aktual24.ro

Guvernatorul Rezervei Federale, Lisa Cook, demisă de președintele Trump după ce a fost acuzată că ar fi fraudat un credit ipotecar

Președintele american Donald Trump a anunțat luni demiterea guvernatorului Rezervei Federale, Lisa Cook, în urma unor acuzații grave legate de falsificarea unor documente pentru a obține condiții favorabile la un credit ipotecar. Acuzațiile provin de la Bill Pulte, directorul Agenției Federale pentru Finanțarea Locuințelor (FHFA), care a susținut că Lisa ...

După ce a fost „dictator pentru o zi” și „papă”, Donald Trump se laudă acum că liderii europeni îl numesc „președintele Europei”

Președintele american Donald Trump a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă în Biroul Oval, că liderii europeni îl numesc „în glumă președintele Europei”, ceea ce consideră o „onoare”. Comentariul său vine în contextul unei serii de întâlniri recente cu lideri europeni, inclusiv cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, președintele ...

Donald Trump amenință China: „Trebuie să ne dea magneții din pământurile rare. Dacă nu ne dau, atunci vom impune tarife de aproximativ 200%.”

Președintele american Donald Trump a amenințat luni China cu tarife de aproximativ 200% pentru produsele chinezești care intră în Statele Unite dacă Beijingul nu își accelerează exporturile de magneți din pământuri rare. „Trebuie să ne dea magneți. Dacă nu ne dau, atunci vom impune tarife de aproximativ 200%. Dar nu ...

Lacrimi de crocodil: premierul israelian Netanyahu deplânge „accidentul tragic” în urma atacului asupra unui spital din Gaza, soldat cu 20 de morți, dintre care cinci jurnaliști

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a calificat drept un „accident tragic” atacul aerian desfășurat luni de armata israeliană asupra Spitalului Nasser din Khan Yunis, în sudul Fâșiei Gaza, care s-a soldat cu moartea a cel puțin 20 de persoane, printre care și cinci jurnaliști ce colaborau cu instituții internaționale de presă. ...

Guvernatorul Băncii Centrale Siriene anunță că va schimba moneda existentă sub regimul dictatorial al lui Bashar al-Assad, prin tăierea a două zerouri de pe bancnote

Guvernatorul Băncii Centrale Siriene, Abdul Qadir al-Hasriya, a anunțat luni că țara sa își va schimba moneda prin eliminarea a două zerouri de pe bancnote și prin tipărirea de noi cupoane valorice, care să le înlocuiască pe cele emise sub regimul lui Bashar al-Assad. De la începutul războiului civil în ...

O nouă reuniune a liderilor UE privind Ucraina. Subiecte: sprijinul militar, veniturile din activele rusești și cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni

Liderii Uniunii Europene vor discuta în această săptămână despre sprijinul militar pentru Ucraina, inclusiv garanțiile de securitate. De asemenea, vor lua în considerare utilizarea veniturilor din activele rusești înghețate și cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni. Uniunea Europeană va discuta săptămâna aceasta despre sprijinul militar, inclusiv, așa cum era de ...

USR și PNL cer PSD-ului să respecte legea în privința alegerilor din Capitală: ”Cum adică negociem dacă respectăm sau nu legea?”

Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu respinge argumentele PSD și afirmă că alegerile pentru Primăria Capitalei trebuie organizate cel târziu în noiembrie, motivând că aşa spune legea şi că acest lucru nu poate fi negociat în cadrul coaliţiei. Întrebat, luni seară, la B1 Tv când ar trebuie organizate alegeri la Bucureşti, Ciprian ...

Reacție suburbană a PSD: ”Hai că s-a umflat tarâţa-n Drulău! Se poate guverna tara şi fară USR”

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a avut luni o reacție suburbană la adresa lui Cătălin Drulă după ce acesta le-a cerut pesediștilor să respecte legea privind alegerile din Capitală. ”Hai că s-a umflat tarâţa-n Drulău! Vrea el, mort copt, să ţinem alegeri acum în Bucureşti că nu doar s-a pozat ...

Soldat român ucis în Ucraina în lupta contra invadatorilor ruși: ”Onoare, glorie și recunoștință fratelui nostru”

Un soldat român a murit ucis în războiul din Ucraina, anunțp Mediafax, citând un anunț al Memorialul Internațional „Voluntari pentru Ucraina”. „Vă rugăm să ne ajutați să-l cinstim, pentru ca el să nu fie uitat. Iubitul nostru frate român, Ștefan Dănuț-Cristian Grecu, care a servit în Ucraina ca voluntar, a ...

Economia Spaniei continuă să crească. Turismul și imigrația, motoarele creșterii

Economia înfloritoare a Spaniei își depășește vecinii europeni, deoarece turismul, investițiile străine și imigrația contribuie la alimentarea creșterii. Spania este încă lider în creșterea din zona euro, cu un produs intern brut anual prognozat să crească cu 2,5% în acest an, în timp ce economiile Franței, Germaniei și Italiei sunt ...

Nouă tragedie în Gaza: Zeci de oameni, printre care 5 jurnaliști, uciși în 2 atacuri aeriene în același loc

Cel puțin 20 de persoane, inclusiv cinci jurnaliști, ar fi fost ucise într-un atac israelian asupra unui spital din sudul Fâșiei Gaza. Jurnaliștii lucrau pentru instituții internaționale, inclusiv Associated Press, Reuters, Al Jazeera și Middle East Eye, informează BBC. Câteva persoane au fost ucise în urma unui prim atac, iar ...

Marea Britanie anunță până când va continua instruirea personalului militar ucrainean: ”Trebuie să facem din ucraineni cel mai puternic antrenat teritoriu posibil”

De Ziua Independenței Ucrainei, Regatul Unit a anunțat prelungirea principalului program de instruire pentru Forțele Armate ale Ucrainei, Interflex, cel puțin până la sfârșitul anului 2026, a anunțat Ministerul Apărării din Marea Britanie. Peste 50.000 de recruți ucraineni au fost instruiți pe teritoriul britanic în cadrul acestui program, Marea Britanie ...