g4media.ro

FOTO Se inaugurează noua bază sportivă din Timișoara. Teren de fotbal sintetic, nocturnă și tribună acoperită cu 480 de locuri / Main eventul deschiderii: meci de old-boys dintre Poli și CFR

Primăria Timișoara deschide pentru comunitate baza sportivă „Vasile Deheleanu”, o investiție, în valoare de aproape 5 milioane de lei, care a fost acoperită integral din bugetul local. Baza este situată în cartierul Mehala, pe strada Mircea cel Bătrân. Infrastructura bazei include un teren de fotbal cu gazon sintetic, un teren ...

Alegeri municipale în Franța: Stânga tradițională acuzată de ipocrizie în urma alianțelor în unele orașe cu partidul Franța Nesupusă (LFI, extrema stângă)

La numai o săptămână după ce unui lideri naționali ai stângii unite – Partidul Socialist (PS), Ecologiștii, Partidul Comunist și Piața Publică (PP, social democrat) – au declarat că nu vor face o alianță cu LFI în turul doi al alegerilor municipale, declarația a fost dată uitării în vederea scrutinului ...

Ce materiale se poartă în primăvara 2026: ghidul complet al tendințelor / De la organza la denim

Primăvara acestui an marchează o revenire clară la naturalețe și confort, însă reinterpretate printr-o estetică sofisticată, specifică noii direcții din industria modei. Materialele nu mai sunt alese doar pentru aspectul lor vizual, ci pentru experiența pe care o oferă purtătorului, dar și pentru impactul lor asupra mediului, un aspect tot ...

Un general NATO pledează pentru extinderea conductelor Alianței Nord-Atlantice în est, până în Polonia, ţările baltice, Finlanda şi România

Un ofiţer militar superior al NATO a cerut Alianţei să-şi extindă reţeaua de conducte de combustibil din epoca Războiului Rece cu sute de kilometri spre est, pentru a asigura aprovizionarea suficientă a trupelor aliate în cazul unui viitor conflict cu Rusia, informează miercuri agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. ...

Sondaj de opinie în Ucraina: încrederea în Volodimir Zelenski a crescut spectaculos în ultima lună

Încrederea ucrainenilor în președintele Volodimir Zelenski a crescut cu aproape 10 procente într-o singură lună, potrivit unor date furnizate de Nexta. Dacă la mijlocul lunii februarie, nivelul de încredere în președintele Ucrainei era de 53%, în martie a ajuns la 62%, transmite MEDIAFAX. Datele provin dintr-un sondaj realizat de Institutul ...

BREAKING Ministrul iranian al informațiilor, Esmaeil Khatib, a fost ucis într-un atac aerian, afirmă Israelul

Ministrul Apărării, Israel Katz, afirmă că ministrul iranian al informațiilor, Esmaeil Khatib, a fost ucis într-un atac aerian israelian desfășurat în timpul nopții la Teheran, adăugând că astăzi sunt așteptate „surprize semnificative”, potrivit Times of Israel. „În această zi, sunt așteptate surprize semnificative în toate domeniile, care vor escalada războiul ...

Senatul a votat proiectul UDMR pentru dublarea cotei de urși ce pot fi vânați în 2026 și 2027, urmează votul decisiv în Camera Deputaților

Senatul a votat proiectul UDMR pentru dublarea cotei de urși ce pot fi vânați în 2026 și 2027, a anunțat miercuri senatorul Tanczos Barna. El a declarat într-un comunicat că mai e nevoie și de votul decisiv din Camera Deputaților pentru proiectul care vizează eliminarea urșilor din zonele populate. ”Cota ...

WSJ: Rusia furnizează imagini din satelit și tehnologie pentru drone Iranului

Rusia și-a extins schimbul de informații și cooperarea militară cu Iranul, furnizând imagini din satelit și tehnologie îmbunătățită pentru drone, pentru a ajuta Teheranul să țintească forțele americane din regiune, au declarat surse familiarizate cu situația, scrie The Wall Street Journal. Rusia încearcă să-și mențină cel mai apropiat partener din ...

NATO desfăşoară un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot în sudul Turciei, după lansarea a trei rachete balistice spre teritoriul turc dinspre Iran

Turcia a anunţat miercuri desfăşurarea de către NATO a unei noi baterii antiaeriene Patriot la baza aeriană Incirlik din sud, care găzduieşte forţe americane, în urma interceptării la începutul lunii martie a trei rachete balistice lansate spre teritoriul turc dinspre Iran, relatează agențiile de știri AFP şi Reuters, citate de ...

„Acest trofeu nu se câștigă prin e-mail” – Senegalul apelează la TAS decizia CAF de a-i oferi titlul de campioană a Africii Marocului / Presa din Senegal titrează pe prima pagină: „Gluma secolului”

La două luni după ce a câștigat finala Cupei Africii pe Națiuni, Senegalul a primit o veste șocantă în seara de marți, 18 martie, din partea CAF: campioana Africii este Maroc. „Leii din Teranga” au apelat la TAS decizia, după ce au izbucnit vulcanic prin intermediul online-ului și presei la ...

Ministrul Finanțelor: Nu susţinem amendamentul PSD pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii pentru că în forma propusă nu e asigurată sustenabilitatea

Ministerul Finanţelor nu susţine amendamentul propus de PSD privind alocarea sumei de 1,1 miliarde lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii pentru că în forma propusă nu este asigurată sustenabilitatea, a declarat miercuri ministrul de resort, Alexandru Nazare. PSD a propus alocarea sumei de 1,1 miliarde lei, credite de angajament şi ...

LIVE Amendamentul PSD de alocare a unui ajutor unic pentru pensionari, votat în comisiile reunite de buget de PSD, UDMR și grupul extremist PACE. AUR nu a participat la vot. Ședința e suspendată din cauza unor neînțelegeri pe procedură

Amendamentul PSD de alocare a unui ajutor unic pentru pensionari a trecut miercuri de votul comisiilor reunite de buget, potrivit Antena 3. AUR nu a participat la vot, dar amendamentul PSD a trecut cu voturile parlamentarilor UDMR și ale parlamentarilor din grupul extremist PACE (foști parlamentari SOS și POT). Amendamentul ...