aktual24.ro

Bolojan, prima reacție la alianța PSD-AUR: ”Grindeanu a mințit în toată această perioadă/ PSD și AUR sunt la capitolul demolări”. Invocă ”modelul german”
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, într-o intervenţie la Digi24, că va continua să conducă Executivul atât timp cât beneficiază de sprijin parlamentar, în contextul în care Partidul Social Democrat şi Alianța pentru Unirea Românilor au anunţat iniţierea unei moţiuni de cenzură. „Voi face ce am făcut și până ...

Siria a deschis primul proces împotriva oficialilor regimului Assad, înlăturat de la putere
Autoritățile siriene au deschis duminică primul proces public împotriva unor importanți reprezentanți ai regimului detronat, marcând astfel un pas important în cadrul procedurilor judiciare legate de crimele comise împotriva poporului sirian, relatează agenția siriană de presă SANA. Ședința a avut loc la Palatul Justiției din Damasc, sub stricte măsuri de ...

Într-o singură lună, Donald Trump a investit peste 51 de milioane de dolari în obligațiuni
Preşedintele SUA, Donald Trump, a achiziţionat obligaţiuni în valoare de cel puţin 51 de milioane de dolari în luna martie, potrivit declaraţiilor financiare publicate de autorităţi, care indică investiţii diversificate în mai multe sectoare, transmite Reuters. Structura tranzacțiilor Documentele depuse la U.S. Office of Government Ethics arată că Trump a ...

Bolojan, punctul pe i: ”Întotdeauna unde erau mere stricate în instituții era cineva susținut de PSD”
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, că reformele din sectorul energetic, în special cele privind accesul la reţele şi funcţionarea companiilor, sunt printre principalele cauze ale demersului PSD de a-l înlocui din funcție. „Trebuie să permitem deparazitarea rețelelor electrice – și asta a deranjat foarte mult, pentru că a ...

Agenție românească în top 8 agenții SEO din Europa: five elements digital, finalistă pentru al șaptelea an consecutiv
five elements digital, agenție românească de marketing digital specializată în SEO și strategii de creștere, a fost desemnată finalistă pentru al șaselea an consecutiv la European Search Awards 2026, în categoria Best Small SEO Agency (Sub 25 de angajați), fiind una dintre cele 8 agenții selectate la nivel european. Nominalizarea ...

Bogăția din Germania. Un sondaj arată că disproporție majoră între cei mai bogați germani și restul populației
10% dintre germani dețin mai mult de jumătate din averea țării, arată o analșiză în presa germană. Prin urmare, majoritatea germanilor a ajuns să ceară revenirea la un impozit pe avere și la o taxă pe succesiune mai mare. 81% dintre germani percep distribuția bogăției în țară ca fiind nedreaptă. ...

Președintele Dan s-a întâlnit cu secretarul Armatei SUA: ”România este pregătită să investească mai mult şi să facă mai mult pentru propria securitate şi pentru securitatea aliaţilor”
Preşedintele Nicușor Dan a anunțat luni că a avut o discuţie cu secretarul Armatei SUA, Dan Driscoll, privind consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, cu accent pe securitate, industrie de apărare şi economie. „Am fost încântat să discut cu secretarul Armatei SUA, Dan Driscoll, subiecte de securitate de ...

Fostul co-președinte AUR: ”Simion are datorii de plătit/ Ani de zile a spus că PSD este principalul vinovat de dezastrul țării”
Claudiu Târziu, fost co-președinte AUR, afirmă că partidul ar putea fi „silit” să intre la guvernare alături de Partidul Social Democrat, dar avertizează că un astfel de pas ar reprezenta „o trădare” a electoratului. Declaraţiile au fost făcute într-un interviu acordat HotNews. „Una este să dai un guvern jos, alături ...

Este sfârșitul petrolului? Șocul global se amplifică, iar 53 de națiuni se reunesc pentru a planifica un viitor fără combustibili fosili
Președintele SUA, Donald Trump, neagă existența crizei climatice și este un aliat al industriei petroliere. Cu toate acestea, el face mai mult decât aproape oricine pentru a accelera trecerea globală de la combustibilii fosili la energia curată și vehiculele electrice, potrivit unei analize publicate în The Conversation. Președintele SUA Donald ...

Oana Pellea, mesaj dur pentru pentru Nicușor Dan: ”Toți am avut speranța că o sa scăpăm de mafie, de corupție. Acum există o mare dezamăgire”
Actriţa Oana Pellea a adresat luni o serie de întrebări publice preşedintelui Nicușor Dan, solicitând clarificări privind rolul său de mediator în actuala criză politică. „Domnule Președinte Nicușor Dan, ne puteți spune în ce a constat medierea dumneavoastră?”, a întrebat Oana Pellea. „Dacă ați putea să ne răspundeți înainte de ...

Cheltuielile militare globale au atins un record de 2,9 trilioane de dolari în 2025, pe fondul creșterii insecurității
Cheltuielile militare globale au ajuns la aproape 2,9 trilioane de dolari în 2025, marcând al 11-lea an consecutiv de creștere, au declarat luni cercetătorii, în contextul în care insecuritatea și reînarmarea au alimentat bugetele de apărare. Cele trei mari state cheltuitoare – Statele Unite, China și Rusia – au cheltuit ...

Presa internațională: PSD se aliază cu extrema-dreaptă pentru a răsturna guvernul pro-european
Agenţii internaţionale precum Reuters, Bloomberg şi Politico relatează că Partidul Social Democrat colaborează cu Alianța pentru Unirea Românilor, formaţiune de extremă dreapta, pentru a răsturna Guvernul condus de Ilie Bolojan, după retragerea social-democraţilor din coaliţia de guvernare. Potrivit Reuters, social-democraţii „vor face echipă cu Alianţa pentru Unirea Românilor, formaţiunea de ...