Articole

„Atenție, cade palatul”. Clădirea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” este plină de crăpături, în timp ce planurile de consolidare întârzie

Clădirea monument istoric a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD), unde anual studiază mii de studenți, este plină de crăpături pe pereți și podele, iar renovările tărăgănează an de an. ]]>

Numărul morților, țară cu țară, după atacul SUA și Israelului asupra Iranului

Aproape două mii de persoane au fost ucise în Orientul Mijlociu de la începutul ofensivei declanșate pe 28 februarie de Statele Unite și Israel împotriva Iranului, potrivit agenției Reuters. Iată bilanțul, țară cu țară, al numărului de morți provocați de conflict, care s-a extins în Liban și a aprins țările ...

Piloții Lufthansa vor intra în grevă de joi, dar zborurile către Orientul Mijlociu vor fi exceptate

Piloții Lufthansa vor organiza o grevă de două zile începând de joi, în cadrul unui conflict privind pensiile, dar vor face o excepție pentru zborurile către anumite țări din Orientul Mijlociu, „având în vedere situația actuală” din această regiune, a declarat sindicatul piloților VC, transmite Reuters. Piloții sunt în conflict ...

Hoții de metale din Grecia încep să vizeze stațiile de încărcare a vehiculelor electrice

Experții suspectează că un incident în care două persoane din suburbia Maroussi, din nordul Atenei, au fost electrocutate în timp ce încercau să taie un cablu de la o stație de încărcare a vehiculelor electrice, ar putea semnala apariția în Grecia a unui tip de furt deja întâlnit în străinătate, ...

Parafa aceluiași medic folosită simultan la stat și la privat, medici absenți din ambulatoriul spitalelor publice, suprapunerea unei părți a activității de la stat cu programul din privat – nereguli depistate în Mureș la controalele casei de asigurări

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Mureș desfășoară, în această perioadă, ample controale la furnizorii de servicii medicale aflați în relații contractuale cu instituția, pentru combaterea fraudelor din sistemul medical, transmite Radio Târgu Mureș preluat de Rador. Acțiunea are loc în cadrul demersului național inițiat de Casa Națională de Asigurări ...

Blocada strâmtorii Ormuz alertează UE

Guvernele și grupurile de lobby din Italia, Irlanda și Ungaria își exprimă îngrijorarea cu privire la stagnarea continuă a transportului maritim de mărfuri în Strâmtoarea Ormuz, pe măsură ce războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului escaladează.

UE se întoarce la energia nucleară

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele francez Emmanuel Macron, au cerut țărilor europene să stimuleze utilizarea energiei nucleare civile pentru a asigura independența energetică a continentului, spunând că războiul din Orientul Mijlociu a dezvăluit vulnerabilitatea Europei.

Avertisment dur din partea președintelui Consiliului UE: Rusia este „singurul câștigător” al războiului din Orientul Mijlociu

Rusia a fost, până acum, singurul câștigător al războiului din Orientul Mijlociu, în contextul în care prețurile energiei cresc vertiginos, iar atenția acordată războiului rus împotriva Ucrainei s-a estompat. Acest lucru a afirmat, marți, președintele Consiliului UE, Antonio Costa, într-un discurs adresat ambasadorilor UE la Bruxelles, relateaza Reuters. Avantajele Rusiei ...

Mesaj delirant al lui Simion privind vizita lui Zelenski: ”Venirea stăpânului în vizită la slugi”

Liderul AUR, George Simion, a avut marți seară o primă reacție în legătură cu vizita în România a președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. El a sugerat că Zelenski de atrage în război, însă nu suflă o vorbă despre solicitarea SUA de utilizare a bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru eventuale atacuri ...

Războiul din Iran ar putea declanșa în UE un „șoc stagflaționist substanțial”, avertizează comisarul european pentru economie

Războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului ar putea provoca un „șoc stagflaționist substanțial”, a avertizat luni șeful departamentului de economie al UE, pe fondul temerilor că escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu ar putea cauza o creștere economică scăzută și o inflație ridicată care să afecteze întreaga economie europeană. Într-un ...

Forbes: Elon Musk conduce detașat clasamentul celor mai bogați oameni din lume. Averea lui Trump a crescut cu 27%

Omul de afaceri Elon Musk, acționarul majoritar al producătorului auto Tesla, al companiei spațiale SpaceX, al rețelei sociale X și al firmei de inteligență artificială xAI, se află în fruntea listei celor mai bogați oameni din lume publicată marți de revista Forbes, informează AFP. Potrivit clasamentului, averea lui Elon Musk ...

Profitul VW a scăzut cu aproape jumătate în 2025. Care sunt cauzele

Profiturile Grupului Volkswagen au scăzut cu aproape jumătate anul trecut, a anunțat marți cel mai mare producător auto din Europa. Comparativ cu anul precedent, profitul net după impozitare al grupului a scăzut cu aproximativ 44% în 2025, de la 12,4 miliarde de euro la 6,9 miliarde de euro. Veniturile au ...