g4media.ro

Ministrul Fondurilor Europene, vizită în SUA: România trebuie să fie prezentă acolo unde se discută mările direcții ale economiei globale

Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, anunță că se află în vizită în SUA, la reuniunile de primăvară ale Grupului Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional, organizate la Washington. Pîslaru afirmă că această vizită este o oportunitate de a promova România „ca destinație serioasă pentru investiții și ca partener economic credibil, ...

Institutul Levantului: aceeași sinecură, dar cu nume schimbat – astfel încât să conțină și cuvântul „pace”. Senatul a aprobat, urmează Camera Deputaților

Senatul a adoptat, marţi, proiectul prin care se redenumeşte Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului în Institutul Levant de Studii Avansate pentru Cultura Păcii şi care prevede aducerea salariilor personalului acestuia „la nivelul prevăzut de lege pentru personalul contractual din administraţia publică centrală de specialitate”, transmite Agerpres. ...

Celebra La Rambla din Barcelona devine prima „Zonă de Excelență” pentru terase/ Cum va arăta faimoasa promenadă din capitala Cataloniei

Primăria din Barcelona dorește un nou model urbanistic pentru celebra stradă turistică La Rambla. Scopul este consolidarea identății și funcționalității acestei faimoase promenade și (nedeclarat) probabil și schimbarea imaginii de bazar murdar care a devenit în ultimii 10 ani, motiv pentru care localnicii o și ocolesc. Citește povestea noii înfățișări ...

Mircea Cărtărescu și Bogdan Alexandru Stănescu – prezenți la standul României de la Festival du Livre de Paris

România va participa în perioada 17-19 aprilie la Festival du Livre de Paris, cel mai important eveniment internaţional dedicat cărţii din capitala Franţei, transmite Agerpres. Pe durata celor trei zile de festival, cititorii îi vor putea întâlni la standul României din Grand Palais pe autorii: Gabriela Adameşteanu, Sylvain Audet-Găinar, Mala ...

Zelenski:Ucraina îşi poate dubla producţia militară dacă primeşte fonduri / Germania va cumpăra sute de rachete Patriot

Ucraina îşi produce majoritatea armelor necesare în războiul cu Rusia şi chiar şi-ar putea dubla producţia dacă aliaţii săi i-ar oferi finanţarea adecvată acestui scop, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski marţi la Berlin, unde a convenit cu Germania mai multe acorduri de colaborare militară şi a obţinut din partea ...

Peter Magyar a anunțat încetarea finanțării pentru Colegiul Mathias Corvinus, organ de propagandă Fidesz cu filială puternică în România

Péter Magyar, noul premier ales al Ungariei, a anunțat că guvernul său nu va mai finanța evenimentul conservator CPAC Ungaria și nici organul de propagandă Colegiul Mathias Corvinus, potrivit Radio Târgu Mureș. El a spus că finanțarea celor două entități de către guvernul Viktor Orban ar putea constitui o infracțiune, ...

FOTO Radu Jude, în selecția Quinzaine des Cinéastes la Festivalul de Film de la Cannes 2026, cu lungmetrajul „Jurnalul unei cameriste”

Cel mai nou film scris și regizat de Radu Jude, „Jurnalul unei cameriste”, a fost inclus în selecția oficială a celei de-a 58-a ediții a secțiunii Quinzaine des Cinéastes din cadrul Festivalul de Film de la Cannes. Festivalul se desfășoară în perioada 12-23 mai, iar selecția Quinzaine des Cinéastes include ...

Reprezentantul Rheinmetall în România, Nick Stirban: Peste 100 de companii românești fac parte din rețeaua noastră de parteneri / Ne angajăm să construim un ecosistem de apărare în România, care va include nave militare, muniție, apărare antiaeriană, explozibili / Vom crea 2500 de locuri de muncă

Reprezentantul gigantului german în domeniul apărării Rheinmetall în România, Nick Stirban, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că peste 100 de companii românești fac parte deja din rețeaua de parteneri a companiei. Rheinmetall se angajează să construiască un ecosistem de apărare în România, care va include, pe lângă autovehicule, nave ...

Economia globală riscă să intre în recesiune dacă războiul din Orientul Mijlociu continuă, avertizează Fondul Monetar Internațional

Fondul Monetar Internațional (FMI) a avertizat marți că economia globală riscă să intre în recesiune dacă războiul SUA-Israel împotriva Iranului continuă și prețurile ridicate la energie se mențin, transmite MEDIAFAX. Fondul Monetar Internațional (FMI) a avertizat marți asupra faptului că o escaladare suplimentară a conflictului cu Iranul ar putea declanșa ...

SUA și Iranul ar putea relua negocierile de pace săptămâna aceasta – NBC News

Surse oficiale din Administrația Trump citate de NBC News arată faptul că o nouă rundă de negocieri directe între Statele Unite și Iran ar putea avea loc chiar în această săptămână. Deși tensiunile au atins cote maxime odată cu instituirea blocadei navale americane asupra porturilor iraniene, ambele părți au lăsat ...

Informaţia medicală prezentată în spațiul public trebuie să fie corectă şi validată ştiinţific, avertizează Colegiul Medicilor, în contextul apariţiei în București a unor panouri publicitare care compară naşterea prin cezariană cu naşterea naturală / O investigație SNOOP a scos la iveală că o fundație este în spatele finanțării panourilor publicitare

Comisia de Obstetrică-Ginecologie a Colegiului Medicilor din România avertizează că informaţia medicală prezentată în spaţiul public trebuie să fie corectă şi validată ştiinţific, în contextul apariţiei unor panouri publicitare care compară naşterea prin cezariană cu naşterea naturală, transmite Agerpres. Colegiul Medicilor subliniază că, în domeniul sănătăţii, informaţia completă, corectă şi ...

Proprietarii barului din staţiunea elvețiană Crans-Montana, puşi sub acuzare în Italia / Incendiul din stațiune s-a soldat cu 41 de morţi şi 115 răniţi în noaptea de Anul Nou

Parchetul din Roma i-a pus marţi sub acuzare pe proprietarii barului ‘Le Constellation’ din staţiunea elveţiană Crans-Montana, unde un incendiu a provocat 41 de morţi şi 115 răniţi în noaptea de Anul Nou, transmite agenția de știri AFP, citând media italiene. Soţii francezi Jacques şi Jessica Moretti sunt suspectaţi de ...