g4media.ro

Ministrul Nazare: Comisia Europeană confirmă eficienţa măsurilor adoptate de Guvern. Deşi creşterea PIB este estimată la 0,7% în 2025, investiţiile vor accelera în 2026-2027, sprijinite de fondurile europene şi proiectele aflate în derulare
Comisia Europeană confirmă eficienţa măsurilor adoptate de Guvern, iar România intră pe o direcţie de dezvoltare predictibilă, cu investiţii în creştere şi o economie care… © G4Media.ro.

Permafrostul se topește în Alpi / În St. Moritz se răcește solul / Investiție de 2 milioane de euro pentru a nu se prăbuși o telecabină aflată la 3 mii de metri
Principiile termodinamicii, aplicate la altitudini mari, permit reducerea topirii stratului de sol înghețat care amenință stabilitatea stâncilor pe care este ancorat telescaunul. Se întâmplă în… © G4Media.ro.

Premierul francez Sébastien Lecornu cere în Adunarea Naţională ca lupta împotriva traficului de droguri să se inspire din lupta împotriva terorismului, după uciderea la Marsilia a lui Mehdi Kessaci, fratele unui activist ecologist
Premierul francez Sébastien Lecornu a cerut marţi, în Adunarea Naţională, ca lupta împotriva traficului de droguri, a cărei ”amplificare” a fost cerută de către preşedintele… © G4Media.ro.

Merz propune aplicarea unor standarde comune de securitate pentru protejarea târgurilor de Crăciun, în Germania
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut aplicarea unor standarde comune de securitate pentru protejarea târgurilor de Crăciun din întreaga ţară, având în vedere atacurile mortale… © G4Media.ro.

Comisia Europeană examinează o iniţiativă civică de interzicere a terapiilor de conversie care vizează schimbarea, reprimarea sau suprimarea orientării sexuale
Comisia Europeană (CE) are prevăzut să examineze o iniţiativă cetăţenească europeană care a strâns peste 1,8 milioane de semnături în 11 state membre pentru a… © G4Media.ro.

NATO se confruntă cu o penurie de TNT
NATO se confruntă cu o penurie de explozibili, în condițiile în care o mare parte din stocul de TNT a fost utilizat pentru bombardarea Gazei,… © G4Media.ro.

Olanda va distribui populaţiei o broşură cu instrucţiuni privind situaţii de criză, inclusiv război
Cetăţenii olandezi vor primi începând de săptămâna viitoare o broşură oficială cu instrucţiuni despre cum să facă faţă primelor 72 de ore ale unei crize… © G4Media.ro.

Zona morții din Ucraina: Cum au pus dronele capăt războiului de tranșee
Luptele din Ucraina nu mai seamănă cu războiul de tranșee din Primul Război Mondial – în schimb, dronele au șters linia frontului solidă, creând o… © G4Media.ro.

Israelul şi Autoritatea Palestiniană salută Planul de Pace al lui Trump adoptat de Consiliul de Securitate al ONU. UE evocă o „etapă importantă”
Israelul vrea să ”întindă mâna tuturor vecinilor săi care poartă pacea şi prosperitatea”, iar Palestina vrea să se desfăşoare o Forţă Internaţională de Stabilizare pe… © G4Media.ro.

Poliția belgiană a reținut opt persoane pentru că l-ar fi amenințat cu moartea pe procurorul șef din Bruxelles / Suspecții au antecedente penale pentru trafic organizat de droguri
Poliția din Belgia reținut opt persoane și a efectuat percheziții în 18 locuințe din Bruxelles și Leuven în legătură cu amenințările cu moartea la adresa… © G4Media.ro.

Parlamentarii ruşi au aprobat majorarea taxelor pentru a stimula economia, în contextul prelungirii războiului cu Ucraina
Parlamentarii ruşi au aprobat, marţi, noi creşteri de taxe, în contextul în care Moscova caută noi surse de venituri pentru a-şi stimula economia în contextul… © G4Media.ro.

Ciprian Ciucu: Am semnat pactul pentru salvarea Parcului IOR. Primăria Capitalei trebuie să îşi asume lupta în justiţie pentru recuperarea parcului
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, afirmă că a semnat „pactul pentru salvarea Parcului IOR”, considerând că lupta pentru acest important parc al Bucureştiului… © G4Media.ro.