aktual24.ro

Nicuşor Dan: ”Poziţia noastră a rămas neschimbată, în sprijinul Ucrainei”
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, sâmbătă seară, că reuniunea din Alaska a fost o primǎ etapă pentru a începe negocierile de pace iar poziţia noastră ca ţară a rămas neschimbată, în sprijinul Ucrainei şi a principiilor legate de suveranitate şi integritate teritorială. Presedintele mai arată că Ucraina trebuie să îşi ...

Moldova ar putea fi „decuplată” de Ucraina în aderarea la UE, înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie
UE are în vedere acordarea unui statut important Republicii Moldova, în eforturile sale de a adera la blocul celor 27 de state membre, înaintea alegerilor parlamentare de la sfârșitul lunii septembrie, plasând-o astfel pentru prima dată înaintea Ucrainei în această “cursă” de aderare. Această mișcare ar putea fi un impuls ...

New York Times: Liderii europeni, invitați la întalnirea de luni dintre Trump și Zelenski, la Casa Albă
Liderii Franței, Italiei, Germaniei, Marii Britanii, Finlandei, Poloniei, Portugaliei și șefa Comisiei Europene au facut publica sambata o declaratie comuna prin care se subliniaza ca ”Ucraina trebuie să aibă garanții de securitate de neclintit pentru a-și apăra în mod eficient suveranitatea și integritatea teritorială.” Liderii europeni, reprezentand “Coaliția pentru voința”, ...

Noul președinte al Poloniei îi șochează pe ”suveraniștii” români: ”Nu ne vom preda niciodată imperialismului rus și suntem alături de Ucraina în apărarea libertății sale. Rusia nu este invincibilă”
Mesaj puternic contra Rusiei al noului președinte al Poloniei, Karol Nawrocki, cu ocazia împlinirii a 105 ani de când Polonia a învins Rusia în ”Bătălia pentru Varșovia”. Mesajul cu siguranță i-a șocat pe ”suveraniștii” români, în frunte cu George Simion, care se feresc să ia atitudine față de imperialismul rusesc ...

Delirul continuă: ”Nămolul din barajul Vidraru este plin de aur și îl cară în Franța”
Teoriile conspirației create de propagandiștoi ruși și apoi promovate de ”suveraniști” susținători au lui Călin Georgescu devin din ce in ce mai ridicole. Cele mai noi sunt teorii sunt legate de motivele golirii acumulării Vidraru. ”Nămolul din barajul Vidraru este plin de aur și îl cară în Franța”, susțin postacii ...

Presshub: În căutarea adevărului despre românii care luptă în Ucraina
„Anghel”, un român din zona Moldovei, a luptat un an pe frontul din Ucraina. A plecat din proprie inițiativă, convins că invazia rusă trebuie oprită cât mai departe de granițele României. Avea experiență militară, dar nu fusese încadrat în Armata Română. În primele luni, după ce a devenit soldat „ucrainean”, ...

Coduri portocaliu și galben de canicula si furtuni. Zonele vizate de aversele torentiale
Judeţele Bihor, Arad şi Timiş se află, sâmbătă, sub avertizare cod portocaliu de caniculă, cu temperaturi de până la 38 de grade. Tot sâmbătă, mai multe regiuni sunt vizate de avertizări cod galben de caniculă. Duminică, sunt anunțate ploi şi vijelii în Transilvania, Maramureş, sudul Banatului, nordul Moldovei şi la ...

Incendii „istorice” în Peninsula Iberică. Mii de pompieri si de soldati se lupta cu flacarile de mai multe zile
Peninsula Iberică este devastată de incendii de vegetaţie, considerate „istorice”, care au făcut o primă victimă în Portugalia vineri, şi Spania, care a înregistrat trei morţi, rămâne în alertă în faţa numeroaselor focare de incendii scăpate de sub control, potrivit AFP. Preşedintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, a anunţat „decesul ...

Corlățean și-a găsit un nou aliat pentru șefia PSD: Șerban Nicolae, faimos pentru mesajele obscene adresate unei femei parlamentar
Senatorul Titus Corlățean, candidat la șefia PSD, ține să anunțe că este în continuare ”camarad” cu Șerban Nicolae, fost senator PSD, faimos pentru ieșirile sale suburbane în perioada Regimului Dragnea. ”Împreună cu colegul Serban Nicolae. Au trecut anii….am rămas camarazi”, a ținut să anunțe Corlățean pe Facebook. Recent, Nicolae a ...

Un turist englez a decedat pe Platoul Bucegi. Elicopterul a ajuns în 25 de minute
Un turist englez a decedat, sâmbătă, pe Platoul Bucegi, după ce a suferit un stop cardio-respirator. ”Un apel venit prin 112 ne-a anunțat că un turist englez, în vârstă de 70 ani, aflat pe Platoul Bucegi, a intrat în stop cardio-respirator. Echipa de prim răspuns, aflată de serviciu la Baza ...

SUA au propus Ucrainei garanții de securitate „inspirate de articolul 5 din Tratatul NATO.” Propunere facuta in timpul apelului telefonic dintre Trump şi Zelenski
Ucraina are nevoie de o pace reală şi durabilă, nu doar de „o altă pauză” între invaziile ruse, a declarat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează Reuters, preluată de Agerpres si Digi 24. De asemenea, surse diplomatice citate de AFP au declarat că SUA a propus sâmbătă Kievului o garanție ...

Cu 25 mai multe pensii speciale, fata de luna anterioară. Cei mai mulţi beneficiari provin din rândul magistraţilor, cu pensii de pana la 25.283 lei
Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2025, de 11.710 persoane, în creştere cu 25 persoane comparativ cu luna anterioară, din care 7.851 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat – BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), conform ...