g4media.ro

Hamas nu va preda armele, anunță un lider al organizației teroriste din Fâșia Gaza

Un lider al Hamas, Khaled Mechaal, a declarat duminica aceasta că organizația teroristă palestiniană nu va renunţa la armele sale şi va refuza orice dominaţie străină în Fâşia Gaza, în pofida îndemnurilor la dezarmare lansate de Israel şi SUA, transmite AFP, citată de Agerpres. „Incriminarea rezistenţei, a armelor sale şi ...

VIDEO | Cum obișnuiești copiii cu dulciurile fără zahăr/ Doina Șerbu („Viața fără gluten și zahăr”): Dacă îi implic și pe ei atunci când gătesc, gustă și le plac

Doina Șerbu a ajuns în Spania împreună cu familia și aici a descoperit că trei dintre cei patru copii sufereau de boală celiacă. Pe lângă nevoia de a pregăti pâine, produse de panificație și dulciuri fără gluten, Doina și-a mai pus un obiectiv ambițios: totul să fie fără zahăr. Nici îndulcitor ...

Aplicațiile pentru boicotarea produselor americane câștigă teren în Europa în contextul crizei din Groenlanda

Producătorii de aplicații mobile concepute pentru a ajuta cumpărătorii să identifice și să boicoteze produsele americane spun că au observat o creștere a interesului în Danemarca și nu numai, după recentele tensiuni legate de planurile președintelui american Donald Trump privind Groenlanda. Creatorul aplicației „Made O’Meter”, Ian Rosenfeldt, a declarat că ...

Am fost la cinema să văd filmul Efectul Pufi și am descoperit o comedie românească altfel: Dialoguri naturale, râsete în sală și o poveste de dragoste cu suflet (VIDEO)

Am fost la cinema să văd Efectul Pufi și am ieșit din sală cu zâmbetul pe buze și cu sentimentul că am văzut o comedie românească altfel. Deși filmul pornește de la ideea unui bărbat obișnuit care descoperă că ar putea avea mai mult succes la întâlniri dacă adoptă un câine, Efectul Pufi nu este, de ...

Ciucu acuză presiunile din partea politicienilor: „Hai să negociem, dar ce să-ți dau?”

Ciprian Ciucu, primarul General al Muncipiului București, a recunoscut, în cadrul unui interviu, că a fost apelat de mai mulți politicieni din partea anumitor partide cu scopul de a nu se „atinge” de diverși angajați din primărie. El a menționat că instituția publică se află la un pas să intre ...

Scuza virală a unei patinatoare din Canada pentru o temă neefectuată: „Nu pot, am Jocurile Olimpice”

Patinatoarea Madeline Schizas a atras toată atenția la JO 2026 datorită unui mail, cel prin care își cerea scuze profesorului său că nu a definitivat o temă. „Nu pot, particip la Jocurile Olimpice”, a transmis, printre altele, sportiva din Canada în mail-ul în care a argumentat de ce nu a ...

O alunecare de teren a afectat activitatea minei de la Rovinari. Alunecarea s-a produs în sectorul Tismana

O alunecare de teren produsă duminică dimineaţă a afectat activitatea minei de la Rovinari, potrivit unui comunicat de presă transmis de Complexul Energetic Oltenia (CEO). Alunecarea s-a produs în sectorul Tismana din cadrul Unităţii Miniere de Cariere (UMC) Rovinari, pe fondul precipitaţiilor abundente înregistrate în ultimele zile. „În data de ...

Un tânăr din Hunedoara a fost reţinut de poliţişti după ce a furat un telefon folosit la monitorizarea unui agresor

Un tânăr a fost reţinut de poliţişti, după ce ar fi furat telefonul utilizat pentru monitorizarea electronică a unui agresor, care ar fi adormit cu capul sprijinit pe o masă, într-o piaţă. Anunţul a fost făcut duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara. Potrivit oficialilor IPJ, poliţiştii s-au sesizat ...

Atac masiv al Rusiei în timpul nopții / Instalațiile Naftogaz din Poltava, centrul Ucrainei, afectate

Rusia a lansat un atac cu drone la scară largă în timpul nopții, lovind instalațiile operate de grupul de stat Naftogaz din regiunea Poltava, din centrul Ucrainei, a declarat compania, conform Mediafax. Activele și echipamentele au fost avariate, dar nu au fost raportate victime, a declarat Sergii Koretskyi, directorul executiv ...

Legendara Lindsey Vonn, căzătură teribilă la JO 2026 Milano Cortina

Legendara Lindsey Vonn a avut parte de o căzătură teribilă în timp ce concura în proba de coborâre contând pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano Cortina 2026. În vârstă de 41 de ani, Vonn a ales să concureze la Milano Cortina cu toate că își rupsese ligamentul încrucișat ...

Thailandezii, chemaţi să voteze în alegeri legislative anticipate după o perioadă de instabilitate politică

Thailandezii votează duminică pentru a-i departaja pe reformişti de conservatorii aflaţi la putere, în alegeri legislative anticipate convocate după o perioadă de instabilitate marcată de declinul formaţiunii lui Thaksin Shinawatra, patriarhul politicii thailandeze, informează AFP şi DPA, transmite Agerpres. Secţiile de votare s-au deschis în jurul orei locale 08:00 (01:00 ...

Protestatarii împotriva Jocurilor Olimpice sunt „inamici ai Italiei”, declară Giorgia Meloni / La marșul de protest de sâmbătă seara au participat peste 3000 de persoane

Şefa guvernului italian Giorgia Meloni i-a criticat aspru pe demonstraţii care au protestat la Milano în timp ce Jocurile Olimpice de iarnă se desfăşoară în acest oraş, informează duminică DPA, potrivit Agerpres. Într-o postare pe reţelele sociale, ea i-a calificat pe cei implicaţi în revolte drept „inamici ai Italiei şi ...