aktual24.ro

Titularizare 2026: peste 37.000 de candidați susțin proba scrisă. Calendarul complet și data afișării rezultatelor

Peste 37.000 de candidați participă marți, 20 iulie, la proba scrisă a examenului național de Titularizare 2026, organizată în 117 centre de concurs din întreaga țară. Examenul este decisiv pentru ocuparea posturilor didactice pe perioadă nedeterminată și determinată în învățământul preuniversitar. Proba scrisă, în 117 centre de examen Ministerul Educației ...

Grindeanu înființează un alt guvern la Parlament, vrea să guverneze pe ușa din dos: ”România este neguvernată în acest moment”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat, luni, înfiinţarea unei „comisii de criză” la nivelul Parlamentului, care să elaboreze amendamentele necesare pentru deblocarea funcţionării statului, susţinând că România este neguvernată, iar instituţiile sunt paralizate din cauza crizei guvernamentale. „Este evident că, în acest moment, România este neguvernată. Instituţiile statului sunt paralizate ...

Andy Burnham preia azi funcția de prim-ministru britanic: „Voi încerca să fac lucrurile într-un mod diferit”

Andy Burnham va deveni luni al șaselea prim-ministru al Marii Britanii care se mută în sediul din Downing Street din 2016, cu o agendă plină de provocări și puțin timp pentru a-și face simțită prezența. Noul lider preia ștafeta de la nepopularul Keir Starmer la doar doi ani după ce ...

Medicul Tudor Ciuhodaru avertizează asupra pericolului virusului West Nile, după confirmarea a trei cazuri: „Nu neglijați înțepăturile de țânțari. Pot deveni letale”

Trei cazuri de infecție cu virusul West Nile au fost confirmate, iar unul dintre pacienți și-a pierdut viața. În acest context, medicul de urgență ieșean Tudor Ciuhodaru atrage atenția asupra simptomelor care pot indica o formă gravă a bolii și subliniază că prezentarea rapidă la spital poate face diferența. Cinci ...

Un hoț din buzunare român, la un pas să fie linșat în Veneția de un grup de turiști chinezi, cărora le-a dispărut un portofel – VIDEO

Un hoț de buzunare de origine română cunoscut autorităților din Veneția a fost la un pas să fie linșat de un grup de turiști chinezi după ce aceștia l-au acuzat că le-a furat un portofel. Incidentul a avut loc pe podul Rialto, iar situația a fost calmată de Monica Poli, ...

O bucată dintr-o rachetă SpaceX ar putea lovi Luna în august. Experții NASA: impactul nu reprezintă un pericol pentru Pământ

Un fragment dintr-o rachetă SpaceX lansată în urmă cu aproximativ un an și jumătate ar putea intra în coliziune cu Luna la începutul lunii august. Deși impactul nu a fost planificat, specialiștii spun că acesta nu pune în pericol Terra și poate oferi cercetătorilor o ocazie rară de a studia ...

Programul Rabla Auto 2026 a început în forță. Peste 11.000 de dosare au fost depuse într-o oră, iar bugetul pentru motociclete s-a epuizat în doar nouă minute

Interesul românilor pentru Programul Rabla Auto 2026 rămâne foarte ridicat. La doar o oră de la deschiderea sesiunii dedicate persoanelor fizice, au fost înregistrate peste 11.000 de dosare, iar fondurile alocate pentru achiziția de motociclete și motociclete electrice au fost epuizate în doar câteva minute. Mii de români s-au înscris ...

Partidul puciștilor din PNL și-a lansat ”platforma”: ”PNL promovează persoane provenite din zona neoprogresistă”

Iniţiatorii Platformei Conservatoare din PNL acuză conducerea partidului că s-a îndepărtat de valorile liberal-conservatoare prin promovarea unor persoane provenite din „zona neoprogresistă”, marginalizarea membrilor cu experienţă şi adaptarea la agenda altor formaţiuni politice. Noua platformă este cel mai probabil primul pas spre înființarea unui nou partid. În manifestul de lansare ...

Alexandru Muraru îi ironizează pe inițiatorii struțocămilei „Platforma Liberal-Conservatoare” din PNL: „Problema voastră este că nu ați convins aproape pe nimeni”

Deputatul Alexandru Muraru, președintele PNL Iași, a lansat critici dure la adresa liberalilor care susțin formarea unei Platforme Liberal-Conservatoare în interiorul partidului. Muraru îi acuză pe aceștia că încearcă să creeze grupări cu orientări apropiate de AUR și PSD și susține că adevărata problemă a contestatarilor nu este conducerea formațiunii, ...

N-au și americanii o Lia a lor? Îngroziți că vor fi extrădați în Marea Britanie, frații Tate invocă sprijinul președintelui Trump

Frații Andrew și Tristan Tate încearcă să blocheze procedura de extrădare către Marea Britanie, după ce autoritățile britanice au emis noi acuzații împotriva lor. Avocatul celor doi susține că demersul are caracter politic și afirmă că administrația americană ar putea interveni, însă până în acest moment nu există o confirmare ...

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, susține că partidele tradiționale vor dispărea, iar la următoarele alegeri „va reveni scenariul Iliescu–Vadim”

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, afirmă că România se află în fața unei schimbări majore de ciclu politic și susține că următoarele alegeri ar putea readuce un scenariu asemănător celui din confruntările electorale dintre Ion Iliescu și Corneliu Vadim Tudor. Într-o intervenție avută duminică seara la Realitatea TV, Dan Dungaciu a ...

Cadrele medicale din sute de spitale au declanșat o grevă de avertisment și amenință că vor intra în grevă generală pe 28 iulie

Angajații din sistemul sanitar au declanșat luni dimineață o grevă de avertisment în aproape 500 de spitale din București și din țară, nemulțumiți de prevederile noii legi a salarizării și de blocarea posturilor. Sindicatele avertizează că, în lipsa unor soluții din partea autorităților, vor începe greva generală pe 28 iulie, ...