g4media.ro

Cum se poate face față sărăciei? / Psiholog:„ Conștientizarea ne poate ajuta să fim recunoscători” / E de evitat comparația cu ceilalți
Presiunea financiară apasă tot mai greu pe o parte din populație, iar în prag de sărbători aceste tensiuni devin și mai vizibile. Specialiștii atrag însă atenția că, oricât de grele ar fi încercările, există soluții și sprijin pentru a depăși astfel de momente, notează Ziarul de Iași. Psihologul Cristian Grigore, ...

Salvamont: 7 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore / Cele mai multe apeluri au ajuns la Salvamont Lupeni
Dispeceratul Naţional Salvamont a primit, în ultimele 24 de ore, un număr de 23 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, transmite Agerpres. Cele mai multe – şase apeluri – au fost înregistrate pentru Salvamont Lupeni. Au mai fost: câte 3 apeluri pentru Salvamont Maramureş şi ...

ANALIZĂ Cât de pregătiți sunt ucrainenii pregătiți pentru concesii teritoriale pentru pace? / În apropierea frontului apare întrebarea ”de ce avem nevoie de toate acestea?”
Disponibilitatea ucrainenilor de a accepta compromisuri teritoriale pentru încheierea războiului din Ucraina variază semnificativ în funcție de regiune, arată o analiză sociologică prezentată de Oleksii Antipovici, șeful grupului sociologic Rating, într-un interviu acordat RBC Ukraine, relatează Mediafax. Potrivit acestuia, opoziția față de orice concesii teritoriale crește constant de la est ...

Metallica, Iron Maiden, Chris Isaak și Russell Crowe / Bucureștiul devine capitala marilor concerte în 2026
Anul 2026 se anunță unul spectaculos pentru iubitorii muzicii live. Bucureștiul – și nu numai – va găzdui zeci de concerte și spectacole de anvergură, cu artiști și trupe legendare din toate genurile muzicale, de la rock și pop, la muzică clasică, balet și show-uri simfonice, anunță Agenția de presă ...

Verstappen impresionează dincolo de lumea F1 și „schimbă regulile jocului”
Max Verstappen a uimit asistența în 2025 nu doar în cursele de Formula 1, olandezul debutând într-o mașină GT3 la Nurburgring. Audiențele în perioada în care Max a concurat au fost și de 30 de ori mai mari, transmite Racingnews365.com. După participarea lui Verstappen în NLS, regulile pentru obținerea licențelor ...

Incendiu la o cabană din județul Cluj / O femeie de aproximativ 80 de ani a fost găsită carbonizată
Pompierii din județul Cluj au intervenit în noaptea de luni spre marți pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană, în care a fost găsit corpul carbonizat al unei femei, anunță Mediafax. Potrivit ISU Cluj, incendiul a cuprins o cabană din lemn din localitatea Sava, comuna Palatca. Incendiul s-a manifestat ...

China continuă exercițiile militare în zona Taiwanului / Se simulează un asediu al porturilor insulei
China a început marți a doua zi de exerciții cu foc real în jurul Taiwanului, menite să simuleze o blocadă a principalelor porturi ale insulei autoguvernate. Exercițiile militare de două zile, denumite „Misiunea pentru Justiție 2025”, au început luni și au fost criticate de Taipei drept „intimidare militară” din partea ...

Vreme mai caldă decât cea normală în luna ianuarie / Sunt așteptate ploi în toată țara
În luna ianuarie, vremea va fi mai caldă decât cea specifică, potrivit prognozei pentru următoarele patru săptămâni realizate de Administrația Națională de Meteorologie, notează Mediafax. Săptămâna 29.12.2025 – 05.01.2026 Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, posibil ușor mai ...

Nepalul nu mai recompensează alpiniștii care adună deșeurile de pe Everest / Va fi plătită o taxă de curățenie de 4.000 de dolari de persoană
O schemă de încurajare a alpiniștilor să își aducă deșeurile de pe Muntele Everest este abandonată, autoritățile nepaleze declarând că a fost un eșec., notează Mediafax. Alpiniștii fuseseră obligați să plătească o garanție de 4.000 de dolari, pe care o vor primi înapoi doar dacă vor aduce cu ei cel ...

A fost votat bugetul Moldovei pentru 2026: deficit de 20,9 miliarde de lei / Peste 91% din buget provine din taxe și impozite
Aleșii poporului moldovean au adoptat luni, în lectura a doua, proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2026, document care prevede creșteri ale veniturilor, majorări salariale și investiții sporite, dar și un deficit bugetar de 20,9 miliarde de lei, anunță Agenția de presă Rador, care citează Moldpres. Potrivit documentului votat, ...

Italienii, despre noua taxă turistică pentru vizitarea Bucureștiului: Orașul riscă să devină un „exercițiu fiscal costisitor” și să fie promovat prost
În anul 2026, călătorii care vizitează Bucureștiul vor fi obligați să plătească o nouă taxă turistică, în ciuda protestelor tot mai mari din partea industriei hoteliere, notează Euronews Italia, care semnalează felul în care a fost primit de industria turismului această decizie, transmite Agenția de presă Rador. Consiliul Local al ...

Donald Trump: Fără Benjamin Netanyahu, Israelul „poate că nu ar mai exista”
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat luni că, dacă nu ar fi fost premierul israelian Benjamin Netanyahu, Israelul „poate că nu ar mai exista”. El a făcut acest comentariu după întâlnirea cu premierul israelian, desfăşurată cu uşile închise, transmite EFE, transmite Agerpres. Într-o conferinţă de presă comună organizată la reşedinţa ...