aktual24.ro

America250: Compania feroviară Union Pacific lansează o locomotivă dedicată lui Donald Trump

Compania feroviară americană Union Pacific s-a alăturat aniversării a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite prin lansarea unor locomotive comemorative, care simbolizează momente importante din istoria comună a Union Pacific și a Statelor Unite, iar compania dorește să sublinieze rolul jucat de calea ferată în dezvoltarea țării. Prima ...

Un fan englez își vinde o casă pentru a-și finanța călătoria la Campionatul Mondial de Fotbal din această vară

Un fan înrăit al Angliei speră să vândă o casă pentru a-și finanța călătoria la Cupa Mondială din această vară. Andy Milne, un profesor pensionar în vârstă de 62 de ani, spune că este gata să vândă a doua casă, astfel încât să-și poată permite să urmărească turneul de fotbal ...

Surse de la Casa Albă: Donald Trump s-a „plictisit” de războiul din Iran și caută deja alte ținte: „Urmează Cuba”, a declarat el

La aproape o lună de la începerea loviturilor americane asupra Iranului, președintele Donald Trump continuă să declare că Statele Unite au „câștigat deja” conflictul, în timp ce Pentagonul pregătește trimiterea a mii de militari suplimentari în Orientul Mijlociu. Această contradicție a generat frustrări majore în interiorul administrației, potrivit unor oficiali ...

Record mondial: Un artist de circ finlandez a tras o trăsură de 991 de kilograme cu… sfârcurile

Un finlandez și-a folosit piercingurile corporale pentru a doborî recordul mondial pentru cel mai greu vehicul tras cu sfârcurile – 2.184 de livre – aproximativ 991 de kilograme, informează UPI. Artistul de circ, cunoscut sub numele de Baronul, și-a pus partenera să stea într-o trăsură pentru a ajunge la greutatea ...

SUA: Cea mai lungă coadă pe aeroportul din Philadelphia? La sendvișuri, nu la controlul de securitate

Cea mai lungă coadă din Aeroportul Internațional Philadelphia din această săptămână nu a fost la controlul de securitate, ci la celebrele sendvișuri cu carne de vită și brânză locale. Organizatorii spun că au stabilit un nou record mondial pentru cel mai lung șir de sandvișuri cu carne de vită și ...

O echipă de cercetători susține că pe platoul de la Giza s-ar afla ascuns în nisip un al doilea Sfinx, la mică distanță de original

În ultimii ani, cercetările asupra Platoului Giza au cunoscut o nouă etapă datorită tehnologiilor avansate de scanare. După ce a folosit aceste tehnologii, un grup de cercetători italieni propune acum o ipoteză fascinantă – și anume că ar exista un al doilea Sfinx, ascuns sub nisipurile din apropierea celebrului monument, ...

Trofeul campioanei Germaniei la handbal masculin, considerat furat și topit, a fost găsit în subsolul clădirii

Unul dintre cele mai legendare trofee sportive din Germania era considerat furat și topit. Acum, a fost găsit chiar în subsolul clădirii în care se află birourile clubului. O poveste care a durat patru luni a luat o întorsătură neobișnuită în această săptămână, când echipa campioană de handbal masculin din ...

Contul personal de e-mail al directorului FBI, Kash Patel, spart de o grupare de hackeri având legături cu Iranul

Un nou incident de securitate cibernetică a atras atenția opiniei publice internaționale după ce contul personal de email al lui Kash Patel, directorul Biroului Federal de Investigații (FBI), a fost compromis de hackeri. Hackerii nu au accesat infrastructura FBI Atacul este atribuit grupării Handala, despre care numeroși experți în securitate ...

Vladimir Putin susține introducerea de „cote” pentru filmele străine, care ar prezenta „lucruri stupide și inutile”, și promovarea celor „patriotice”, rusești

Vineri, în cadrul ședinței Consiliului pentru Cultură, președintele rus Vladimir Putin a cerut ministrului Culturii, Olga Liubimova, să accelereze introducerea unui sistem de cote pentru filmele străine în cinematografele și platformele rusești. Inițiativa „cotelor” aparține regizorului Nikita Mihalkov Putin a criticat faptul că, în absența unor reglementări stricte, pe ecranele ...

Un petrolier sancționat a pătruns în apele Marii Britanii la o zi după ce guvernul a amenințat cu măsuri stricte

Un petrolier sancționat de guvern a navigat prin Canalul Mânecii – intrând în apele britanice – la o zi după o amenințare din partea autorităților că astfel de nave pot fi interceptate de forțele armate britanice, potrivit BBC. La un moment dat, VAYU 1, care a fost sancționat pentru transportul ...

Hamas analizează o propunere de dezarmare

Gruparea militantă Hamas analizează o nouă propunere de dezarmare a luptătorilor săi din Gaza, o concesie majoră care ar deschide calea pentru planul președintelui american Donald Trump de reconstrucție a teritoriului devastat de război. Răspunsul Hamas, așteptat în următoarele zile sau săptămâni, are implicații majore pentru cele 2 milioane de ...

Guvernul Rusiei anunță că va introduce un embargo asupra exportului de benzină începând cu 1 aprilie

Vicepremierul rus Alexander Novak a cerut, vineri, Ministerului Energiei să pregătească un proiect de interzicere a exporturilor de benzină începând cu 1 aprilie, a anunțat guvernul de la Moscova, informează Reuters. Agenția rusă de presă TASS susține că interdicția va fi în vigoare până în 31 iulie. Potrivit lui Novak, ...