g4media.ro

Proteste împotriva prețurilor la combustibil în Irlanda / Poliția le consideră ilegale
O mișcare de protest a fost lansată în Irlanda, acum trei zile pentru a protesta față de creșterea prețurilor la combustibili, transmite Mediafax. Protestele ilegale împotriva prețurilor la combustibili „pun statul în pericol”, a declarat sâmbătă șeful poliției irlandeze, Justin Kelly, în timp ce unități de forțe de ordine au ...

USR vrea reguli noi pentru panourile cu „sfaturi” medicale: Aviz de la Colegiul Medicilor şi numele finanţatorului
Deputata USR Corina Atanasiu a anunţat că, după sărbătorile de Paşte, va depune în Parlament un proiect de lege care să impună avizarea mesajelor cu caracter medical afişate pe panouri publicitare de către Colegiul Medicilor sau de către asociaţiile medicale de profil. Totodată, iniţiativa legislativă prevede ca pe orice astfel ...

Rezultate Tragerile Speciale Loto de Paști 2026: Numere câștigătoare
Loteria Română a organizat sâmbătă, 11 aprilie 2026, Tragerile Speciale Loto ale Sărbătorilor de Paști, eveniment în cadrul căruia pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au avut loc câte două extrageri: una principală și una suplimentară. Pentru tragerile suplimentare, instituția a anunțat și suplimentarea fondului de câștiguri la ...

EXCLUSIV: Alegeri decisive pentru Viktor Orban. Lebedele negre din Ungaria și bătălia serviciilor secrete. Cum încetează dominația unui partid și regim autocrat?
Puncte – cheie: Cum se naște un regim autocrat? „Cine doarme în democrație se trezește în dictatură.” Johann Wolfgang von Goethe Cum încetează dominația unui partid și regim autocrat? Erodarea competenței premierului și a partidului de guvernământ Vestul s-a trezit! Schimbarea geopolitică determinată de războiul din Ucraina, revenirea la putere ...

Parlamentul irakian a votat alegerea noului președinte al țării Nizar Amidi
Parlamentul irakian a votat sâmbătă alegerea lui Nizar Amidi, un politician din cadrul unuia dintre cele două principale partide kurde ale țării, în funcția de președinte, la cinci luni după alegerile parlamentare care nu au produs un bloc cu o majoritate decisivă, transmite MEDIAFAX. Alegerea făcută de Parlamentul irakian are ...

Sorana Cîrstea s-a calificat în finala probei de dublu de la Linz
Sorana Cîrstea s-a calificat sâmbătă în finala probei de dublu a turneului de la Linz, Austria, transmite MEDIAFAX. Perechea Sorana Cârstea-Shuai Zhang a trecut sâmbătă în semifinală de perechea Ulrikke Eikeri (Norvegia)-Quinn Gleason (SUA). Scorul a fost 7-5, 6-2, într-un meci de o oră și 22 de minute. În finala ...

Salvamont Maramureș, o nouă bază de intervenție situată la Vişeu de Sus: Timpii de intervenţie scurtaţi
Salvamont va avea un nou sediu în oraşul Vişeul de Sus, localitate din care va putea acoperi defileul Văii Vaserului şi Parcul Natural Munţii Maramureşului, dar şi alte zone montane, transmite Agerpres. „Începând din această săptămână, salvatorii montani din cadrul Salvamont Maramureş, structura profesionistă de salvare a Consiliului Judeţean, îşi ...

Premierul Spaniei îndeamnă UE să ia măsuri împotriva Israelului: „Să nu permitem o nouă Gaza în Liban”
Președintele guvernului spaniol Pedro Sánchez a îndemnat din nou vineri membrii UE să suspende acordul de asociere cu Israelul, având în vedere încălcările „flagrante” ale dreptului internațional umanitar pe care le comite: „Să nu permitem o nouă Gaza în Liban”, transmite MEDIAFAX. Vorbind la Forumul European Pulse, organizat de Politico ...

Regatul Unit suspendă restituirea Insulelor Chagos către Mauritius, din cauza opoziţiei lui Trump
Regatul Unit va suspenda planul de a restitui Insulele Chagos din Oceanul Indian către statul Mauritius, din cauza refuzului preşedintelui american Donald Trump, a anunţat sâmbătă guvernul de la Londra, relatează Agerpres, citând AFP. În toamna anul 2024 Regatul Unit a ajuns la un acord cu Mauritius în ce priveşte ...

Consumul de carne ar putea reduce riscul de Alzheimer pentru anumite persoane / Studiul care schimbă recomandările nutriționale
Un nou studiu aduce o perspectivă neașteptată asupra relației dintre alimentație și sănătatea creierului, conform G4Food. Cercetarea realizată de Karolinska Institutet și publicată în jurnalul JAMA Network Open citat de ScienceDaily sugerează că, pentru anumite persoane, consumul mai ridicat de carne ar putea reduce riscul de Alzheimer. Rezultatele indică faptul ...

Serviciile secrete americane: China pregătește un transport de arme către Iran, în contextul unui armistițiu fragil
CNN relatează în exclusivitate că Serviciile de informații americane ar fi indicat cum China se pregătește să livreze Iranului noi sisteme de apărare aeriană, în următoarele câteva săptămâni, citând surse interne. Ar fi o mișcare provocatoare, având în vedere că Beijingul a declarat că a contribuit la negocierea fragilului acord ...

Primarul Capitalei promite o dezbatere privind amenajările din Parcul Herăstrău: A suferit de curând ceva reparaţii la alei şi s-au plantat nişte copaci, dar nu este suficient
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, s-a plimbat prin parcul Herăstrău, sâmbătă, promițând că va organiza o dezbatere despre viitorul acestui obiectiv. El apreciază că parcul „nu este bine”, subliniind pe contul de facebook că în aproximativ o lună va organiza dezbaterea pentru a stabili o abordare și planificarea unei intervenții. „A suferit ...