cosmin

Oficialii americani și iranieni se întâlnesc față în față în cadrul discuțiilor de la Islamabad – media
Delegațiile iraniană și americană se întâlnesc față în față, mediatorii pakistanezi fiind prezenți și ei la negocieri, a transmis Al Jazeera, citând surse apropiate medierii. Reuters a relatat același lucru, citând o sursă pakistaneză, scrie The Guardian. Discuțiile tripartite au loc între oficialii americani JD Vance, Steve Witkoff și Jared ...

Explozibili descoperiți lângă o conductă în Serbia ar putea fi o „provocare rusească”, afirmă un expert
Cantitatea de explozibili descoperită în Serbia săptămâna trecută nu ar fi fost suficientă pentru a distruge conducta de gaze Balkan Stream, un expert concluzionând că probabil a fost vorba de un complot al serviciilor secrete rusești menit să influențeze alegerile iminente din Ungaria, potrivit The Guardian. Potrivit unui general-maior în ...

Donald Trump preferă să susțină învingătorii în alegerile din străinătate. Votul care urmează în Ungaria îi va testa influența
În Ungaria, președintele american Donald Trump și înalții săi oficiali au folosit rețelele de socializare și o vizită la Budapesta în ajunul alegerilor pentru a-l promova pe premierul de extremă dreapta al țării în campania electorală. În Argentina, administrația SUA a depus eforturi pentru a sprijini piețele financiare cu 20 ...

Sorana Cîrstea s-a calificat în finala probei de dublu de la Linz
Sorana Cîrstea s-a calificat sâmbătă în finala probei de dublu a turneului de la Linz, Austria, transmite MEDIAFAX. Perechea Sorana Cârstea-Shuai Zhang a trecut sâmbătă în semifinală de perechea Ulrikke Eikeri (Norvegia)-Quinn Gleason (SUA). Scorul a fost 7-5, 6-2, într-un meci de o oră și 22 de minute. În finala ...

Salvamont Maramureș, o nouă bază de intervenție situată la Vişeu de Sus: Timpii de intervenţie scurtaţi
Salvamont va avea un nou sediu în oraşul Vişeul de Sus, localitate din care va putea acoperi defileul Văii Vaserului şi Parcul Natural Munţii Maramureşului, dar şi alte zone montane, transmite Agerpres. „Începând din această săptămână, salvatorii montani din cadrul Salvamont Maramureş, structura profesionistă de salvare a Consiliului Judeţean, îşi ...

Trump cere recunoștință: „Începem acum procesul de curăţare a Strâmtorii Ormuz, ca o favoare pentru ţările din întreaga lume”
Preşedintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că Statele Unite au început „procesul de curăţare a Strâmtorii Ormuz” şi a atacat verbal din nou ţările care i-au respins solicitarea de a efectua singure o operaţiune militară împotriva Iranului pentru deblocarea acestui coridor esenţial pentru exportul petrolului şi gazului din Golful ...

Liderul nord-coreean Kim Jong Un susține demersul Chinei pentru o „lume multipolarizată”
Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, și-a exprimat sprijinul pentru eforturile Chinei de a construi o „lume multipolarizată” și a cerut legături mai strânse între aliații tradiționali în timpul unei întâlniri cu ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a anunțat,sâmbătă, presa de stat, citată de AP. În timpul întâlnirii de vineri, ...

Șoferiță cu 176 km/h în Constanța: ”Mi se ard cozonacii în cuptor!”. Ce sancțiune a primit
O femeie în vârstă de 35 de ani a fost depistată de polițiști circulând cu 176 km/h pe DN 38, în județul Constanța, depășind cu mult limita legală de viteză. Potrivit Poliția Județeană Constanța, șoferița a fost oprită de agenții de la Biroul Siguranță Rutieră Mangalia. Polițiștii: „A testat limitele ...

Cine este Péter Magyar, omul care va reuși duminică să-l detroneze pe Viktor Orbán după 16 ani de conducere despotică
Puțini oameni din afara cercurilor politice restrânse din Ungaria auziseră de Péter Magyar înainte ca acesta să iasă brusc în prim-planul scenei publice cu o serie de acuzații explozive la adresa guvernului de la Budapesta, însoțite de o înregistrare audio secretă a soției sale de atunci, Judit Varga, un episod ...

Premierul Spaniei îndeamnă UE să ia măsuri împotriva Israelului: „Să nu permitem o nouă Gaza în Liban”
Președintele guvernului spaniol Pedro Sánchez a îndemnat din nou vineri membrii UE să suspende acordul de asociere cu Israelul, având în vedere încălcările „flagrante” ale dreptului internațional umanitar pe care le comite: „Să nu permitem o nouă Gaza în Liban”, transmite MEDIAFAX. Vorbind la Forumul European Pulse, organizat de Politico ...

Regatul Unit suspendă restituirea Insulelor Chagos către Mauritius, din cauza opoziţiei lui Trump
Regatul Unit va suspenda planul de a restitui Insulele Chagos din Oceanul Indian către statul Mauritius, din cauza refuzului preşedintelui american Donald Trump, a anunţat sâmbătă guvernul de la Londra, relatează Agerpres, citând AFP. În toamna anul 2024 Regatul Unit a ajuns la un acord cu Mauritius în ce priveşte ...

Consumul de carne ar putea reduce riscul de Alzheimer pentru anumite persoane / Studiul care schimbă recomandările nutriționale
Un nou studiu aduce o perspectivă neașteptată asupra relației dintre alimentație și sănătatea creierului, conform G4Food. Cercetarea realizată de Karolinska Institutet și publicată în jurnalul JAMA Network Open citat de ScienceDaily sugerează că, pentru anumite persoane, consumul mai ridicat de carne ar putea reduce riscul de Alzheimer. Rezultatele indică faptul ...