cosmin

Transportul de marfă, restricţionat sâmbătă şi duminică în Ungaria, din cauza caniculei
Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea informează că autorităţile din Ungaria au modificat programul de circulaţie pentru autovehiculele de transport marfă cu masa mai mare de 7,5 tone, din cauza temperaturilor extreme prognozate la sfârşitul acestei săptămâni, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al ITPF Oradea, automarfarele vor putea ...

2.500 de copii au fost ucişi sau răniţi în Iran în ultimele cinci luni, avertizează UNICEF
Bilanţul copiilor ucişi sau răniţi în Iran din cauza războiului declanşat de Statele Unite şi Israel se ridică deja la 2.500, a anunţat vineri directorul regional interimar al UNICEF pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, Abdul Fofana, transmite agenția de știri EFE. Agenţia ONU a precizat într-un comunicat că, ...

Pompier din Satu Mare, arestat pentru agresiune sexuală asupra unui minor
Un pompier din Satu Mare a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru trei infracţiuni de agresiune sexuală asupra unui minor, transmite Agerpres. „Prin Încheierea penală nr. 8 din 29.07.2026, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Militar Cluj, în dosarul menţionat, s-a admis propunerea formulată ...

Român atacat la Chișinău: ”Un individ agresiv, urlând obscenități și bătându-se cu pumnul în piept că este «rus», a atacat un bătrân lipsit de apărare” – VIDEO
Un bărbat care afirmă că este rus a fost filmat în timp ce îl insulta, îl brusca și încerca să îl lovească pe un pasager în vârstă, într-un troleibuz din Chișinău. Imaginile au devenit virale pe rețelele sociale din Republica Moldova. Înregistrarea, cu o durată de peste două minute, arată ...

Rusia a distrus o fabrică de drone americană în timpul unui atac asupra Kievului
O fabrică de drone din Kiev, distrusă vineri de o rachetă balistică rusească, era deținută de o corporație americană înregistrată în Delaware, ceea ce pare a fi prima dată când Moscova a vizat o companie americană în conflict. Terminal Autonomy produce drone de precizie „pentru atacuri în adâncime” cu sisteme ...

”Cenzură masivă”. Cum arată TikTok în Rusia, un grup de activiști români a reușit să pătrundă în ecosistemul TikTok din Rusia
Versiunea TikTok disponibilă utilizatorilor din Federaţia Rusă funcţionează într-un ecosistem informaţional aproape complet separat de cel european, în care publicarea de videoclipuri şi transmisiunile în direct sunt blocate, iar fluxul de recomandări este dominat de conţinut rusesc, inclusiv de propagandă militară şi materiale nostalgice despre perioada sovietică, potrivit unei analize ...

VIDEO: Judd Trump, în finala Shanghai Masters după ce l-a învins pe campionul mondial din snooker
Judd Trump, liderul ierarhiei din snooker, s-a calificat vineri în finala Mastersului de la Shanghai. Englezul l-a învins pe Wu Yize, campionul mondial en-titre de la Crucible. Judd a avut câștig de cauză, scor 10-6, asta după ce prima sesiune se încheiase cu 5-4 în favoarea sa. Break-urile lui Trump ...

Un bărbat din Japonia, arestat după un deceniu în care și-a terorizat vecinii zi și noapte cu muzică rock la volum maxim
Un bărbat în vârstă de 61 de ani din Japonia a fost arestat după ce, timp de aproape un deceniu, și-ar fi terorizat vecinii cu muzică rock difuzată la volum foarte ridicat și cu o chitară electrică amplificată, transmite MEDIAFAX. Potrivit presei locale, mai mulți locatari au acuzat probleme de ...

Care sunt cele mai bune 50 de hoteluri din nordul Greciei, conform clasamentului întocmit de revista Travel&Livestyle / O noapte în hotelul de pe primul loc poate costa până la 5.000 de euro camera
Revista Travel&Lifestyle a stabilit primele 50 cele mai bune hoteluri din nordul Greciei, clasament care acoperă regiunile Halkidiki, Kavala și insula Thassos, potrivite pentru o vacanță de vară, scrie fakti.bg. Clasamentul nu include hotelurile din Salonic, deoarece acestea au un alt specific. Cel mai luxos hotel din nordul Greciei a ...

Tentativă de asasinat asupra unui comandant al armatei ucrainene / Zelenski: Vom răspunde acestui atac
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că asupra comandantului Brigăzii Khartiia, Ihor Obolenskyi, a avut loc o tentativă de asasinat, iar acest incident nu va rămâne fără repercursiuni, transmite MEDIAFAX. Potrivit șefului statului Ucrainean, atacatorul și complicele acestuia au fost reținuți, iar autoritățile desfășoară procedurile legale în acest caz. Zelenski: ...

După OpenAI și Anthropic a anunțat că modelele AI ale lui Claude au „scăpat” pe internet de trei ori în timpul testelor și au efectuat atacuri asupra unor platforme
Trei modele de inteligență artificială Claude au ieșit din mediul de testare al platformei Irregular și au piratat sistemele a trei organizații, a raportat dezvoltatorul Anthropic. Trei incidente au fost descoperite în timpul auditurilor. Acestea au fost declanșate după ce concurentul Anthropic pe piața modelelor de inteligență artificială, OpenAI, a ...

Reuters: O rețea iraniană de jocuri de noroc a contribuit la mutarea a 4 miliarde de dolari prin intermediul unei burse de criptomonede din Dubai
O rețea iraniană ilicită de jocuri de noroc a contribuit la mutarea a cel puțin 4 miliarde de dolari printr-o bursă de criptomonede nelicențiată cu sediul în Dubai, care gestiona și fonduri pentru instituții iraniene sancționate, conform unei investigații Reuters, citate de iranintl.com. Datele blockchain analizate de Reuters au arătat ...