g4media.ro

Cristian Chivu, după înfrângerea spectaculoasă din Derby d’Italia: „Eu îmi asum prestația întregii echipe, personalitatea” / Presa italiană nu exclude posibilitatea unei demiteri până la 25 decembrie

Cristian Chivu nu a început în tocmai așteptărilor fanilor „Nerazzurri” sezonul din Serie A, înregistrând doar o victorie și două înfrângeri în trei partide, ultimul…   © G4Media.ro.

Universitățile din România și Republica Moldova au fost împreună, în premieră, în cadrul aceluiași stand, la EAIE 2025, conferința internațională de Educație de la Göteborg

Pentru prima dată universitățile din România și cele din Republica Moldova și-au promovat împreună ofertele de studii la EAIE, una dintre cele mai mari conferințe…   © G4Media.ro.

Șeful Asociaţiei Editorilor din România: Citim cel mai puţin din UE. Avem o piaţă de 60 de milioane de euro pe an, cât Bulgaria, cu populaţie de trei ori mai mică. Avem un sistem educaţional dezinteresat de cititul de plăcere, uitaţi-vă cum se predă literatura

Îmbrâncită de politicieni, România a plonjat într-o gaură neagră din care va mai ieşi extrem de greu, explică Mihai Mitrică, directorul Asociaţiei Editorilor, într-un interviu…   © G4Media.ro.

Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu a pierdut cu Juventus în Derby d’Italia

Echipa italiană Inter Milano, antrenată de românul Cristian Chivu, a pierdut sâmbătă seara, în deplasare, scor 3-4, cu Juventus Torino, în etapa a treia din…   © G4Media.ro.

Maia Sandu acuză Rusia că folosește preoți și rețele de boți pentru a influența alegerile din Moldova, mai ales în diasporă

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, avertizează că Rusia și-a intensificat ingerințele în procesul electoral moldovean, vizând în mod special diaspora, pe care mizează partidul său,…   © G4Media.ro.

Contraperformanțe pentru atleții români: Bianca Ghelber a ratat finala la proba de aruncare a ciocanului la Campionatele Mondiale de la Tokyo, la fel ca și Rareș Toader și Alina Rotaru

Atleta Bianca Ghelber a ratat calificarea duminică în finala probei de aruncarea ciocanului la Campionatele Mondiale de la Tokyo, transmite News.ro. Cea mai bună aruncare…   © G4Media.ro.

Traian Băsescu avertizează că o victorie a partidelor pro-ruse în Republica Moldova ar aduce la frontiera României ”o ţară supusă ordinelor şi controlului Moscovei”

Fostul președinte Traian Băsescu a avertizat duminică într-o postare pe rețelele sociale că o victorie a partidelor pro-ruse la alegerile parlamentare din 28 septembrie din…   © G4Media.ro.

China ridică miza în negocierile comerciale cu SUA și deschide anchete privind discriminarea şi dumpingul legate de cipuri

Ministerul Comerţului din China a anunţat sâmbătă lansarea a două investigaţii împotriva Statelor Unite, cu doar o zi înaintea unei noi runde de discuţii comerciale…   © G4Media.ro.

Ministrul Economiei Radu Miruţă (USR) contrazice guvernul pe tema plafonării preţurilor la alimente: Va trebui să fie o decizie în coaliţie, care până acum nu a fost

Ministrul Economiei, Radu Miruţă (USR), a contrazis-o sâmbătă pe purtătoarea de cuvânt a guvernului în legătură cu plafonarea preţurilor la alimente. Miruță a spus sâmbătă…   © G4Media.ro.

Statul Național Legionar – un avertisment din istoria recentă a României

La 14 septembrie 1940 au luat ființă Statul Național Legionar, condus de generalul Ion Antonescu, care îl avea ca adjunct pe Horia Sima, liderul Mișcării…   © G4Media.ro.

Noul premier francez încearcă să curteze partidele de stânga și retrage propunerea de eliminare a două zile libere pentru angajați

Prim-ministrul Sébastien Lecornu a anunţat sâmbătă retragerea propunerii – foarte criticate şi nepopulare – de eliminare a două zile de sărbătoare legată pe care o…   © G4Media.ro.

Mini Crunchwraps cu vită și ou: gustări crocante, cu aromă mexicană, pentru dimineți energice

Crunchwrap-ul, gustarea asociată adesea cu mesele târzii este găsit acum într-o versiune matinală ingenioasă, după o rețetă propusă de delish.com. Sub forma unor porții mici,…   © G4Media.ro.