Articole

Noile autostrăzi din Bulgaria – inclusiv cea până la Ruse – vor fi construite de concesionari privați care le vor și opera

„Vom schimba întregul sistem. Toate autostrăzile noi vor fi în concesiune”, a anunțat ministrul dezvoltării regionale din Bulgaria, Ivan Șișkov, citat de agenția Sega. Autostrăzile vechi care au fost începute vor fi finalizate, dar autostrăzile noi care sunt în stadii foarte incipiente vor fi date în concesiune. E vorba despre ...

Guvernul Veștea – PSD – Nicușor Dan, așteptat să depună lista de miniștri / Negocieri cu parlamentari din partidele extremiste AUR, POT și SOS

Premierul desemnat Adrian Veștea, susținut de PSD și președintele Nicușor Dan, e așteptat să depună astăzi la Parlament lista de miniștri și programul de guvernare, după cum a anunțat marți. Veștea a dat și semnalul negocierilor cu parlamentari din partidul extremist AUR, după ce ieri a negociat deja cu parlamentari ...

Messi scrie istorie la Cupa Mondială. Hat-trick în meciul Argentina – Algeria, e egalat recordul de goluri al germanului Klose

La aproape 39 de ani, Lionel Messi continuă să rescrie istoria fotbalului. Starul Argentinei a marcat de trei ori în victoria cu Algeria (scor final Argentina – Algeria 3-0) și a ajuns la 16 goluri la turneele finale, egalând recordul germanului Miroslav Klose, transmite MEDIAFAX. Lionel Messi a oferit unul ...

Șocați de decizia UDMR, Grindeanu și Veștea au dat fuga la Cotroceni! 

Anunțul UDMR a lovit ca un trăsnet în ”tabăra complotiștilor”. Premierul desemnat pe șest, Adrian Veștea, prim-vicepreședinte PNL, s-a dus ”de mânuță” cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, la Palatul Cotroceni, pentru a-i cere o soluție ”matematică” în noua situație. Decizia Consiliului Permanent al UDMR a răsturnat toate calculele privind obținerea ...

PNL-istul Veștea, dus ”de mânuță” de PSD-istul Neacșu la negocierile cu ”suveraniștii” traseiști! Neacșu: ”Sunt însoțitorul. Mijlocitorul” 

Marian Neacșu, deputat PSD, sforar-șef și fost vicepremier în Guvernul Bolojan, l-a însoțit marți pe premierul desemnat pe șest, Adrian Veștea (prim-vicepreședinte PNL), la negocierile cu diverși parlamentari, pentru susținerea noului guvern. Premierul desemnat Adrian Veștea (52 de ani) a sosit în jurul orei 12.30 la grupul Uniți pentru România, ...

Laptop-uri MSI sau Laptop-uri HP: cum alegi modelul care îți va fi comod și peste câțiva ani 

Când cauți un laptop, e foarte ușor să te pierzi în specificații. Procesor, RAM, placă video, generație, scoruri în teste – toate par importante. Și sunt, într-o anumită măsură. Doar că, după câteva luni de utilizare, aproape nimeni nu mai stă să se gândească la denumirea exactă a procesorului. În ...

Veștejirea Președintelui Dan 

Spuneam data trecută că Președintele ne propunea, prin formula Guvernului Tomac, un guvern numit în mod mincinos tehnocrat, care să fie susținut de populiști. Pentru că varianta Tomac a căzut, Președintele ne-a dovedit că este loc de mai rău, numindu-l pentru această funcție pe Adrian Ioan Veștea. Niciun președinte nu ...

Directorul executiv al confederației patronale Concordia, Paul Aparaschivei, astăzi la emisiunea „Harta de impact” / Urmărește LIVE de la ora 13.00

Directorul executiv al confederației patronale Concordia, Paul Aparaschivei, este invitat în studio la ediția de astăzi a emisiunii „Harta de impact”, care va fi transmisă live de la ora 13:00 pe site-urile G4Media și Economedia, pe conturile de Youtube și pe paginile de Facebook. Directorul executiv al confederației patronale Concordia ...

Ministrul Italian al Culturii susține revenirea sculpturilor de la Partenon în Grecia

Cooperarea dintre Italia și Grecia în recuperarea și conservarea antichităților jefuite ar trebui să servească drept model pentru returnarea sculpturilor de la Partenon la Atena, a declarat ministrul italian al Culturii, potrivit Ekathimerini. Alessandro Giuli a făcut aceste remarci la Muzeul Arheologic din Salonic în timpul unei ceremonii la care ...

Cutremur de 6,7 grade în Indonezia. 32 de persoane au fost rănite, inclusiv opt cu răni grave

Un cutremur cu magnitudinea de 6,7 grade a zguduit, marți, o parte a insulei Sulawesi din centrul Indoneziei, rănind zeci de oameni, avariand locuințe și infrastructură și înspăimântând locuitorii unui oraș devastat de un cutremur și un tsunami în urmă cu opt ani, au declarat oficialii. Cutremurul inițial a avut ...

Fiul lui Piedone, dat afară din partidul lui Dan Voiculescu. Au fost excluși și oamenii lui Piedone din Consiliul Local al Sectorului 5 și din Consiliul General

Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, cinci consilieri generali și cinci consilieri locali au fost excluși din Partidul Umanist Social Liberal, printr-o decizie adoptată la 8 iunie, a anunțat președintele PUSL București, Daniel Florea. Vlad Popescu Piedone își va păstra mandatul de primar, în pofida excluderii, și va continua să ...

Somaliland și-a deschis ambasadă la Ierusalim, după ce Israelul i-a recunoscut independența

Statul separatist Somaliland a deschis o ambasadă la Ierusalim, la șase luni după ce Israelul a devenit prima țară care l-a recunoscut ca națiune independentă. Deschiderea misiunii diplomatice într-un parc tehnologic din Ierusalimul de Vest a avut loc în timp ce președintele Somalilandului, Abdirahman Mohamed Abdullahi, se afla într-o vizită ...