g4media.ro

J.D. Vance îi ia apărarea agentului ICE care a omorât o femeie: ”A ripostat. S-a apărat” / ”Femeia a încercat să lovească pe cineva cu mașina ei”
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a declarat că agentul federal de imigrație care a ucis miercuri o femeie în Minneapolis, a acționat pentru a se apăra, susținând că acesta fusese anterior grav rănit după ce a fost lovit de o mașină, anunță Mediafax, care citează Reuters. „A ripostat. S-a apărat. Motivul ...

A murit Dănuț Iacob, un erou al Brașovului / A avut curajul să strige pentru prima dată „Jos comunismul”, în 1987
Dănuț Iacob, unul dintre cei care în 1987 a avut curajul să strige, alături de alți brașoveni, „Jos comunismul” a murit joi. „Unul dintre eroii Brașovului”, spun reprezentanții primăriei, anunță Mediafax. Dănuț Iacob a fost prim vicepreședinte al Asociației 15 Noiembrie 1987 Brașov, „fiind iubit, stimat și respectat de toți ...

O italiancă a făcut patru ani de chimioterapie, iar apoi s-a constatat că de fapt nu avea cancer / Spitalul Universitar din Pisa trebuie să-i plătească acum jumătate de milion de euro despăgubiri
Un limfom intestinal, aflat în stadiul final. Era de fapt un diagnostic complet eronat, însă pacienta a fost supusă unor tratamente îndelungate și epuizante, care s-au dovedit ulterior a fi complet inutile. Mai mult, din cauza tratamentului femeia a suferit de dezechilibru hormonal, osteoporoză, depresie și anxietate. Acum, Curtea de ...

Agentul ICE care a omorât femeia din Minneapolis a fost identificat ca fiind un veteran cu 10 ani de experiență în domeniul aplicării legii
Agentul ICE implicat în împușcarea mortală a lui Renee Nicole Good, în vârstă de 37 de ani, în timpul unei raiduri împotriva imigranților în Minneapolis ieri, este Jonathan David Ross, potrivit documentelor judiciare care se potrivesc cu descrierea unui incident din iunie 2025 în care a fost implicat agentul în ...

Fritz, după ce Flavia Boghiu, fostul viceprimar al Brașovului, a fost achitată într-un dosar de abuz în serviciu: ”Cei care au luat mită, în bani sau zboruri Nordis, își continuă carierele”
Președintele interimar al USR, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a vorbit de marile dosare de corupție în contextul în care Flavia Boghiu (USR), fost viceprimar al Brașovului, a fost achitată, joi, de Tribunalul Brașov. Anul trecut, Flavia Boghiu a fost trimisă în judecată de DNA pentru abuz în serviciu. În aprilie ...

Un medic a încercat să ajute femeia împușcată mortal de ICE, dar agenții l-au împiedicat să ajungă la ea
La câteva momente după ce un agent ICE a împușcat mortal o femeie în Minneapolis, un bărbat care s-a identificat ca fiind medic a fost împiedicat de ofițeri să verifice starea victimei, scrie people.com. Huffington Post a obținut o înregistrare video realizată de un martor după împușcăturile de miercuri, 7 ...

Anchetă la Spitalul Judeţean Reşiţa după decesul unui pacient de 47 de ani / S-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița investighează un caz de moarte suspectă produs la Spitalul Județean de Urgență Reșița, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Reșița. Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost internat aici cu sindrom coronarian acut și a decedat în cursul ...

Pană de internet la nivel național în Iran, în timp ce protestele de seară se intensifică
Autoritățile iraniene au întrerupt conexiunea la internet la nivel național, potrivit grupului de monitorizare a internetului NetBlocks, cu sediul la Londra, la scurt timp după ce mulțimi imense au ieșit în stradă în urma apelurilor la proteste la nivel național, potrivit site-ului de opoziție Iran International. Întreruperea, confirmată și de ...

Nu mai sunt consumatori nealimentaţi cu energie electrică în Alba / Echipele DEER, retrase din teren / Rămân închise mai multe sectoare de drum judeţean
Prefectura Alba a anunţat joi seara că în judeţ nu mai sunt sunt consumatori nealimentaţi cu energie electrică, transmite Agerpres. „La nivelul judeţului Alba nu mai sunt utilizatori nealimentaţi cu energie electrică, iar echipele DEER au fost retrase din teren”, a transmis Instituţia Prefectului judeţul Alba. Alba a fost cel ...

Drum național închis din cauza viscolului în județul Botoșani / Vizibilitatea este zero / Sunt 33 de utilaje pe drumurile naționale din județ
Drumul Național 24C va fi închis circulației între localitățile Rădăuți-Prut – Manoleasa de joi seara până vineri dimineața. Din cauza viscolului, vizibilitatea este zero, anunță Mediafax. ISU Botoșani a anunțat că potrivit Secției de Drumuri Naționale Botoșani, de joi seara până vineri dimineața, la ora 8.00, circulația rutieră pe DN ...

Italia, afectată de un val de frig / Temperaturile au coborât până la -23,1°C în Veneto / A nins pe Vezuviu
Italia a fost lovită de un val de frig intens, joi, după ce în ultimele zile a fost afectată de vânturi violente, ninsori abundente şi ploi torenţiale, transmite agenţia ANSA, transmite Agerpres. Regiunea Veneto a fost afectată în mod special, cu temperaturi negative pe întreg teritoriul său, din munţi până ...

Ambasada SUA în Ucraina avertizează asupra amenințării unui atac aerian “semnificativ” în următoarele zile
Ambasada SUA în Ucraina a emis un avertisment pe site-ul său web cu privire la amenințarea a ceea ce numește „un atac aerian potențial semnificativ care ar putea avea loc în următoarele zile”, potrivit BBC. Ambasada SUA îndeamnă cetățenii americani din Ucraina să „fie pregătiți să caute imediat adăpost dacă ...