g4media.ro

Pirații somalezi s-au întors în largul Africii. 17 atacuri în 2026 și o nouă amenințare
După mai bine de un deceniu de relativă liniște, pirateria a revenit în largul coastelor Somaliei, transmite Mediafax care citează Il Post. De la începutul anului, au fost raportate cel puțin 17 atacuri asupra navelor comerciale, iar mai multe echipaje au fost luate ostatice. Revenirea fenomenului are legătură cu războiul ...

VIDEO: Metodele prin care actorul Adrian Nartea își motivează fetele să facă sport
Actorul Adrian Nartea este de părere că exemplul personal este cea mai eficientă metodă prin care își poate apropia cele două fete de sport. Tocmai de aceea, își dorește ca acestea să fie prezente la competițiile la care participă și să vadă îndeaproape ce înseamnă mișcarea, efortul și bucuria de ...

Rubio va vizita Islanda, Grecia şi Portugalia săptămâna viitoare / „Dialog strategic” despre securitatea regională şi energetică
Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, se va deplasa în Islanda săptămâna viitoare, precum şi în Grecia şi Portugalia, consolidând ofensiva Statelor Unite în Arctica după acordul privind Groenlanda, a indicat joi Departamentul de Stat, notează Agerpres, care preia AFP. La Reykjavik, el se va întâlni cu oficiali „pentru a discuta ...

Debitul Dunării rămâne critic: valori de trei ori sub media multianuală / Prognoză de scădere până pe 8 octombrie
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în următoarele trei zile, la valoarea de 1.350 mc/s, apoi în scădere uşoară până în data de 8 octombrie, la valoarea de 1.250 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii octombrie (3.900 mc/s), potrivit prognozei publicate de Institutul Naţional ...

Medicii din Iași au transplantat rinichii unui donator de 70 de ani / „Alte echipe refuză astfel de cazuri” / ”Chiar dacă poți argumenta că viața rinichilor ăstora este mai mică, da, dar tot tu câștigi”
Medicii de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași au transplantat cu succes rinichii unui bărbat de 70 de ani aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a fost de acord cu donarea organelor, relatează Ziarul de Iași. Cei doi rinichi ai acestuia au fost considerați potriviți pentru ...

Portugalia învinge Danemarca la primul meci de la plecarea lui Cristiano Ronaldo, scor 4-2 / Rezultatele serii din Liga Națiunilor
Naționala Portugaliei s-a impus joi seară la Copenhaga, în fața Danemarcei, scor 4-2, în runda a treia din Grupa 4A a Ligii Națiunilor, la primul meci de la plecarea lui Cristiano Ronaldo din lot. Joao Cancelo a deschis scorul în minutul 13, după o combinație bună de pase cu Goncalo ...

BREAKING KimberlyGate ia o turnură oficială: Congresmani Democrați de top cer investigarea ambasadoarei SUA pentru relațiile cu un lobbyst și călătoriile cu avioane private / Ei cer lista întâlnirilor lui Guilfoyle, acuzată că s-a lăudat cu demiterea guvernului Bolojan / Ambasadoarea s-a întâlnit la un restaurant din București cu Grindeanu, consilierul prezidențial Vlădică și lobbystul Marafatsos
Liderii Democrați (de opoziție) din comisiile pentru afaceri externe ale Senatului și Camerei Reprezentanților din SUA au cerut Departamentului de Stat să analizeze conduita lui Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, invocând o anchetă a Wall Street Journal privind demersurile acesteia de a promova acorduri în domeniul gazelor pentru compania ...

AUR îl acuză pe Nicușor Dan că folosește justiția pentru a bloca alegerile anticipate, după ce Ilie Bolojan a fost citat la DNA ca martor
Partidul extremist AUR l-a acuzat joi pe președintele Nicușor Dan că ar folosi justiția ca să blocheze alegerile anticipate, citând în acest sens informația că președintele PNL Ilie Bolojan a fost citat la DNA Iași ca martor în dosarul de corupție al afaceristului Fănel Bogos. ”Pentru a da satisfacție creditorilor ...

FOTO VIDEO Incendiu de amploare lângă Sibiu / A fost emis mesaj Ro-Alert pentru degajări mari de fum / Arde o hală de sortare-reciclare deşeuri
Pompierii sibieni intervin, joi seara, la un incendiu de amploare izbucnit la hala unui operaor de sortare-reciclare deşeuri din localitatea Şura Mică, în apropierea municipiului reşedinţă, fiind transmis un mesaj RO-ALERT către locuitorii din zonă în urma degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), transmite ...

Timișul plătește scump gunoiul după ani fără strategie / Președintele Consiliului Județean (PSD): „Am dormit cu toții” / ”Managementul deșeurilor este cea mai proastă investiție electorală, nu îl vede nimeni, dar e extrem de important”
Tarifele practicate în Timiș la serviciile de management al deșeurilor nu sunt mici, dar sunt consecința lipsei unei strategii în acest domeniu în ultimii ani, recunoaște Alfred Simonis (PSD), președintele CJ Timiș, instituția care asigură managementul deșeurilor, prin intermediul societății proprii Ecoserv, alături de ADI Timiș, anunță De Banat. Necesitatea ...

Primăria Mangaliei face plângere la DNA / ”Mâine mergem la Curtea de Conturi să dăm cu subsemnatul” / Datorii neachitate în urmă cu mai bine de zece ani
Primăria Mangaliei face plângere la DNA, după ce, în urmă cu două săptămâni, a sesizat Curtea de Conturi din cauza unor datorii neachitate în urmă cu mai bine de zece ani, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța. “Am transmis o plângere penală pe cazul Callatis Therm cu ...

Ministrul Transporturilor a semnat un ordin prin care utilizatorii TollRo nu pot fi sancţionaţi dacă aplicaţia are disfuncţionalităţi
Ministrul interimar al Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Miruţă, a semnat joi un ordin prin care utilizatorii Sistemului de Tarifare Electronică Rutieră (TollRo), pus în funcţiune la 1 octombrie, să nu poată fi sancţionaţi dacă nu-şi duc la îndeplinire obligaţiile legale, în cazul unor disfuncţionalităţi ale aplicaţiei, potrivit Agerpres. „Am lucrat ...