Articole

Diana Buzoianu: România are cea mai numeroasă populaţie de urşi din Europa, între 10.600 şi 12.700 de exemplare
România are cea mai numeroasă populaţie de urşi şi cea mai mare diversitate genetică a speciei de urs, a declarat, vineri, la Braşov, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, care a menţionat că, potrivit celui mai recent studiu care stabileşte inclusiv numărul exemplarelor de urs brun în România, ar exista între 10.600 ...

Premierul Slovaciei, Robert Fico, vrea să blocheze orice plan al UE de finanțare a armatei Ucrainei
Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, a anunțat că va respinge orice propunere a Uniunii Europene prin care Slovacia ar fi obligată să contribuie financiar la armata Ucrainei, transmite MEDIAFAX. Robert Fico, președinte al partidului populist Smer, aflat la guvernare, a declarat joi în parlament că a trimis o scrisoare oficială președintelui ...

Mișcări majore la Înalta Curte: dezmembrarea completurilor și trecea mandatelor de siguranță națională de la penaliști la judecători de contencios
Ședință cu scandal azi la Secția Penală de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit unor surse din interior, conducerea secției a pus în discuție dezmembrarea actualelor completuri de judecată și formarea altora, cu scopul declarat de a face loc celor șapte judecători care au promovat la Instanța Supremă ...

Chivu, în pericol să-și piardă vedeta: Lautaro Martinez și visul numit FC Barcelona
Visul lui Lautaro Martinez este acela de a îmbrăca într-o zi tricoul Barcelonei, iar fichajes.net scrie că acest lucru s-ar putea întâmpla în vara anului viitor. Argentinianul este vedeta lui Cristi Chivu la Inter, iar o eventuală plecare ar lăsa un gol imens în tabăra grupării de pe Giuseppe Meazza. ...

Germania acuză Rusia de atac cibernetic asupra traficului aerian
Guvernul german promite contramăsuri în cooperare cu partenerii europeni.

Mesaj alarmat al șefului NATO
Rutte spune că Uniunea Europeană este următoarea țintă a Rusiei, dacă Putin își atinge obiectivele în Ucraina

USR trage alarma: ”Azi, ședință cu consecințe extrem de grave la Secția penală a ICCJ. Gruparea Savonea a ales să arunce în aer întreaga Secție penală a ÎCCJ”
Stelian Ion, fost ministru al Justiției, a anunțat vineri că la ICCJ a avut loc ședință ale cărei consecințe sunt ”extrem de grave pentru funcționarea justiției”. ”Începând de astăzi, mandatele pe siguranță națională nu mai sunt soluționate de judecătorii de penal, ci de cei veniți din contencios administrativ”, precizează Ion. ...

Eroina zilei. Raluca Moroşanu, primul mesaj după evenimentele de la Curtea de Apel: ”Astăzi am luat-o de la capăt”
Raluca Moroşanu, judecătoarea care a înfruntat conducerea Curţii de Apel Bucureşti (CAB), a postat vineri un mesaj pe Facebook în care mulţumeşte celor care o susţin pe ea şi pe judecătorul Laurenţiu Beşu, cel care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder. Este prima reacţie a judecătoarei după conferinţa de presă ...

Micile colete importate în UE vor fi taxate cu 3 euro începând cu 1 iulie 2026
Uniunea Europeană accelerează calendarul său. O taxă pe coletele mici importate va fi introdusă începând cu 1 iulie 2026, în valoare de 3 euro pe colet, conform unei decizii luate vineri, 12 decembrie, de miniștrii europeni ai economiei, scrie Le Figaro. Importurile destinate persoanelor fizice și cu o valoare mai ...

China introduce TVA pentru prezervative și alte tipuri de produse contraceptive / Măsură pentru a încuraja familiile să aibă mai mulți copii
Pentru prima oară în 30 de ani, China va introduce o taxă pe valoare adăugată pentru prezervative, pastile contraceptive, dar și celelalte produse din această sferă, în încercarea de a încuraja familiile să aibă mai mulți copii, anunță Mediafax. Potrivit celei mai recente legi chineze privind taxa pe valoare adăugată, ...

VIDEO | Salată caldă cu cartofi dulci și ton, potrivită atât pentru prânz, cât și pentru o cină rapidă, perfectă pentru sezonul rece
Această rețetă plină de culoare și nutrienți este o opțiune excelentă pentru cei care caută mese rapide, consistente și echilibrate. © G4Media.ro.

Un tip de virus gripal care se poate răspândi rapid a fost confirmat și în România / Număr dublu de cazuri de gripă în prima săptămână din decembrie față de săptămâna precedentă / INSP declară debutul sezonului gripal
Analiza epidemiologică realizată pentru săptămâna 49 a anului 2025 (01-07/12/2025) a relevat faptul că s-a înregistrat debutul sezonului gripal. Au fost raportate la nivel național 3.018 cazuri de gripă clinică, număr dublu față de cel înregistrat în săptămâna precedentă (1.504). Aceeași subcladă K a virusului gripal A(H3N2) care circulă la nivel internațional a fost detectată și în România, primele rezultate ale secvențierii fiind comunicate ...