Articole

„Să nu-ți faci chip cioplit”. Dar cine a aprobat chipul lui Radu Theodoru de la Mănăstirea Comana? (Op-ed)
Generalul-maior (rtr.) Radu Theodoru (17 ianuarie 1924 – 9 decembrie 2025) a fost un antisemit și un scriitor negaționist al Holocaustului, care s-a autodefinit drept „un stalinist feroce”, explicându-și această poziționare prin faptul că Stalin ar reprezenta „simbolul luptei împotriva sionismului”. Totodată, Radu Theodoru a fost Șeful Statului Major al ...

Ajutoare pentru crescătorii de porci și bovine. Cererile pot fi depuse din 1 septembrie. Câți bani vor primi fermierii
Crescătorii de porci și bovine vor putea solicita, începând cu 1 septembrie 2026, sprijin financiar prin două scheme de ajutor de stat pregătite de Ministerul Agriculturii. Ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a anunțat că actele normative au fost promulgate, iar APIA va publica în această săptămână Ghidul solicitantului. Ajutorul ...

STB cere din nou intrarea în insolvență. Ciprian Ciucu: „Nu este cazul să ne jucăm cu viitorul transportului public”
Societatea de Transport București a depus marți, 25 august, o nouă cerere pentru intrarea în insolvență, după ce prima solicitare a fost respinsă de Tribunalul București. Primarul general Ciprian Ciucu spune că noul dosar conține nouă bibliorafturi cu documente „atent verificate” și avertizează că situația financiară a STB pune presiune ...

PSD, primul care sare să ceară demisia Cristinei Trăilă și îl atacă pe Ilie Bolojan: „Să aprindă lumina în propria cămară”
PSD solicită demisia imediată a Cristinei Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului și fost deputat PNL, după ce DNA Iași a pus-o sub acuzare în dosarul omului de afaceri Fănel Bogoș. Social-democrații îl atacă în același timp pe Ilie Bolojan, cel care a numit-o pe Trăilă în funcția de la ...

Gheorghiu dezvăluie că un lider PSD era ”foarte mieros” în biroul ei: ”Apoi și-a arătat adevărata față”
Vicepremierul Oana Gheorghiu lansează un atac dur la adresa PSD și a fostului secretar general al Guvernului Ștefan Radu Oprea, pe care îl acuză că răspândește informații false despre pierderea unor bani din PNRR. Ea susține că social-democrații încearcă să transfere responsabilitatea pentru probleme apărute în perioada în care PSD ...

Vânzările de produse de lux se prăbușesc în China, pe fondul noilor măsuri fiscale care îi afectează pe consumatorii bogați
Brandurile globale de lux se confruntă cu o scădere tot mai accentuată a vânzărilor în China, în contextul în care campania autorităților de taxare a averilor deținute în străinătate începe să afecteze cheltuielile celor mai bogați consumatori din țară, scrie The Business of Fashion. Efectele noilor măsuri se resimt de ...

„Infantino a schimbat fotbalul” – Samuel Eto’o cere revenirea controversatului proiect privind „privatizarea” Cupei Mondiale
Actualmente președinte al Federației de Fotbal din Camerun, Samuel Eto’o și-a reafirmat sprijinul pentru inițiativele lui Gianni Infantino, președintele FIFA. Aspru criticat după ce a dorit „să privatizeze” Cupa Mondială de fotbal, Infantino are în Eto’o un adevărat susținător. Gianni Infantino, încă un proiect controversat: Cupa Mondială U15 cu 211 ...

Șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate susține că „nu există o criză a citostaticelor”, dar este contrazis de bolnavi de cancer / „Este ori dezinformat, ori rău intenționat. Noi, pacienții, ne-am săturat de minciună, de ipocrizie, de cinism”
O declarație a președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a iscat reacții în rândul bolnavilor de cancer. Deși Horațiu Moldovan a declarat, la Digi24, că în ultimul an și jumătate nu au existat discontinuități pentru medicamentele oncologice, unii pacienți au sesizat însă chiar în urmă cu câteva zile că ...

DIICOT extinde din nou urmărirea penală în dosarul NORDIS după alte 50 de plângeri penale, cu un nou prejudiciu estimat de procurori la peste 24 de milioane de euro
Procurorii DIICOT au extins din nou urmărirea penală în 18 august în dosarul NORDIS, acuzația fiind de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. „Măsura vizează administratorii unui grup de societăți, inculpați în cauză, precum și patru societăți comerciale, toate urmărite penal, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de ...

Date oficiale: PSD și AUR, sute de mii de euro pentru publicitate politică în presă. PSD are contracte identificate de peste 1,1 milioane de euro, AUR de 730.000 de euro. Cine primește banii
PSD și AUR sunt partidele care apar cu cele mai mari contracte de publicitate politică în baza de date construită de Expert Forum pe baza notificărilor de transparență publicate în 2026 de site-uri, partide și furnizori de servicii. Datele identificate până acum arată că PSD a bugetat, pentru perioadele contractuale ...

Dosarul Nordis se extinde: 109 noi persoane vătămate reclamă prejudicii de 42 de milioane de lei și 14 milioane de euro. DIICOT anchetează noi fapte de înșelăciune
Procurorii DIICOT au extins urmărirea penală în dosarul Nordis după primirea a 50 de noi plângeri penale formulate de 109 persoane vătămate. Prejudiciul suplimentar reclamat depășește 42 de milioane de lei, 14 milioane de euro și 17.000 de dolari, a anunțat marți Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată ...

DNA, detalii despre dosarul Cristinei Trăilă. Secretar general adjunct al Guvernului, ea este pusă oficial sub acuzare
Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului României și fost deputat PNL, este urmărită penal de DNA Iași pentru complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Direcția Națională Anticorupție a anunțat marți oficial acuzațiile, după audierea ...