g4media.ro

Pe teren la 45 de ani: Venus Williams, învinsă în runda inaugurală de la WTA Auckland

Venus Williams continuă să surprindă lumea tenisului, multipla campioană de Grand Slam evoluând în competiții oficiale chiar și la 45 de ani. Americanca a fost învinsă în runda inaugurală de la WTA Auckland de Magda Linette. Nu a fost însă un meci în care Venus doar să bifeze o participare ...

Randamentele obligațiunilor de stat din zona euro au crescut, în timp ce prețurile petrolului au scăzut

Randamentele obligațiunilor de stat din zona euro au crescut, marți, după ce au scăzut cu o zi înainte, investitorii așteptând datele privind inflația din Germania și Franța, care urmau să fie publicate mai târziu în cursul sesiunii, potrivit Reuters. Randamentele pe 10 ani ale Germaniei, referința zonei euro, au crescut ...

Cântărețul de muzică populară Aurică Totolici, condamnat la peste 17 ani de închisoare pentru că a violat trei copii. Sentința nu e definitivă

Cântărețul de muzică populară Aurică Totolici a fost condamnat la peste 17 ani de închisoare. Sentința, care nu este definitivă, a fost pronunțată luni de Judecătoria Galați. Bărbatul a fost găsit vinovat pentru infracțiuni sexuale care au vizat copii, potrivit Mediafax. Un alt cântăreț de muzică populară, Cristian Pomohaci, a ...

UE se confruntă cu un an decisiv pentru a-și apăra interesele strategice în fața tensiunilor interne și a provocării reprezentate de „inamicul Trump”

Analiză a publicației 20 MINUTOS (Spania), via Rador: Uniunea Europeană va trebui să se adapteze la ceea ce se întâmplă în Ucraina, la pașii pe care îi face Trump și la rolul pe care l-ar putea juca China; între timp, va trebui să întreprindă reforme interne importante. Lumea a devenit ...

Singurul pod cu degivrare din Oradea a înghețat / Primăria: S-a ars o siguranță / Podul Intelectualilor, e vechi de 150 de ani și a fost modernizat cu 3,6 milioane de lei, în 2023

Podul Intelectualilor din Oradea, modernizat în urmă cu trei ani și dotat cu „încălzire în pardoseală”, a fost acoperit de gheață, anunță Bihoreanul. În ultimele zile, pe fondul temperaturilor negative, suprafața de călcare s-a transformat în derdeluș. „ Directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiș, a dispus luni constructorului care ...

Sârbii din Banat se pregătesc de sărbătoare / Vor aprinde badnjak-ul, în Ajunul Crăciunului

Sârbii din Timișoara, intră în Ajunul Crăciunului pe rit vechi și vor aprinde badnjak-ul, tradiție din moși strămoși ce simbolizează un nou început, sănătate și bogăție, anunță Opinia Timișoarei. Sârbii se vor aduna în seara zilei de 6 ianuarie sa participe la ritualul din Ajunul Crăciunului. Cei mai mici vor ...

Focuri de armă lângă palatul prezidenţial din Caracas, în timp ce poliţia „vânează” colaboratori ai americanilor

Focuri de armă intense în apropierea palatului prezidenţial din Caracas au fost raportate la câteva zile după capturarea liderului venezuelean Nicolas Maduro de către forţele speciale ale SUA, potrivit unor postări care circulă pe reţelele de socializare, relatează marţi dpa, preluată de Agerpres. Videoclipurile distribuite online luni au arătat vehicule ...

Resursele naturale ale Groenlandei, insula arctică râvnită de Trump: uraniu, aur, diamante și pământuri rare

Analiză Il Messaggero (Italia), via Rador: Marea insulă arctică, aflată oficial sub coroana daneză, se află constant în vizorul președintelui SUA: în timpul acestui al doilea mandat, Trump nu a exclus nici măcar o posibilitate de a o lua cu forța. În decembrie, l-a numit pe guvernatorul Louisianei, Jeff Landry, trimis ...

Operațiunea din Venezuela arată orientarea SUA către America Latină, conform mai multor analize / China ar putea să nu mai constituie principala amenințare gobală

Capturarea președintelui venezuelean Nicolás Maduro a subliniat orientarea administrației Trump către emisfera vestică, destrămând și mai mult consensul de zeci de ani care considera Beijingul drept principala amenințare globală pentru America, arată o analiză Politico. Invocând o îmbunătățire a Doctrinei Monroe, care deschide „o nouă eră de negocieri și coerciție”, ...

Intervenția SUA în Venezuela deschide ușa către un „Vest Sălbatic geopolitic” – Courrier International

Analiză Courrier International (Franța) via Rador: Viitorul Venezuelei, petrolul, dreptul internațional: intervenția americană la Caracas a fost scurtă, dar consecințele sale sunt numeroase. Într-un articol convingător publicat în „Corriere della Sera”, Roberto Saviano, un jurnalist renumit pentru investigațiile sale asupra mafiei, scrie că „adevărata forță politică a lui Donald Trump ...

 Vremea de după „gerului Bobotezei” / Temperaturi peste cele normale de la mijlocul lunii

Săptămâna aceasta va fi ger, temperaturile fiind mai coborâte decât cele normale. Apoi vremea devine normală și chiar mai blândă decât ar fi normal pentru luna ianuarie, potrivit prognozei pentru următoarele patru săptămâni, anunță Mediafax. 5 – 12 ianuarie Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această ...

Bali le va cere turiștilor extrase de cont pe 3 luni și dovada biletului de întoarcere / Autoritățile vor să împiedice sejururile nedorite de lungă durată

Bali introduce reguli drastice pentru turiști – extrase bancare pe 3 luni și bilet de întoarcere, anunță Mediafax, care citează express.co.uk.. Insula indoneziană luptă împotriva turismului de masă care a transformat „paradisul” într-o destinație aglomerată și murdară. Bali primește anual aproximativ 300.000 de vizitatori din numeroase țări. Insula indoneziană din ...