cosmin

Consiliul de conducere al Centrului Kennedy a votat închiderea acestuia pentru doi ani „pentru reparații” și a numit un nou director

Consiliul de administrație al Centrului Kennedy a votat luni pentru închiderea acestuia timp de doi ani, după sărbătorirea zilei de 4 iulie. Decizia, mult așteptată, vine în urma numeroaselor demisii și anulări de concerte din timpul celui de-al doilea mandat al președintelui Donald Trump, deși Trump a invocat necesitatea reparațiilor ...

Cancelarul Merz: Germania nu va participa la războiul din Iran, în ciuda apelului lui Trump

Cancelarul german Friedrich Merz a exclus participarea țării sale la războiul din Iran, în ciuda apelului președintelui american Donald Trump, transmite Mediafax. „Nu avem mandatul din partea Națiunilor Unite, a Uniunii Europene sau a NATO, cerut de Legea fundamentală”, a declarat Merz reporterilor. „Prin urmare, a fost clar de la ...

Ungaria şi Slovacia vor construi o nouă conductă pentru benzină şi motorină. Cele două țări „vor deveni mult mai bine protejate împotriva unor forme de presiune sau şantaj”

Ungaria şi Slovacia vor construi o nouă conductă pentru transportul benzinei şi motorinei, care va conecta direct rafinăriile de petrol din Bratislava şi Százhalombatta, a anunţat, luni, la Bruxelles ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior, Peter Szijjarto, după reuniunea Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene, potrivit hirado.hu. „Va ...

Trump: ”Poate nici nu ar trebui să ne implicăm în strâmtoarea Ormuz. Avem mult petrol. Am fost producătorul numărul unu din lume” – VIDEO

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a provocat nou reacții critice după o declarație făcută duminică despre implicarea americană în conflictul cu Iranul și securizarea strâmtorii Ormuz, sugerând că Washingtonul nu avea motive să se implice contra Iranului, relatează Huffington Post. Afirmația a fost făcută în timpul unor declarații informale oferite ...

Făgărașul vrea să scoată păcănelele doar din zona istorică. Veniturile, folosite pentru susţinerea proiectelor şcolare

Făgărașul se alătură altor orașe din România care au anunţat că vor desfiinţa toate sălile de jocuri de noroc din localitate, însă doar din zona istorică, se arată într-un proiect de hotărâre lansat în dezbatere publică pe site-ul primăriei. Regulamentul amintit vizează activitatea sălile dedicate de slot-machine (păcanelele), agenţiile de ...

Trump ameninţă Iranul că va distruge infrastructura petrolieră de pe insula Kharg / Soarta ayatollahului Mojtaba Khamenei, incertă

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat luni Iranul că i-ar putea distruge infrastructura petrolieră de pe insula Kharg, insula din Golful Persic unde este încărcat circa 90% din petrolul exportat de Iran şi care a fost deja bombardată puternic de SUA joia trecută, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.ro. „Am ...

Raluca Turcan acuză PSD că s-a aliat cu AUR și votează împreună amendamente la buget / ”Să fie noua majoritate pe care PSD o dorește în câteva săptămâni?”

Deputatul PNL Raluca Turcan acuză PSD că s-a aliat cu AUR pentru a bloca adoptarea bugetului. ”Cronologia unei zile în care unii, aflați în Guvern, cu funcții de răspundere în statul român, își bat joc de România. Stare de fapt: Guvernul Bolojan, format din PNL, PSD, UDMR și reprezentanții minorităților, ...

VIDEO Ministrul Apărării despre amenințările Iranului: ”Am văzut o declaraţie a purtătorului de cuvânt, nu de la ministru, nu de la preşedinte” / ”Nu există un risc suplimentar asociat neapărat românilor”

Radu Miruţă a declarat, luni seară, în Parlament, că nu există vreun risc suplimentar la adresa românilor și că amenințările venite din partea Iranului nu se refereau la chestiuni militare, ci de natură juridică. ”Am văzut o declaraţie a purtătorului de cuvânt de la Ministerul de Externe iranian, nu de ...

Un schior britanic a terminat beat ultima etapă a Cupei Mondiale de schi fond / A primit de la spectatori bere și apă de gură / ”A fost unul dintre cele mai distractive lucruri pe care le-am făcut vreodată”

Mai întâi un shot, apoi o bere, apoi apă de gură, apoi iar bere. Și a trecut linia de sosire în stare de ebrietate. Schi fond în stare de ebrietate, este întâmplarea pe care schiorul britanic Gabriel Gledhill și-o va amintit tot timpul. În proba de 50 km stil liber ...

Ungaria şi Slovacia îşi vor conecta rafinăriile pentru a limita influenţa ucraineană, transmite şeful diplomaţiei ungare

Ungaria şi Slovacia vor construi o conexiune directă între rafinăriile lor de petrol din Bratislava şi Szazhalombatta pentru a limita ceea ce Budapesta descrie ca fiind potenţialul de şantaj al conducerii ucrainene, a declarat luni la Bruxelles ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, relatează TASR, citată de Agerpres. Şeful diplomaţiei ...

Șase cazuri de botulism în Bihor: Au mâncat șuncă făcută în casă / Medicamentul care i-a salvat, adus din 3 județe

Șase orădeni cu vârste între 16 și 75 de ani au ajuns la Urgențe, cu tulburări de vedere, de respirație și de înghițire, după ce au mâncat șuncă de casă preparată în familie, anunță Bihoreanul. Focarul de botulism a fost descoperit sâmbătă, când la camera de Urgențe a Secției de ...

Șefa de cabinet a Casei Albe a anunțat că are cancer la sân / Susie Wiles, cea mai apropiată colaboratoare a lui Trump, susține că nu se retrage și va continua să lucreze

Susie Wiles cancer la sân în stadiu incipient – acesta este diagnosticul primit de șefa de cabinet a Casei Albe, anunțat public luni. Prima femeie care ocupă această funcție a declarat că nu se retrage și va continua să lucreze pe durata tratamentului, transmite Mediafax. Susie Wiles, în vârstă de ...