Articole

Alpinistul care și-a lăsat iubita să moară de frig pe munte – condamnat pentru omor, dar nu face pușcărie
Un alpinist austriac a fost găsit vinovat de omor din culpă gravă prin neglijență, după ce iubita sa a murit înghețată pe cel mai înalt munte din Austria anul trecut. Cu toate acestea, bărbatul va rămâne în libertate, pentru că a fost condamnat, în primă instanță, la 5 luni de ...

Criza face ravagii: Starbucks închide cafeneaua de la Hanu’ lui Manuc, Pizza Hut renunță la 7 restaurante
Semnele crizei economico-financiare sunt tot mai vizibile, pe fondul scăderii severe a consumului. Două mărci internaționale celebre își restrâng activitatea în România. Cafeneaua Starbucks de la Hanu’ lui Manuc, una dintre emblemele din Centrul Vechi al Capitalei, și-a închis porțile, după mai bine de un deceniu de la inaugurare, anunță ...

Ceaușescu și Putin în carcasă americană
Două apariții publice ale lui Donald Trump, în două zile consecutive – aceeași boală a puterii, aceleași minciuni, șantaje și amenințări, aceeași grandomanie de satrap coborât din Evul Mediu. Șeful tribului MAGA a arătat de ce-i admiră și chiar invidiază pe Putin, Xi sau Kim al III-lea: ar vrea și ...

Gloaba
Curluntrismul are un cost imens! Mai ales pentru o țară mică… Nu poți fi și cu unii, și cu alții. Nu poți fi și cu adevărul, și cu minciuna. Nu poți fi și cu dreptatea, și cu nedreptatea. Nu poți fi și cu binele, și cu răul. Mai ales când ...

GALERIE FOTO Așa arată un baroc latino de mare impact vizual: Gannina Azur la London Fashion Week – Corespondență de la Londra
Într-un cadru cu arhitectură solemnă, aproape liturgică, prezentarea Gannina Azur din cadrul London Fashion Week Primăvara–Vara 2026/2027 a funcționat ca un manifest despre putere, memorie culturală și feminitate asumată. Designerul originar din Republica Dominicană a propus o colecție care negociază permanent între opulența istorică și codurile actuale ale couture-ului internațional, ...

Au fost eliberaţi 80 de prizonieri politici în Venezuela / ”Astăzi au fost primite alte 1.152 de solicitări, în total 1.557 care sunt tratate imediat” – președintele parlamentului
Un total de 80 de deţinuţi politici au fost eliberaţi sâmbătă în Venezuela în cadrul recentei amnistii, a declarat preşedintele Parlamentului, Jorge Rodriguez, pentru AFP, citată de Agerpres. „Astăzi au avut loc 80 de eliberări” la Caracas, a precizat el după ce justiţia venezueleană a acordat libertatea unui număr de ...

Chiar și adulții se pot simți dependenți de rețelele sociale, însă există strategii pentru a scurta timpul petrecut pe ele
Dependența de rețelele sociale a fost comparată cu cazinourile, opioidele și țigările. Deși există o dezbatere între experți cu privire la linia de demarcație dintre suprautilizare și dependență și dacă rețelele sociale pot cauza aceasta din urmă, nu există nicio îndoială că mulți oameni simt că nu pot scăpa de ...

Primul caz de ucidere a unui american de către agenții de imigrare datează din martie 2025, la două luni după ce Trump și-a început mandatul
Un agent federal de imigrare a împușcat și ucis un cetățean american în Texas în martie 2025, cu câteva luni înainte ca administrația Trump să înceapă valul de deportări din Minnesota, care a dus la moartea prin împușcare a lui Renee Good și Alex Pretti, potrivit documentelor publicate săptămâna aceasta, ...

Ursul de Aur pentru cel mai bun film: ”Yellow Letters”, în regia lui Ilker Çatak / Povestea unor artiști care își pierd locurile de muncă din cauza opiniilor politice
Pelicula ”Gelbe Briefe” (”Yellow Letters”), în regia cineastului german Ilker Çatak, a fost recompensată sâmbătă seara cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film, principalul trofeu acordat la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, potrivit site-ului oficial al evenimentului, transmite Agerpres. Filmul spune povestea unui regizor turc şi ...

Marș cu mii de persoane la Lyon, după uciderea unui activist de extremă dreapta / Quentin Deranque a atacat de un grup radical de stânga/ S-a scandat „Justiție pentru Quentin” și „Antifa asasin”
Aproximativ 3.200 de persoane au participat sâmbătă la un marș în orașul Lyon după ce un activist de extremă dreapta, Quentin Deranque, în vârstă de 23 de ani, a fost ucis, relatează Reuters, citată de Mediafax. Marșul a avut loc la o săptămână după ce Quentin Deranque și-a pierdut viața. ...

Război între ministrul Apărării și PSD. Lideri ai PSD se tem că Miruță vrea să le fure primari din Gorj
Un schimb de acuzații a avut loc sâmbătă între vicepremierul și ministrul Apărării, Radu Miruță (USR), și organizația județeană Partidul Social Democrat (PSD) Gorj, după ce acesta a susținut că primarilor din județ li s-ar fi transmis să nu participe la o întâlnire convocată pentru discutarea problemelor locale. Acuzațiile vicepremierului: ...

Ministra Mediului: Pe litoral există 4.000 de construcții care sunt suspecte să fie ilegale între malul mării și faleză/ Buzoianu anunță procese pe care le va deschide Apele Române
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat sâmbătă la TVR Info că pe litoral există „aproape 4.000 de construcții” care sunt „suspecte să fie ilegale”, ridicate între malul mării și faleză. Ea a spus că Apele Române vor deschide acțiuni în instanță. „Aproape 4.000 de construcții care sunt ...