Articole

NATO, mesaj pentru țările europene: „Trebuie să ne protejăm cerul. Este clar că sunt rușii în spate”
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat marţi la eforturi suplimentare în vederea unei mai bune protejări a spaţiului aerian al ţărilor aliate, după o serie de intruziuni şi detectări de drone neidentificate, relatează DPA, citată de Agerpres. „Trebuie să ne protejăm cerul”, a declarat Rutte, vorbind alături de ...

Președintele Dan, alături de Bolojan. Anunță că 20% dintre angajații administrației locale și centrale vor fi disponibilizați
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, 30 septembrie, la Timișoara că se așteaptă ca 20% dintre funcționarii din administrația locală să fie disponibilizați. ”Dacă ne uităm la sistemul vedem că existe zone unde trebuie să fie ieșiri de oameni din sistem, precum sunt zone în care trebuie mai mulți oameni. ...

Președintele Dan, noi declarații despre ”Georgescu, omul rușilor”. El arată că sunt cel puțin două probe foarte solide
Președintele Nicușot Dan a venit, marți, la solicitarea jurnaliștilor cu noi precizări privind anularea alegerilor de anul trecut și implicarea Rusiei în procesul electoral. ”Am citit tot dosarul. Mai important este că față de noiembrie 2024 avem mult mai multe elemente și de context și specifice. Sunt diferite rapoarte ale ...

Președinta CCR, Simina Tănăsescu, către studenții la drept: Vă îndemn să vă formați ca protectori ai democrației. Atunci când cerem tratamente speciale și privilegii, încălcând litera și spiritul legii, hrănim dreptul puterii
România are nevoie de juriști care să privească dreptul ca pe un instrument de construire a unei societăți mai bune, nu ca pe o armă… © G4Media.ro.

BREAKING Nicușor Dan afirmă că până la următoarele alegeri Guvernul va reuși să reducă cu 20% numărul de funcționari din administrația locală și centrală
Președintele Nicușor Dan a transmis, de la Timișoara, că este convins că până la următoarele alegeri Guvernul va reuși să-și îndeplinească angajamentul de reducere a… © G4Media.ro.

Nicușor Dan: Legea pregătirii populației pentru război a fost avizată în CSAT / Cea mai importantă modificare este introducerea unui stagiu militar voluntar plătit de statul român
Președintele României spune că legea pregătirii populației pentru război a fost avizată de CSAT, iar în scurt timp va fi trimisă de Guvern Parlamentului. „Sunt… © G4Media.ro.

Prefectul de Dâmbovița cere măsuri ca elevii să nu mai poată primi la şcoală colete aduse de firme de curierat
Prefectul de Dâmboviţa, Marian Tănase, a cerut, marţi, la şedinţa Colegiului prefectural, luarea de măsuri astfel încât elevii să nu mai poată primi la şcoală… © G4Media.ro.

Ucraina ajută Danemarca. Experți militari ucraineni merg la danezi pentru a le arăta cum trebuie luptat cu dronele invadatoare ale Rusiei
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi trimiterea unei echipe militare în Danemarca pentru a „împărtăşi experienţa” de luptă contra dronelor ruse în cadrul unor „exerciţii comune”, după înmulţirea incidentelor ce implică drone în Europa, informează AFP, citată de Agerpres. „Băieţii noştri au sosit pentru a participa la exerciţii comune ...

VIDEO/ ANALIZĂ Ce îi atrage și ce îi motivează pe tineri să facă sport? Opiniile a trei antrenori din sporturi diferite/ De la dorința de sănătate și performanță, la teama de „ce zice lumea”
Un antrenor de tenis și un instructor de înot au observat că tinerii manifestă interes pentru sport și au relatat pentru ENTR despre ce îi… © G4Media.ro.

Celebrul actor Arnold Schwarzenegger lansează un apel de la Vatican pentru combaterea poluării „care ucide copii”: Poluarea ucide şapte milioane de oameni. Hai să vorbim despre asta, nu despre creşterea nivelului mării sau despre topirea gheţii şi a gheţarilor
Actorul, politicianul şi activistul american Arnold Schwarzenegger a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Vatican, că „poluarea ucide” copii şi adulţi… © G4Media.ro.

Trump: Am fost puțin amenințați de Rusia recent și am trimis un submarin nuclear, cea mai letală armă creată vreodată. Nu îl poți detecta. Suntem cu 25 de ani înaintea Rusiei și Chinei în ceea ce privește submarinele
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat, marți, că „am fost puțin amenințați de Rusia recent și am trimis un submarin nuclear, cea mai letală armă… © G4Media.ro.

Companiile franceze încearcă să-şi dezvolte capacităţile de spionaj din stratosferă, o zonă constantă de tensiuni între marile puteri ale lumii
Companii franceze îşi definitivează strategiile pentru lansarea de baloane şi aeronave de spionaj din stratosferă, în contextul unei competiţii acerbe pentru dominarea acestui spaţiu aflat… © G4Media.ro.