g4media.ro

22 de persoane arestate, în Olanda, după manifestaţii împotriva unui cântăreţ al armatei israeliene
Poliţia olandeză a anunţat duminică arestarea a 22 de persoane la Amsterdam, după ciocniri cu manifestanţi care protestau faţă de un spectacol susţinut de un cântăreţ al armatei israeliene într-o sală de concerte, notează AFP, citată de Agerpres. Câteva sute de persoane s-au adunat seara în apropierea Concertgebouw, o sală ...

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan „România Nu Este de Vânzare – Un Guvern fără USR” , dezbătută și votată luni în Parlament. PSD anunță că nu o va susține
Parlamentul se va reuni luni, 15 decembrie, de la ora 14:00, în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură depuse împotriva Guvernului condus de premierul Ilie Bolojan. Potrivit programului oficial, premierul Ilie Bolojan va participa la ședința plenului reunit, iar alocuțiunea sa ...

UDMR lansează un program pentru a încuraja revenirea acasă a maghiarilor care au emigrat din România
Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) a lansat un program pe termen lung, numit „Transilvania te aşteaptă acasă”, pentru a încuraja revenirea maghiarilor care au emigrat din Transilvania şi pentru a oferi asistență compatrioților care locuiesc în străinătate pentru a se întoarce acasă, au anunțat vineri liderii UDMR la o ...

Cererea de îngrijitori și menajere în regiunea Veneto este în scădere, crește numărul italienilor care fac aceste munci
După vârfurile atinse în timpul pandemiei Covid, s-a înregistrat o nouă scădere a muncii domestice în Veneto atât în ceea ce privește numărul de lucrători angajați în mod regulat, cât și în ceea ce privește noile angajări, scrie ANSA citata de Rador. Aceast lucru reiese dintr-un studiu realizat de Observatorul ...

Sărăcia energetică din Europa: milioane de oameni trăiesc în locuinţe neîncălzite. Grecii și bulgarii, printre cei mai afectați
Analiză Mediapool si Euronews, via Rador: Aproape 19% dintre locuitorii din Grecia și Bulgaria nu își pot încălzi locuințele iarna în mod adecvat, conform datelor citate de BGNES. Cele două țări sunt printre cele mai afectate din Uniunea Europeană, conform Indicatorului Sărăciei Energetice, care măsoară dacă gospodăriile își pot permite ...

Miza, motivele și dedesubturile procesului Danileț vs. România de la CEDO, a cărui pronunțare se dă azi / Cum au jucat ONG-urile favorabile penalilor în fața Curții
Astăzi, la ora 11.30 (ora României), Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului urmează să dea verdictul final într-un proces extrem de important nu doar pentru România, ci pentru tot spațiul european care face parte din Consiliul Europei – nu mai puțin de 46 de țări. Verdictul urmează să ...

SURSE Șefa Curții de Apel București, judecătoarea Liana Arsenie, a convocat luni, la ora 12, toți judecătorii CAB să discute despre ”problemele reale”
Judecătoarea Liana Arsenie, președinta Curții de Apel București, a convocat luni, la ora 12:00, toți judecătorii instanței la o întâlnire având ca temă „problemele reale” ale CAB, au declarat surse judiciare pentru G4Media. Săptămâna trecută, joi, 12 decembrie, aceasta a ținut o conferință de presă extraordinară care a fost întreruptă ...

Traian Băsescu, referire la greșeala din mandatul său legată de Laura Codruța Kovesi: „Spectacolul care s-a făcut a pus presiune pe instanțe”
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat la Digi 24 că greșeala din mandatul său a fost spectacolul creat în jurul arestărilor de la DNA după numirea Laurei Codruța Kovesi. transmite Mediafax. El a spus că show-ul mediatic realizat în parteneriat între Kovesi și presă „a creat o presiune pe instanțe ...

Hamas confirmă moartea unui comandant de top în Fâșia Gaza, ucis într-un atac aerian israelian
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a confirmat duminică moartea unuia dintre comandanții săi de top din Fâșia Gaza, la o zi după ce armata israeliană a anunțat că l-a ucis pe Raed Saad într-un atac aerian desfășurat în apropiere de orașul Gaza. Hamas a precizat că Raed Saad era comandantul unității ...

Traian Băsescu: Președintele Nicușor Dan poate redresa justiția doar prin modificarea legislației. „Legile din 2022 au devenit toxice”
Întrebat ce poate face concret președintele Nicușor Dan pentru redresarea justiției, fostul președinte Traian Băsescu a răspuns: „Modificarea legislației”. El a explicat, la Digi 24, că legile din 2022 promovate de Cătălin Predoiu au izolat justiția de celelalte puteri ale statului și au devenit toxice, transmite Mediafax. Președintele poate refuza ...

Băsescu avertizează: România riscă să vândă Portul Constanța și Aeroportul Otopeni pentru plata dobânzilor. „Grindeanu nu înțelege că țara este în dificultate”
Fostul președinte Traian Băsescu a avertizat că România riscă să vândă Portul Constanța, Portul Midia și Aeroportul Otopeni pentru a plăti dobânzile la împrumuturi, dacă nu se iau măsuri rapide de reducere a cheltuielilor, transmite Mediafax. Băsescu l-a criticat pe Sorin Grindeanu pentru că „nu înțelege că țara este într-un ...

Radu Miruță: „La Avioane Craiova s-a întâlnit un prost cu un deștept”. Statul riscă să returneze un avans de circa 20 de milioane de euro
Ministrul Economiei, Radu Miruță, descrie situația de la Avioane Craiova ca pe o întâlnire între „un prost” – statul – și „un deștept” – o firmă privată. Compania riscă să returneze un avans de aproximativ 20 de milioane de euro pentru avioanele de antrenament F-16, după ce a încheiat un ...