g4media.ro

Viktor Orbán se află în criză, iar Metteo Salvini pleacă la Budapesta pentru a-l ajuta în campania electorală / Liderii de dreapta italieni, Salvini și Meloni au înregistrat clipuri electorale pentru Orbán

Matteo Salvini, liderul Lega Nord, partid de extremă dreapta din Italia, va merge luni la Budapesta, pentru a-l ajuta pe „prietenul Viktor”, adică Viktor Orbán, care de data aceasta își riscă funcția, relatează La Repubblica. Mai sunt puțin peste trei săptămâni până la alegerile din Ungaria, unde liderul Fidesz vizează ...

În Iran au avut loc primele execuții ale unor „revoluționari” acuzați de regim că în timpul protestelor din decembrie au ucis agenți ai forțelor de ordine / Condamnații au fost spânzurați

Iranul a anunțat joi execuția a trei „revoluționari” acuzați de uciderea unor membri ai forțelor de ordine și de faptul că au acționat în interesul Israelului și al Statelor Unite. Este vorba despre primele execuții anunțate oficial în legătură cu protestele care au izbucnit în Iran la sfârșitul lunii decembrie ...

Un medic urolog orădean acordă consultații gratuite / Sunt vizați copii, femei însărcinate, vârstnici de peste 75 de ani și șomeri / Dr. Gheorghe Bumbu e membru de onoare al Asociației Europene Centrale în Urologie

Medicul orădean Gheorghe Bumbu oferă în luna aprilir consultații și ecografii urologice fără plată la cabinetul său din Oradea, anunță Bihoreanul. După ce și în decembrie au beneficiat de investigații gratuite sute de persoane, și în aprilie doctorul orădean se adresează celor care nu au posibilitatea să achite aceste controale ...

VIDEO O telecabină s-a prăbușit la Engelberg (Elveția) din cauza vântului puternic / Un schior se afla în ea și a decedat / Domeniul Titlis este cel mai mare din centrul Elveției, cu un total de 82 de kilometri de pârtii

O telecabină s-a desprins și a început să se rostogolească pe o pantă acoperită de zăpadă, răsturnându-se de mai multe ori. Tragedia s-a petrecut în stațiunea de schi Titlis, cea mai mare din Elveția Centrală, anunță Corriere della Sera. Accidentul s-a produs miercuri, 18 martie, în stațiunea de schi Engelberg, ...

Un petrolier rus se îndreaptă spre Cuba / Nava, care transportă 730.000 de barili de țiței, urmează să ajungă pe 23 martie/ Trump a declarat că speră să aibă „onoarea de a cuceri” țara

Conform datelor de monitorizare maritimă, sute de mii de barili de petrol rusesc se îndreaptă spre Cuba, în timp ce insula comunistă se confruntă cu întreruperi de curent din cauza blocadei economice impuse de SUA, iar Donald Trump amenință să o ocupe, relatează The Guardian. Petrolierea rusă sancționată Anatoly Kolodkin ...

Ce arată decizia de a retrage titlul de campioană a Cupei Africii de la Senegal care a câștigat pe teren în fața Marocului – analiză CNN

Acum 59 de zile, căpitanul senegalez Sadio Mané a ridicat trofeul Cupei Africii (AFCON) deasupra capului, în timp ce confetiile aurii cădeau în jurul coechipierilor săi senegalezi epuizați, relatează CNN. Tot acum 59 de zile, jucătorii marocani și-au ascuns fețele în mâini, neputând să accepte realitatea înfrângerii suferite într-una dintre ...

Conflictul din Orientul Mijlociu, bugetul multianual și securitatea și apărarea Uniunii, pe agenda Consiliului European de la Bruxelles, la care participă și președintele Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan va participa joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro în format extins. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, citate de Agerpres, pe agenda întâlnirilor se află teme majore pentru Uniunea Europeană, în mare măsură interconectate şi care reflectă dinamica actuală globală. Printre acestea se ...

Donald Trump amenință cu un atac fără precedent asupra masivului zăcământ de gaze South Pars, dacă Iranul vizează din nou instalația GNL din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri că va distruge masivul zăcământ de gaze iranian South Pars dacă Iranul atacă din nou o instalaţie importantă de producţie de gaz natural lichefiat (GNL) din Qatar, notează AFP, preluată de Agerpres. Donald Trmup a confirmat pe platforma sa Truth Social că Israelul ...

Război în Iran: Prețul petrolului a crescut brusc la 112 dolari după ce Iranul și-a extins atacurile în Golf / SUA au detectat drone deasupra bazei militare unde locuiesc Rubio și Hegseth / Moartea lui Larijani ar putea radicaliza Iranul

Prețul petrolului a crescut brusc, joi dimineață, la 112 dolari, după ce Iranul și-a extins atacurile în Golf, miercuri. Reacția Teheranului vine la scurt timp după ce Israelul a atacat complexul Pars, cel mai mare zăcământ de gaz din lume. Totodată, SUA au detectat drone deasupra bazei militare unde locuiesc ...

Intervenție în premieră la Iași: medicii au salvat un copil de 7 luni / ”E un copil cu multiple malformații, o malformație cardiacă și o malformație arterio-venoasă la nivelul creierului”

Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași au reușit să salveze viața unui bebeluș de șapte luni, cu multiple malformații cardiace, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Iași. Managerul unității medicale, Lucian Eva, a declarat că cea mai gravă dintre acestea era situată la nivelul creierului și ...

Ungaria se pregătește de lupta postelectorală / Cum vor reacționa partidul  lui Orban sau opoziția dacă vor pierde alegerile? – analiză Politico

Având în vedere că Ungaria se pregătește în vederea alegerilor de luna viitoare, atenția celor din Budapesta se concentreză deja asupra zilelor de după vot și asupra posibilelor reacții ale învinșilor. Deși campania este marcată deja de acuzații partinice, de tactici suspecte și de manipularea procesului de votare, în Ungaria, ...

Tânăr ucrainean, găsit decedat pe munte / Se afla la 100 de metri în interiorul teritoriului românesc, în apropierea bornei de frontieră

Un ucrainean de 28 de ani, aflat în stare critică pe munte şi care era căutat de salvatorii montani, a fost găsit decedat de echipele de salvare, a informat miercuri noaptea directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga, transmite Agerpres. „Salvatorii montani au ajuns (…) împreună cu Poliţia ...