veridic

Cam câte cafele beau profesorii în cancelarie?
Pentru ei, explic cum activitatea profesională a unui cadru didactic nu se încheie brusc după ce și-a terminat programul, așa cum pentru un corporatist sau pentru orice alt muncitor, a părăsi biroul/spațiul în care lucrează după câteva ore înseamnă că va pleca acasă să se odihnească. „Portmoneul” responsabilităților și sarcinilor ...

Haina nu mai urmează corpul, ci umbra lui: un artist care s-a implicat în proiecte pentru Lady Gaga aduce la Iași o expoziție care sfidează regulile modei. Zeci de artiști reinventeză Palatul Culturii
Parte a secțiunii Arts, powered by UniCredit Bank și realizată alături de partenerii Ploom*, Jidvei, Noir și Printco, traseul expozițional transformă clădirea-emblemă a Iașului într-un spațiu în care publicul este invitat să exploreze relația dintre corp, identitate, memorie și percepție. Una dintre expozițiile centrale ale acestei ediții este „Shadowear”, proiect semnat ...

Iedul, drobul și prefectul. Cum negocia procurorul Gigi Valentin Ștefan favoruri judiciare la masa de Paște
Stenograme consultate de INVESTIGATORIA arată cum procurorul Gigi Valentin Ștefan din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, discuta despre „ied”, „măruntaie pentru drob” și intervenții pe lângă prefect pentru un dezvoltator imobiliar cercetat penal. În același birou, între glume despre miel și promisiuni de produse tradiționale, se ...

Artistul vizual Andrei Cozlac, despre utilizarea AI în artă: ”Nu e o vrăjitoare pe care noi trebuie s-o ardem pe rug”
Dublu premiat de UNITER pentru videomapping, artistul vizual Andrei Cozlac, profesor în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași și curator al secțiunii New Media a Romanian Creative Week, reușește să transforme tehnologia dintr-un instrument tehnic și rece într-un limbaj artistic construit din lumină, mișcare, sunet și experiențe ...

Evoluții la Constanța: procurorul Gigi Ștefan, acuzat că a primit peste 170.000 de euro pentru intervenții în dosare și afaceri. Procurorul Teodor Niță, reținut într-un dosar de influențare a unui control ISU
Este vorba despre procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță, cei doi magistrați vizați de perchezițiile desfășurate miercuri în Constanța, informații pe care le-am prezentat în aceste zile. Potrivit comunicatului transmis de Secția de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorul Gigi ...

Artistul vizual Andrei Cozlac, despre uitilizarea AI în artă: ”Nu e o vrăjitoare pe care noi trebuie s-o ardem pe rug”
Dublu premiat de UNITER pentru videomapping, artistul vizual Andrei Cozlac, profesor în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași și curator al secțiunii New Media a Romanian Creative Week, reușește să transforme tehnologia dintr-un instrument tehnic și rece într-un limbaj artistic construit din lumină, mișcare, sunet și experiențe ...

Reținerea șefului Vămii, după dezvăluirile despre aproape 2 miliarde de euro tranzitate prin România, ridică semne de întrebare
Potrivit informațiilor apărute deja în spațiul public, procurorii îl acuză pe șeful Vămii că ar fi emis retroactiv un ordin de misiune pentru a justifica folosirea unui girofar și pentru a ajuta un consilier din cadrul instituției să își recupereze permisul suspendat. În același dosar au fost vizați și alți ...

Bani cash, mașini de lux și percheziții la vârful Parchetului din Constanța. Peste 165.000 de euro găsiți la procurorul Gigi Valentin Ștefan
Protagonistul dosarului este Gigi Valentin Ștefan, unul dintre cei mai influenți procurori din Constanța în ultimele două decenii. Numele său apare într-o investigație coordonată de procurorii Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului General, alături de cel al procurorului Teodor Niță. Suspiciunile vizează trafic de influență și alte posibile fapte ...

Guvernul taie privilegiile unei asociații conduse de Adrian Năstase. Statutul de utilitate publică, retras la inițiativa MAE
Decizia vine după ce autoritățile au constatat că organizația nu și-ar mai fi îndeplinit obligațiile legale impuse entităților care beneficiază de acest statut. Potrivit explicațiilor oferite de ministra de Externe, Oana Țoiu, asociația nu ar mai fi transmis rapoarte către statul român din anul 2019 și nu ar mai fi ...

Fiul unuia dintre procurorii anchetați la Constanța pentru trafic de influență se plimbă cu bolizi de sute de mii de euro
Operațiunea de la Constanța are o miză uriașă, nu doar prin funcțiile celor vizați, ci și prin faptul că anchetele care privesc magistrați sunt rare și presupun o procedură legală strictă, menită să protejeze independența justiției. Faptul că e vorba aici despre doi procurori importanți, despre care s-a mai scris ...

Maricel Păcuraru vrea să mute Realitatea în SUA, la aceeași adresă cu firma care i-a închiriat locuință lui Marcel Ciolacu. CNA a blocat operațiunea
Consiliul Național al Audiovizualului a respins, în ședința din 12 mai, solicitarea de modificare a acționariatului societății PHG Media Invest, compania care deține licența postului Realitatea Plus. Decizia blochează, cel puțin pentru moment, transferul oficial al structurii de proprietate a televiziunii către o firmă nou înființată în Statele Unite. Potrivit ...

Cutremur în Justiție: percheziții la doi procurori importanți din Constanța
Potrivit informațiilor apărute în cursul zilei de miercuri în spațiul public, este vorba despre procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și procurorul Teodor Niță, într-un dosar ce ar avea legătură cu suspiciuni de corupție. Cazul este unul extrem de sensibil, deoarece anchetele care vizează magistrați ...