aktual24.ro

iPhone se vinde tot mai bine. Apple anunță ”cel mai bun trimestru din istorie”

Apple a publicat joi rezultate solide pentru câștigurile trimestriale, dar atenția investitorilor este concentrată și asupra viitoarei schimbări de CEO și asupra strategiei de inteligență artificială a firmei de tehnologie. CEO-ul Apple, Tim Cook, a anunțat la începutul acestei luni că se va retrage din funcție, iar directorul diviziei de ...

Ce crede Bolojan, va rămâne lider al PNL dacă trece moțiunea? ”Când intru în clădirea Guvernului şi mă uit în partea dreaptă, unde sunt premierii noştri care au făcut istorie pentru România, îmi dau seama ce responsabilitate mare am”

Premierul şi preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat vineri, la Suceava, că situaţia conducerii partidului va fi analizată în interiorul formaţiunii în cazul în care moţiunea de cenzură va fi adoptată, subliniind că nu există probleme privind actuala conducere. „Aceste aspecte vor fi discutate de către colegii din partid, dar ...

Tânăr de 25 de ani, prins cu 11 kilograme de Canabis. Urma să vândă drogurile pe litoral

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, care deține dublă cetățenie, siriană și română, a fost reținut de procurorii DIICOT, după ce a fost prins în flagrant cu o cantitate semnificativă de droguri. Acțiunea a avut loc joi, pe Autostrada Soarelui (A2), în zona nodului rutier de la Cernica, ...

Baron PSD: ”Bolojan, peste câteva zile, nu va mai conta în politica românească. Nu va mai face niciun plan, nu va mai constitui niciun pol”

Senatorul PSD Felix Stroe susține că Ilie Bolojan o să dispară cu totul de pe scena publică după ce PSD va trece marți moțiunea de cenzură. Stroe a fost nevoit în decembrie să demisioneze din fruntea PSD Constanța după ce numele lui a apărut în cazuri grave de corupție. ”Demersul ...

Banca Centrală Europeană menține ratele dobânzilor neschimbate din cauza amenințării inflației

Banca Centrală Europeană a menținut ratele dobânzilor la nivelurile normale la ședința din aprilie, în ciuda creșterii inflației în zona euro de la începutul războiului din Iran. Consiliul guvernatorilor BCE a decis joi să mențină rata dobânzii de referință pentru facilitatea de depozit la 2%, relatează CNBC. Într-un comunicat, banca ...

Surpriză în Belgia: Bruxelles naționalizează centralele nucleare, care este motivul

Belgia își inversează cursul de eliminare treptată a energiei nucleare, care a durat decenii, căutând o mai mare independență energetică prin revitalizarea centralelor sale nucleare. Guvernul belgian a semnat joi o scrisoare de intenție pentru achiziționarea tuturor operațiunilor nucleare ale Electrabel (Engie) din țară, relatează DW. O astfel de mișcare ...

Rețelele de socializare îi bagă pe tineri în depresie. Fenomen îngrijorător constatat de psihologi

În ultimii ani, tot mai mulți tineri din România ajung în cabinetele psihologilor din cauza problemelor pe care le întâmpină în viața de zi cu zi. Cei mai mulți dintre ei fac abuz de rețele de socializare, susțin specialiștii Astfel, depresia și anxietatea au ajuns să fie obișnuință în rândul ...

Bolojan nu dă doi bani pe declarațiile lui Grindeanu: ”Tot el a spus în martie, la Bruxelles, că nu va exista nicio colaborare cu AUR”

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, la Suceava, că nu acordă credibilitate declaraţiilor liderului PSD, Sorin Grindeanu, privind o eventuală preluare a funcţiei de prim-ministru după moţiunea de cenzură, invocând schimbările de poziţie ale social-democraţilor în raport cu AUR. „Dacă m-aş lua după declaraţiile domnului Grindeanu, aş constata că prin ...

Bolojan nu e stresat, ce se întâmplă dacă trece moțiunea: ”Guvernul funcţionează în condiţii normale”

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, la Suceava, că Executivul va funcţiona în condiţii normale dacă moţiunea de cenzură nu va fi adoptată, însă va fi necesară identificarea unei formule de susţinere parlamentară stabilă. „Dacă moţiunea nu trece, Guvernul funcţionează în condiţii normale. Asta înseamnă că e nevoie în perioada ...

Cum va fi vremea în luna mai. Temperaturile cresc în mai multe zone ale României

Meteorologii anunță că, până la finalul lunii mai, temperaturile vor fi în general ușor peste valorile normale în vestul, nord-vestul și centrul țării, în timp ce în restul regiunilor se vor menține în jurul mediilor specifice perioadei. Conform datelor furnizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), prognoza pentru următoarele patru ...

Abandonul animalelor de companie, o reală problemă într-un mare oraș din România

Abandonul animalelor de companie rămâne o problemă serioasă în județul Iași, iar situația este vizibilă la padocul din Tomești, care funcționează la capacitate maximă. Potrivit reprezentanților Salubris SA, în prezent sunt adăpostiți aici peste 1.200 de câini. În fiecare an, aproximativ 800 de animale fără stăpân sunt ridicate de pe ...

Dezastru pentru PSD și AUR. Sondajele arată susținere masivă pentru Bolojan și o cădere abruptă a PSD-AUR, fără precedent în ”istoria politică recentă a României”. Directorul INSCOP: ”Unde dai, și unde crapă”

Directorul INSCOP, Remus Ștefureac, sugerează că sondajele arată o cădere abruptă în intențiile de vot ale PSD și AUR după declanșarea operațiunii de dărâmare a Guvernului Bolojan. INSCOP este unul dintre cele mai serioase institute de sondare, sondajele sale prezentând deseori rezultate apropiate de realitate ale alegerilor. ”Deși încă totul ...