Articole

Canada se apropie și mai mult de UE, în detrimentul SUA. Canadienii vor participa la fondul de apărare de 150 de miliarde de euro

UE și Canada au anunțat un acord care permite Ottawa să se alăture programului european de finanțare a apărării SAFE, în valoare de 150 de miliarde de euro. „În aceste vremuri geopolitice instabile, SAFE este un mijloc de a consolida cooperarea, de a atinge obiectivele de apărare și de a ...

Fostul președinte al Hondurasului a fost eliberat din închisoare după ce a fost grațiat de Donald Trump

Fostul președinte hondurian Juan Orlando Hernandez a fost eliberat luni din penitenciarul din Statele Unite, unde executa o pedeapsă de 45 de ani de închisoare pentru trafic de droguri și arme de foc, se arată în registrul Biroului Federal al Penitenciarelor. Soția lui Hernandez, Ana Garcia, a declarat într-o postare ...

Papa Leon și-a încheiat prima călătorie în străinătate rugându-se alături de 150.000 de libanezi

Papa Leon al XIV-lea și-a încheiat, în Liban, prima sa călătorie în străinătate ca lider catolic, în timpul căreia a pledat pentru pace în Orientul Mijlociu și a avertizat că viitorul umanității este în pericol din cauza conflictelor sângeroase din lume. Primul papă american s-a rugat la locul exploziei chimice ...

Putin amenință că va „izola Ucraina de mare” ca răspuns la atacurile asupra petrolierelor „flotei din umbră” – și a avertizat că va permite atacuri asupra navelor aliaților Kievului

Comentând posibilul răspuns al Moscovei la atacurile ucrainene asupra petrolierelor aparținând „flotei din umbră” ruse în Marea Neagră, președintele rus Vladimir Putin a amenințat Kievul cu noi atacuri. El a declarat că Rusia ar putea „izola” Ucraina de mare și a descris atacurile în sine drept „piraterie”. „Ceea ce fac ...

3 calități-cheie care ar trebui să definească viitorul primar general al Bucureștilor

Indiferent cum ar sta lucrurile, aș vrea un singur lucru. Să văd că, pe 7 decembrie, bucureștenii înșiși vor arăta că sunt obsedați de binele acestui oraș, că nu mai acceptă corupția și că vor să-și negocieze foarte dur și activ interesele cu oricine vine la Primărie, pe termen lung. ...

Artistul Artanu de la Timpuri Noi / Partizan a murit la vârsta de 64 de ani în urma unui AVC, a declarat pentru G4Media.ro finul său

Artistul Artanu (Adrian Pleșca) a murit la vârsta de 64 de ani, a declarat pentru G4Media.ro  Liviu Ofițeru, membru în Corul Academic Radio. Ofițeru este finul lui Artanu, care ar fi murit marți la ora 15.00 în urma unui AVC. Din august 1990, Adrian Pleșca cântă în Corul Radio. În ...

150 de butoaie cu vin, îngropate în Italia în urma unei viituri / Autoritățile anunță că accesul în zonă nu va fi permis în următorii ani

O puternică inundație a adus 4 metri de noroi în curtea uneicrame din Brazzano (Gorizia), una care a câștigat numeroase premii pentru vinurile sale albe. Accesul la zona în care se află butoaiele a fost compromis, iar autoritățile susțin că accesul va fi blocat câțiva ani, scrie Corriere della Sera. ...

Maia Sandu despre Rusia: ”Am vrea să avem o relaţie normală (…) dar, aşa cum văzut după alegeri, atitudinea Kremlinului nu s-a schimbat” / Moldova a început să investească în radare care detectează drone

Riscurile din partea Rusiei la adresa securităţii Republicii Moldova vor creşte, motiv pentru care autorităţile nu trebuie să se relaxeze, a declarat preşedintele Maia Sandu după şedinţa Consiliului Naţional de Securitate desfăşurată marţi la Chişinău, relatează Deschide.md, IPN şi Radio Chişinău, transmite Agerpres. Maia Sandu a afirmat că incidentele cu ...

Putin provoacă: ”Dacă Europa vrea război, noi suntem gata”

Rusia nu are de gând să atace țările europene, dar dacă Europa ar declanșa un război, Moscova este „pregătită chiar acum”, a declarat marți președintele rus, care a dat vina pe liderii europeni pentru faptul că nu ar avea „o agendă pașnică”. Dacă Europa vrea să poarte război, atunci Moscova ...

Metodele naturale de contracepție. În teorie, pot ajunge la 95% eficiență

Contracepția reprezintă astăzi una dintre cele mai importante intervenții medicale în sănătatea reproductivă, influențând direct calitatea vieții, planificarea familială, siguranța femeii și chiar starea de sănătate la nivel populațional. Într-o lume în care aproape 45% dintre sarcinile globale sunt neintenționate, iar trei din zece femei ajung cel puțin o dată ...

Apple refuză să se supună cererii autorităților indiene de a preinstala o aplicație administrată de stat. Reacțiile politice se intensifică

Apple nu intenționează să respecte cererea de a preinstala pe smartphone-urile sale o aplicație de siguranță cibernetică deținută de stat și va transmite îngrijorările sale către New Delhi, au declarat trei surse familiarizate cu situația, după ce măsura guvernului a stârnit îngrijorări legate de supraveghere. Guvernul indian a ordonat confidențial ...

Un cunoscut actor român a devenit membru al prestigioasei Échansonnerie des Papes, confreria bachică dedicată marilor vinuri din sudul Ronului

La al 362-lea Mare Consiliu de Iarnă al Échansonnerie des Papes, confreria bachică dedicată marilor vinuri din sudul Ronului, noii membri au primit o cheie, un diploma și un magnum, simboluri ale intrării în ordin. Printre noii membri se află și actorul român Cătălin Adrian Păduraru. În Sala Conclavului din ...