autostradă, reușind identificarea și oprirea vehiculului. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, autoturismul, un VW Golf înmatriculat în județul Vrancea, era condus de un bărbat în vârstă de ...

UE începe procedurile pentru aderarea unui un nou stat, Muntenegru, pentru prima dată din 2013
Comisarul UE pentru extindere, Marta Cos, a salutat decizia de a înființa un grup de lucru pentru a elabora un tratat privind aderarea Muntenegrului la Uniunea Europeană. Kos a scris despre acest lucru pe rețeaua de socializare Facebook, relatează European Pravda. Primul stat care se apropie de aderare după 13 ...

FT: Germania urmează să își asume „o mai mare răspundere” în privința apărării Europei. Berlinul publică prima strategie de apărare de după Al Doilea Război Mondial
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat că țara trebuie să își asume o mai mare răspundere în cadrul NATO, el dezvăluind cu această ocazie prima strategie a Germaniei din istoria postbelică. Pistorius a spus că, în calitate de țară cu cea mai numeroasă populație din Europa, Germania va ...

Inteligența artificială poate fi manipulată pentru a planifica atacuri teroriste, au stabilit cercetătorii
Cercetători ai Departamentului pentru Securitate Internă le-au arătat parlamentarilor americani cât de ușor pot fi folosite modelele de inteligență artificială în scopuri periculoase, inclusiv pentru construirea unei bombe, planificarea unui atac terorist sau lansarea unui atac cibernetic, transmite MEDIAFAX. Demonstrația a avut loc la Washington, în cadrul unui briefing cu ...

China continuă construcţiile pe 11.000 de insule în zone revendicate şi de alte ţări
China a anunţat miercuri că va continua construcţiile la peste 11.000 de insule pe care le consideră parte a teritoriului său, în vederea unei mai bune guvernări, în cadrul unei campanii pe termen lung de întărire a puterii maritime, asigurare a unor resurse naturale suplimentare şi consolidare a revendicărilor teritoriale, ...

Incendiile de vegetaţie fac ravagii în sud-estul Statelor Unite / Evacuări în masă şi zeci de case distruse
Incendiile de vegetaţie care au cuprins miercuri sud-estul Statelor Unite au condus la evacuări în masă şi au distrus zeci de locuinţe, în special în Georgia şi Florida, transmite joi agenţia de știri Xinhua, citată de Agerpres. Condiţiile de secetă, vânturile puternice şi vegetaţia abundentă au favorizat răspândirea rapidă a ...

Ziua în care Guvernul se eliberează de PSD. Bolojan: ”Voi demonstra că se poate guverna mai bine decât cu frâna de mână trasă”
Miniștrii PSD urmează să se retragă din Executiv, joi, în urma unei decizii adoptate în unanimitate de conducerea partidului, după consultarea internă în care pesediștii au votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Inițial, miniștrii PSD ar fi trebuit să își depună demisiile înaintea ședinței de Guvern programate la ...

PSD nu se grăbește cu demisiile miniștrilor săi: le-a amânat până după ședința de guvern. Ilie Bolojan pregătește deja interimari din PNL și USR
Planul PSD privind retragerea miniștrilor din Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost modificat în ultimul moment, potrivit unor surse politice. O amânare „strategică”, dar care e strategia PSD? Deși inițial social-democrații anunțaseră că își vor depune demisiile înaintea ședinței Executivului de joi, decizia a fost amânată pentru după prânz, ...

Buzoianu, un refuz care stupefiază propaganda AUR. Ministrul a refuzat să-i facă pe plac unui cunoscut ONG
Activiști ai Greenpeace Romania au protestat, joi, în fața Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, acuzând refuzul ministrului Diana Buzoianu de a primi o petiție semnată de peste 67.000 de persoane pentru protecția Mării Negre. Reprezentanții organizației susțin că ministerul nu a răspuns solicitărilor de dialog formulate încă din iulie 2025. ...

Bătaie ca-n filme pe Aeroportul Băneasa după un conflict izbucnit într-un avion care făcea cursa Germania-România – VIDEO
Un conflict izbucnit în timpul unui zbor pe ruta Germania–România s-a transformat într-o altercație violentă imediat după aterizare, pe Aeroportul Băneasa din București, unde mai multe persoane s-au luat la bătaie într-o zonă intens circulată de pasageri. Bătăușii – trei bărbați și o femeie Potrivit informațiilor preliminare, citate de România ...

Cererea de panouri fotovoltaice pentru acoperișuri a crescut în Europa de la începerea războiului din Iran
Cererea de panouri fotovoltaice pentru acoperișuri a crescut de la începerea războiului din Iran, în încercarea gospodarilor de a se proteja de creșterea prețurilor la energie electrică. Războiul din Orientul Mijlociu a crescut prețurile petrolului, gazelor și electricității, afectând atât companiile cât și gospodăriile. A accelerat eforturile de a găsi ...

Nou scandal în administrația Trump: directoarea adjunctă a Departamentului Antiterorism, suspendată din funcție fiindcă ar fi întreținut relații „contra cost” cu bătrâni bogați
Un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă (DSI) al Statelor Unite a fost suspendat din funcție, în urma unor acuzații potrivit cărora ar fi solicitat sume importante de bani de la persoane cu care ar fi avut relații de tip „sugar daddy”, potrivit unor informații publicate ...