cosmin

De ce organismul unei gravide poate reacționa atât de puternic la gripă

Gripa este privită adesea ca o infecție respiratorie care provoacă febră, tuse, dureri musculare și o stare accentuată de oboseală. În timpul sarcinii însă, aceeași infecție poate evolua mult mai sever. Femeile însărcinate prezintă un risc mai mare de spitalizare, complicații cardiopulmonare, internare în secția de terapie intensivă și, în ...

Compania Victoriei Beckham a înregistrat primul profit de la înființarea sa în 2008 / ”Cu toții am muncit din greu, mult timp”

Compania Victoriei Beckham a transmis că a înregistrat profit operațional pentru prima dată de la înființarea acesteia în 2008, după ani întregi de pierderi, relatează Mediafax. Profiturile înregistrate sunt de puțin peste 8,5 milioane de euro în 2025. „Cu toții am muncit din greu, mult timp, pentru acest moment de ...

Peste 20% din efectivele de oi și capre din acte nu au fost găsite pe teren, în Tulcea / Animale neidentificate, crotaliate greșit, care figurau ca fiind deja sacrificate sau exportate

Peste 100 de medici veterinari, sprijiniți de polițiști și jandarmi, au finalizat prima etapă a controalelor în localitățile din județul Tulcea, după confirmarea focarelor de variolă ovină şi caprină din localităţile Valea Nucarilor, Peceneaga, Iazurile şi Ostrov, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța. Potrivit unui comunicat al ...

Dată afară din armata SUA pentru că este trans: cazul Chloe Shapiro / Nu i se plătește indemnizația și ajunge să doarmă în mașină / Trebuia să primească aproape 90 de mii de dolari

Chole Shapiro, în vârstă de 30 de ani, a fost concediată din cauza cruciadei anti-woke lansate de administrația Trump. Ea a acceptat să-și părăsească postul în schimbul unei indemnizații. Însă, după câteva luni, banii aceia nu au sosit și s-a trezit fără adăpost, relatează La Repubblica.  De la militar la ...

Două lumi diferite pe Marte, descoperire surprinzătoare în interiorul planetei

Noi cercetări asupra interiorului planetei Marte arată că Planeta Roșie este formată din două jumătăți foarte diferite, între care există o masivă „anomalie termică”. Mantaua de sub emisfera sudică ar putea fi cu până la 400 de grade Celsius mai fierbinte decât cea aflată sub nordul planetei, potrivit unui studiu ...

PSD: „USR s-a transformat, fără rușine, în partidul penalilor și condamnaților în funcții publice”

PSD afirmă, într-un comunicat de presă transmis luni seara, că „USR s-a transformat, fără rușine, în partidul penalilor și condamnaților în funcții publice” „USR a căzut în propria minciună! După ce Clotilde Armand a fost condamnată în primă instanță și după ce președintele USR, condamnatul Fritz, și-a pierdut mandatul de ...

Dunărea văzută din spațiu / ”În albia râului se pot observa bancuri de nisip întinse, expuse la suprafață”

Râul Dunărea continuă să fie afectat de niveluri excepțional de scăzute ale apei, ca urmare a secetei prelungite din Europa Centrală și de Est, anunță site-ul Uniunii Europene, care prezintă imagini de pe unul din sateliții programului Copernicus Sentinel-2. La sfârșitul lunii august 2026, debitul râului la granița cu România ...

Comunicat violent al PSD: „USR s-a transformat, fără rușine, în partidul penalilor. Ruşine penalilor şi condamnaţilor din USR”

PSD lansează un atac dur la adresa USR după condamnarea în primă instanță a lui Clotilde Armand și acuză partidul de „duplicitate” și de abandonarea propriilor standarde de integritate. „USR s-a transformat, fără rușine, în partidul penalilor și condamnaților în funcții publice”, transmite PSD într-un comunicat publicat luni. Social-democrații invocă ...

Parchetul din Polonia deschide o anchetă pentru un act „cu caracter terorist” după un incendiu la o fabrică de drone

Parchetul polonez a anunţat luni lansarea unei anchete pentru „infracţiune cu caracter terorist” în urma unui incendiu produs în noaptea precedentă la o fabrică de drone de la Skarzysko-Kamienna, în centrul ţării, relatează AFP preluată de Agerpres. Agenţii de pază ai fabricii, care aparţine unui important grup privat specializat în ...

Companiile Telecomunicații CFR și Tipografica „Filaret” au fuzionat cu CFR, în ultima zi de PNRR / Oana Gheorghiu: ”E o reformă de guvernanță corporativă” /  ”Astăzi am făcut primul pas și am arătat că se poate”

CFR SA a anunțat că procesele de fuziune prin absorbție cu Telecomunicații CFR SA și Tipografica „Filaret” SA au fost finalizate după admiterea, la 31 august, a cererilor de înregistrare, relatează Mediafax. CFR este societatea absorbantă, astfel că activitățile, patrimoniul, drepturile și obligațiile celor două societăți sunt integrate în structura ...

Decizia de moment care a salvat din calea apelor 900 de elevi de la o școală din Nepal / În scurt timp, școala a dispărut sub valul uriaș de apă, noroi și dărâmături

Cel puțin 900 de elevi au fost salvați în urma evacuării timpurii a școlii, înainte de inundații. Directorul unei școli din Nepal a relatat momentele în care a luat decizia de a evacua școala înainte de viitură, salvând astfel sute de elevi, transmite Sky News. Rajendra Dawadi se afla în sala ...

Drama din spatele unei averi de peste 13 miliarde de euro / Fiica moștenitoarei Heineken, victimă a unei false vindecătoare / Isabella de Carvalho-Heineken vorbește despre anii de captivitate și abuzuri

Depresivă și anorexică, una dintre cei cinci copii ai moștenitorului celebrei mărci de bere Heineken, fusese trimisă la o clinică psihiatrică de către mama sa, la vârsta de 12 ani. Un calvar care a durat ani de zile. Isabelle de Carvalho-Heineken, crescută la St. Moritz, a dezvăluit săptămânalului din Geneva, ...