g4media.ro

Procurorul general al SUA a ordonat arestarea unui fost prezentator CNN în legatură cu protestele din Minnesota
Procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a anunţat vineri că a ordonat arestarea fostului prezentator CNN Don Lemon, în legătură cu protestele organizate împotriva operaţiunilor Serviciului federal pentru imigraţie şi vămi (ICE) din statul Minnesota, relatează agenția de știri AFP. „La ordinul meu, în această dimineaţă (vineri), agenţi federali ...

Jandarmeria Română arată că e vorba de un FAKE în privința Procesului Verbal cu amenda unui român care a participat la protestele din 24 Ianuarie și care a fost distribuit pe rețele sociale
În mediul online au fost identificate imagini care prezintă un proces-verbal pretins a fi emis de Jandarmerie cu ocazia protestelor desfășurate la data de 24 Ianuarie, document care, în realitate, nu reflectă conținutul unui proces-verbal autentic, fiind generat și modificat cu ajutorul inteligenței artificiale și care a generat în scurt ...

Primăria Cluj Napoca suspendă temporar lucrările la Centura Metropolitană, tronsonul 2, în urma conflictului juridic apărut între firmele din asocierea care a câștigat licitația
Primăria municipiului Cluj-Napoca a decis suspendarea temporară a lucrărilor la Centura Metropolitană a Clujului, tronsonul 2, pe fondul unui conflict juridic apărut între doi dintre asociații care au câștigat licitația pentru execuția proiectului. Este vorba despre DIMEX 2000 COMPANY SRL și INTEGRAL INŽENJERING A.D. LAKTASI, liderul asocierii, scrie ActualdeCluj.ro. Reprezentanții ...

Mai multe state europene scumpesc vinieta în 2026 / Ce trebuie să știe șoferii români
Începând cu 1 ianuarie 2026, mai multe țări europene au majorat tarifele pentru viniete sau taxe de drum, influențând costurile pentru șoferii care circulă pe rețeaua de drumuri internaționale. Ajustările reflectă tendințe spre digitalizare, adaptare la inflație, extinderea rețelelor taxabile și politici de tipul „poluatorul plătește”. Potrivit datelor publicate de ...

Africa de Sud îl declară „persona non grata” pe însărcinatul cu afaceri al Israelului
Ministerul de Externe sud-african l-a declarat vineri persona non grata pe însărcinatul cu afaceri al Israelului, cel mai înalt diplomat israelian aflat la post la Pretoria, ordonându-i să părăsească ţara în termen de 72 de ore, transmite agenția de știri AFP. Ministerul ‘a informat guvernul statului Israel despre decizia sa ...

Epic – Novak Djokovic, în finală la Australian Open după un meci maraton cu Jannik Sinner, adversar cu 14 ani mai tânăr
Novak Djokovic s-a calificat în finala de la Australian Open după ce a reușit o victorie fantastică contra lui Jannik Sinner. La cei 38 de ani și jumătate, Nole a rezistat eroic contra unui adversar cu 14 ani mai tânăr și a obținut o victorie spectaculoasă după peste patru ore ...

Schema de plafonare și compensare a prețurilor la gaze naturale va fi eliminată cu totul de la 1 aprilie / Vor fi introduse ajutoare punctuale pentru românii cu venituri mici
Schema de plafonare și compensare a prețurilor la gaze naturale va fi eliminată cu totul din 1 aprilie, urmând să fie introduse ajutoare punctuale pentru românii cu venituri mici, la cerere, dacă se simt copleșiți de facturile din sezonul rece, potrivit surselor Mediafax. Ministerul Energiei lucrează în prezent la un ...

Noul guvern olandez va promova interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani, în Uniunea Europeană
Cele trei partide care au format noul guvern minoritar al Olandei au propus ridicarea vârstei minime europene pentru utilizarea rețelelor sociale la 15 ani, conform planurilor coaliției dezvăluite vineri de Politico. Prin această măsură, Olanda este cea mai recentă țară care promovează interzicerea de facto a rețelelor sociale la vârsta ...

România şi alte 11 state avertizează asupra riscului unui accident nuclear în războiul din Ucraina, pe fondul atacurilor rusești zilnice asupra infrastructurii energetice
Un număr de 12 state, printre care şi România, au avertizat asupra riscului crescut al unui accident nuclear în Ucraina, la o sesiune specială a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) desfăşurată vineri la Viena, relatează agenţia de știri DPA, citată de Agerpres. Atacurile ruseşti zilnice asupra infrastructurii energetice a ...

„Miracolul” polonez: de la magazine cu rafturile goale la aderarea la G20 într-o generaţie
În 1980, când liderul sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, a promis că Polonia va deveni „o a doua Japonie”, pe atunci un simbol al prosperităţii şi modernităţii, mulţi au râs. Totuşi, profeţia sa este pe cale să se împlinească, iar Polonia va deveni ţară membră a G20, chiar dacă se adună ...

Iranul se arată dispus să negocieze în pofida „lipsei de bunăvoinţă” a Statelor Unite din trecut
Ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, s-a arătat dispus să negocieze cu Statele Unite o soluţie diplomatică la conflictul legat de programul nuclear al Teheranului în pofida „lipsei de bunăvoinţă a Washingtonului din trecut”, conform unor declaraţii făcute vineri la Istanbul, informează agenția de știri EFE. „Respingem orice politică impusă, ...

Procurorul CSM Claudiu Sandu, după decizia prin care a fost restricţionat accesul procurorilor la aplicaţia care gestionează dosarele în instanţe : Procurorii sunt singurii care pot să-i prindă pe judecători cu televizorul în braţe
Procurorul CSM Claudiu Sandu susţine că majoritatea judecătorilor din Consiliu „continuă filosofia începută în guvernarea Dragnea”, făcând referire la decizia prin care a fost restricţionat accesul procurorilor la aplicaţia care gestionează dosarele în instanţe, transmite Agerpres. Claudiu Sandu lasă să se înţeleagă că judecătorii se tem de procurori, deoarece aceştia ...