cosmin

Încă opt persoane au fost arestate în urma incendiului din Hong Kong în care au murit cel puțin 128 persoane

Opt persoane au fost arestate sub suspiciunea de corupție în legătură cu lucrările de renovare la care erau supuse blocurile înainte de incendiu. Alte trei au fost reținute anterior sub acuzația de omor din culpă, trasmite Mediafax. Cauza incendiului rămâne neclară, deși oficialii au declarat că polistirenul și plasa de ...

Sfântul Andrei, creştinătorul neamului românesc, sărbătorit duminică / Tradiţii, obiceiuri supersiţii în Noaptea Sfântului Andrei

Credincioşii îl prăznuiesc, duminică, pe Sfântul Apostol Andrei, considerat creştinătorul neamului românesc. Noaptea din ajun este asociată în popor cu obiceiuri precreştine, precum apariţia strigoilor, farmece, ghicirea ursitului şi a vremii, transmite News.ro. Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei (nume care derivă din cuvântul grecesc Andreas, care înseamnă „viteaz” sau „bărbătesc”) apare ...

5000 de pompieri vor fi mobilizați zilnic în mini-vacanța de 1 Decembrie, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Aproximativ 5.000 de pompieri vor fi mobilizaţi zilnic, în minivacanţa de 1 Decembrie, pentru a asigura o intervenţie rapidă şi eficientă în cazul situaţiilor de urgenţă care pot apărea la nivel naţional, transmite Agerpres. „Pentru gestionarea solicitărilor primite din partea cetăţenilor, vor fi disponibile peste 3.600 de mijloace tehnice, dintre ...

Airbus avertizează asupra unor perturbări ale zborurilor. Câteva mii de avioane au nevoie de o actualizare de software

Airbus a avertizat vineri asupra unor potențiale perturbări ale călătoriilor, în contextul modernizării a aproximativ 6.000 de aeronave A320 operaționale, după un incident petrecut luna trecută pe un zbor JetBlue. Producătorul european de avioane le-a comunicat vineri clienților săi să ia „măsuri de precauție imediate” după evaluarea incidentului, potrivit France ...

Jocurile Olimpice de Iarnă de la Cortina: Limitare a vânzărilor de bilete din cauza temerilor legate de transportul la evenimente

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din Italia, de la Cortina d’Ampezzo, au fost nevoiți să limiteze numărul de bilete puse în vânzare pentru evenimentele din februarie, din cauza îngrijorărilor legate de congestionarea traficului, amplificată de întârzierile în construirea unei noi telecabine care să ducă spectatorii pe munte. Problemele cu care ...

Ucraina atacă Rusia oriunde: Drone maritime ar fi lovit nave din „flota fantomă” a Rusii

Două petroliere care aparțin „flotei din umbră” a Rusiei în Marea Neagră, au fost lovite de explozii în apropierea strâmtorii Bosfor, cel mai probabil din cauza unor drone maritime trimise de Ucraina, provocând incendii la bordul navelor. În 28 noiembrie, petrolierele Kairos și Virat au suferit explozii în Marea Neagră, ...

Quebecul va interzice rugăciunile în public printr-o nouă lege privind secularismul

Quebecul afirmă că va intensifica măsurile de combatere a manifestărilor publice de religie printr-o nouă lege radicală care, susțin criticii, afectează în mod disproporționat musulmanii, potrivit The Guardian. Proiectul de lege 9, introdus joi de coaliția de guvernare Coalition Avenir Québec, interzice rugăciunea în instituțiile publice, inclusiv în colegii și ...

Mii de manifestanți pro-UE protestează în capitala Georgiei, Tbilisi

Câteva mii de manifestanți pro-europeni au ieşit vineri pe străzile din Tbilisi pentru a marca împlinirea unui an de la suspendarea, la sfârşitul anului 2024, a procesului de aderare a ţării la Uniunea Europeană, o decizie care a declanşat o mişcare de contestare masivă, notează agenția AFP, citată de Agerpres. ...

„Eminența cenușie”: Ce rol a jucat Andrii Iermak, fostul șeful al Biroului Președintelui Zelenski, în politica ucraineană și de ce plecarea sa reprezintă un adevărat cutremur politic

Volodimir Zelenski a anunțat că șeful biroului său prezidențial și cel mai apropiat aliat, Andrii Iermak, și-a prezentat vineri demisia, pe care președintele care a acceptat-o. În cei cinci ani în care a ocupat această funcție, Iermak a trecut de la rolul de fost consilier prezidențial la eminența cenușie a ...

Armata americană a efectuat un al doilea atac, ucigând supraviețuitori de pe o ambarcațiune suspectată de trafic de droguri care fusese deja atacată, spun surse

Armata americană a efectuat un al doilea atac asupra unei nave suspectate de trafic de droguri care opera în Caraibe pe 2 septembrie, după ce un atac inițial nu i-a ucis pe toți cei aflați la bord, au declarat pentru CNN surse familiarizate cu situația. Atacul din septembrie a fost ...

Cel mai longeviv câine din toate timpurile a trăit 31 de ani. Bobi a sfidat legile vieții, spre uimirea medicilor veterinari, stabilind un record greu de egalat

Bobi, cel mai bătrân câine din lume, a murit la vârsta de 31 de ani și 165 de zile. Patrupedul s-a stins din viață în casa lui din satul portughez Conqueiros, unde a trăit toată viața alături de familia Costa. © G4Media.ro.

Mișcarea anti-imigație Irlanda: Activștii de dreapta împart Dublinul în două cu steaguri tricolore amplasate fără permisiune. Consiliul Local a decis să nu le îndepărteze

Consiliul Local din Dublin, Irlanda, a decis să nu îndepărteze steagurile tricolore irlandeze atârnate de activiștii de dreapta în unele părți ale orașului, într-o campanie care a stârnit dezbateri despre imigrație, afirmând, vineri, că acest lucru ar comporta riscuri și ar fi contraproductiv. Deși niciun grup nu a recunoscut public ...