Articole

Franța prezintă portavionul nuclear „France Libre”, cu o capacitate de 78.000 de tone. Acesta poate transporta peste 40 de avioane
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat numele oficial al portavionului francez cu propulsie nucleară de generație următoare, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la o instalație a companiei Naval Group din apropierea orașului Nantes. Nava, numită France Libre, este așteptată să intre în serviciu în 2038, devenind cea ...

Acuzat de DNA de luare de mită, directorul ELCEN se întoarce în aceeași funcție. Decizie definitivă a Tribunalului București
Judecătorii Tribunalului București au decis definitiv înlăturarea interdicției care îl împiedica pe Claudiu Crețu, director general al ELCEN trimis în judecată pentru corupție în decembrie anul trecut, să își exercite funcția. În aceste condiții, acesta se poate întoarce la conducerea companiei de stat, în timp ce dosarul penal în care ...

Ministerul Energiei transmite că piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă
Ministerul Energiei a transmis joi, 19 martie 2026, că piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Totodată, instituția a mai precizat că gestionează stocuri de urgență de peste două milioane de tone echivalent petrol (tep). Ministerul Energiei a ...

Lovitură în justiție pentru Dan Dungaciu, Curtea de Apel București i-a respins contestația. Judecata în dosarul de abuz în serviciu poate să înceapă
Curtea de Apel București a respins, joi, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul Dan Gheorghe Dungaciu împotriva încheierii de cameră preliminară din 23 septembrie 2024 a Tribunalului București, prin care s-a dispus începerea judecății pe fond în dosarul nr. 11048/3/2024/a1. Potrivit încheierii nr. 175/2026, pronunțată în completul S 2 C13 ...

Începe construcţia unei conexiuni terestre cuantice securizate şi de mare viteză, între Bulgaria şi România
Construcţia primei infrastructuri de comunicaţii cuantice transfrontaliere între Bulgaria şi România a fost lansată oficial la o ceremonie care a avut loc joi, la Institutul de Robotică de la Academia Bulgară de Ştiinţe din Sofia, a anunţat Ministerul Inovării şi Creşterii. Evenimentul a fost organizat de Institutul de Robotică şi ...

Stalinul României. Despre Gheorghe Gheorghiu-Dej (Op-ed)
Și-a ucis adversarii politici, și-a lichidat rivalii din partid, și-a prigonit criticii, a îndeplinit cu devotament de slugă poruncile lui Stalin. Era specialist în intrigi, manevre de culise și lovituri sub centură. Afișa o bonomie hâtră, o modestie blajină, era de fapt un despot obsedat de glorie și putere. A ...

Bloggerul pro-Kremlin Ilia Remeslo, care a început brusc să-l critice pe Putin, a fost internat într-un spital de psihiatrie
Un blogger rus pro-Kremlin a fost internat la Spitalul de Psihiatrie nr. 3 „Skvortsov-Stepanov” din Sankt Petersburg după ce a început să critice brusc războiul din Ucraina și pe Vladimir Putin, scrie BBC. Potrivit unor surse citate de Fontanka, la spital a fost internat un pacient cu același nume de ...

Cinci ţări vest-europene şi Japonia anunţă că sunt pregătite să participe la eforturile pentru deblocarea strâmtorii Ormuz
Mai multe ţări vest-europene şi Japonia au anunţat joi, într-o declaraţie comună, că sunt pregătite să participe la eforturile corespunzătoare pentru a asigura trecerea prin strâmtoarea Ormuz şi că vor lua măsuri pentru a stabiliza pieţele energetice, informează agenţiile de presă Reuters şi ANSA, citate de Agerpres. Declaraţia a fost ...

Fructele și legumele, un pericol pentru pacienții cu boală cronică de rinichi: „Pot apărea tulburări de ritm sau chiar oprirea inimii”
Oricât de sănătoase ar fi, fructele și legumele nu sunt bune pentru toată lumea, susțin cadrele medicale. Acestea sunt contraindicate pentru pacienții diagnosticați cu boală cronică de rinichi. Consumate în cantități mari, fructele și legumele pot avea efecte ireversibile asupra sănătății. Temperaturile din termometre încep să crească, iar foarte mulți ...

Teamă la Moscova. Rusia încă se bazează pe software-uri de backup occidental, în ciuda eforturilor de înlocuire cu sisteme rusești
Aproximativ 70% dintre companiile rusești din sectoare cheie precum petrolul și gazele, sistemul bancar, comerțul cu amănuntul și IT-ul continuă să se bazeze pe sisteme străine de backup pentru date, în ciuda eforturilor guvernului de a înlocui software-ul importat, potrivit unui studiu realizat de firma de tehnologie K2Tech, citat de ...

Mugur Isărescu: Atenţie la deficitul acesta, nu se poate să nu-l corectăm. Dacă nu-l corectăm, pierdem tot ce am câştigat în ultimele luni
Deficitul fiscal trebuie corectat, altfel România riscă să piardă tot ce a câştigat în ultimele luni, precum credibilitatea, accesul pe pieţele externe şi ratingul de ţară recomandată investiţiilor, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, transmite Agerpres. „Ce face în prezent Daniel Dăianu, domnul academician? Suntem colegi ...

Militari greci doboară cu un sistem antiaerian rachete lansate de Iran împotriva Arabiei Saudite
Ministrul apărării de la Atena, Nikos Dendias, a informat că un sistem antiaerian manevrat de militari greci a doborât joi în Arabia Saudită două rachete balistice lansate din Iran, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. Dendias a precizat că forţele elene au folosit o baterie antiaeriană Patriot, iar ...