cosmin

Rusia afirmă că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin

Rusia a comunicat joi că a extras şi decodat un fişier dintr-o dronă ucraineană doborâtă la începutul acestei săptămâni, despre care susţine că arată că aceasta viza o reşedinţă prezidenţială rusă şi că va preda informaţiile relevante Statelor Unite, relatează Reuters, transmite Agerpres. Moscova a acuzat luni Kievul că a ...

Papa Leon, mesaj de Anul Nou: Lumea nu se salvează ascuţind săbii

Papa Leon al XIV-lea a avertizat joi că lumea nu se salvează ascuţind săbii, ci prin iertare şi înţelegere, în timpul primei Liturghii din noul an, care coincide cu cea de-a 59-a Zi Mondială a Păcii, transmite EFE, conform Agerpres. Este prima dată când Leon al XIV-lea petrece un An ...

Efectul politicilor conspiraționiste ale lui Robert Kennedy Jr: Ratele de vaccinare anti-rujeolă la grădinițele din SUA, în scădere dramatică – în șase state nu mai este atinsă imunitatea de turmă

Ratele de vaccinare împotriva rujeolei (MMR) la copiii de grădiniță din Statele Unite au continuat să scadă în anul școlar 2024-2025, ajungând la un nivel național de circa 92,5%, potrivit datelor CDC analizate de The Washington Post. Publicația a lansat pe 31 decembrie 2025 o investigație interactivă care arată că ...

Noile ferestre solare transparente descoperite de cercetătorii din Coreea de Sud pot genera energie 24/7

Cercetătorii din Coreea de Sud au conceput recent o tehnologie pentru ferestre solare transparente, capabilă să genereze electricitate continuu, utilizând lumina soarelui în timpul zilei și iluminatul interior pe timp de noapte. Fereastra solară hibridă a fost dezvoltată de o echipă de cercetare condusă de Jun Yong-seok, profesor în cadrul ...

Prima demitere importantă din 2026: Chelsea l-a dat afară pe Maresca

Enzo Maresca a avut parte de o surpriză neplăcută în chiar prima zi a anului 2026, tehnicianul italian fiind dat afară de Chelsea. Sosit la clubul londonez în iulie 2024, Enzo Maresca a cucerit Conference League și Cupa Mondială a Cluburilor în primul său sezon la Chelsea. Seria modestă de ...

Celebra trupă sud-coreeană BTS revine în martie cu un album, înaintea unui turneu mondial

Grup de K-pop BTS a anunţat joi că va reveni în luna martie, după o absenţă de mai mulţi ani, odată cu lansarea unui nou album care va preceda un turneu mondial, informează AFP, conform Agerpres. Cel mai mare grup muzical din Coreea de Sud se află în pauză din ...

Sondaj: Aproape jumătate dintre americani nu susțin acțiunile lui Trump privind războiul din Ucraina

Aproape jumătate dintre americani nu susțin eforturile președintelui american Donald Trump de a escalada războiul dintre Rusia și Ucraina. Acest lucru este evidențiat de datele sondajului Economist/YouGov, citat de The Hill. Întrebați despre sprijinul lor pentru „modul în care Donald Trump gestionează situația cu Rusia și Ucraina”, 49% dintre respondenți ...

Fostul procuror special Jack Smith a demonstrat în fața Congresului că Donald Trump a încercat să obstrucționeze justiția, răsturnând rezultul alegerilor din 2020

Comisia Judiciară a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA a făcut public, în ajunul Anului Nou, transcriptul integral al depoziției fostului procuror special Jack Smith. Documentul de 255 de pagini, însoțit de înregistrarea video a celor aproape opt ore de audieri, oferă o apărare detaliată a celor două anchete penale conduse ...

Băncile din Rusia au început să blocheze retragerile mari de numerar de la bancomate

Băncile din Rusia au început să restricționeze temporar retragerile mari de numerar de la bancomate, a raportat RIA Novosti pe 31 decembrie. Potrivit agenției, atunci când rușii încearcă să retragă o sumă semnificativă (suma nu este specificată), tranzacția este blocată. Banca sună apoi clientul și îi cere să confirme acțiunea. ...

Durerea care nu se negociază: Ritualul zilnic al lui Lewis Hamilton

La aproape 41 de ani (este născut pe 7 ianuarie), Lewis Hamilton continuă să impresioneze prin condiția sa fizică de invidiat. Pilotul celor de la Ferrari vorbește despre ritualul dureros, dar „nenegociabil” din programul său de antrenament: băile cu gheață. Ferrari i-a dat un ultimatum lui Lewis Hamilton Băile cu ...

Schimbare în poziția lui Trump: Rusia blochează drumul către pace

După luni întregi de declarații conciliatoare la adresa Kremlinului, președintele SUA, Donald Trump, a transmis un semnal diferit în privința războiului din Ucraina, sugerând că Rusia este principalul obstacol în calea păcii, potrivit The Kyiv Post preluat de MEDIAFAX. În ajunul Anului Nou, Trump a redistribuit pe rețeaua Truth Social ...

Max Verstappen i-a trimis un mesaj lui Sergio Perez înainte de revenirea în F1

Max Verstappen și Sergio Perez au fost coechipieri preț de patru sezoane la RedBull Racing, perioadă în care echipa din Milton Keynes a cucerit patru titluri consecutive la piloți. Înainte de revenirea din Formula 1 din acest an cu Cadillac, Perez transmite că a primit un mesaj din partea lui ...