g4media.ro

Iniţiativă legislativă a USR în sprijinul antreprenorilor care depăşesc plafonul de TVA

Doi senatori USR au depus o iniţiativă legislativă în sprijinul antreprenorilor care depăşesc plafonul de TVA şi cărora legea în vigoare le cere conformare imediată, ceea ce în practică nu este întotdeauna posibil, a informat duminică un comunicat al partidului, transmite Agerpres. Conform sursei citate, senatorii Cynthia Păun şi Remus ...

Rămăşiţele Sfântului Francisc de Assisi au fost expuse publicului pentru prima dată în istorie, la 800 de ani de la moartea sa

Osuarul cu rămăşiţele Sfântului Francisc de Assisi a fost expus publicului sâmbătă, pentru prima dată în istorie, la basilica din Assisi (centru Italia) şi doar pentru o lună, cu ocazia marcării a 800 de ani de la moartea sa, informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres. „În mod paradoxal, ...

Victor Negrescu (PSD): Aderarea României la zona euro trebuie să devină noul proiect de țară / Moneda unică este utilizată în 21 dintre cele 27 de state membre

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, susține că aderarea României la zona euro trebuie să devină proiect de țară: „România trebuie să fie în nucleul deciziilor europene, nu la marginea lor”. „Aderarea României la zona euro trebuie să devină noul proiect de țară al apartenenței noastre la Uniunea Europeană, asumat politic, ...

Ungaria va bloca cel de-al 20-lea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei / Șeful diplomației de la Budapesta: „Atâta timp cât ucrainenii nu vor permite livrările de petrol către Ungaria…”

Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a anunţat duminică decizia ţării sale de a bloca adoptarea de către Uniunea Europeană a celui de-al 20-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, pe motiv că Ucraina a blocat tranzitul ţiţeiului rusesc către Ungaria prin oleoductul Drujba, transmite AFP. „Mâine (luni – n. red.) ...

Viktor Orban își etalează iar obsesiile în prima zi de campanie electorală: îi amenință pe unguri că vor intra în război dacă nu e reales

Vorbind în prima zi a campaniei oficiale pentru alegerile parlamentare din 12 aprilie la un miting din localitatea Békéscsaba, prim-ministrul Orbán și-a reluat discursul panicard, amenințând audiența că dacă FIDESZ nu va câștiga alegerile, Ungaria va fi atrasă în război. Referindu-se la istoria orașului Békéscsaba, prim-ministrul a amintit că în ...

Deputatul extremist AUR Dan Tanasă recidivează cu o nouă postare xenofobă: Noi am murit pe front pentru ca voi să nu muriți de foame fără livratorul necalificat străin

Deputatul extremist de la AUR Dan Tănasă a postat sâmbătă pe Facebook un nou mesaj xenofob, îndreptat din nou împotriva livratorilor străini. Tanasă a publicat o fotografie cu soldați români sub care scrie: ”Noi am murit pe front pentru ca voi să nu muriți de foame fără livratorul necalificat străin”. ...

Vreme mai caldă la final de februarie / Temperaturile urcă până la 14 grade în anumite zone

Vremea se va încălzi în toate regiunile pe parcursul săptămânii viitoare, iar temperaturile diurne vor urca în anumite zone până la 14 grade Celsius, potrivit prognozei săptămânale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Valorile termice se vor situa, în special în vestul şi sud-vestul ţării, peste mediile climatologice specifice ...

Un oficial al Băncii Centrale Europene spune că tarifele vamale au afectat mai mult SUA decât alte ţări

Economia SUA a suportat cea mai mare parte a poverii tarifelor vamale impuse de preşedintele Donald Trump, potrivit guvernatorul Băncii Italiei, Fabio Panetta, care este şi membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), transmite Bloomberg, citat de Agerpres. „Exportatorii străini par să fi suportat o parte din această povară, ...

Raed Arafat: Mesajele RO-ALERT vor avea sunete diferite, în funcţie de tipul şi gravitatea situaţiei / Vor fi patru tipuri de alertă

Mesajele RO-ALERT vor avea, pe viitor, sunete diferite în funcţie de tipul mesajului şi de gravitatea situaţiei, în acest context fiind dezvoltate mai multe niveluri de alertă, a informat, duminică, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Arafat a precizat că ...

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe până luni seara

Hidrologii au emis duminică o avertizare Cod galben de inundații, valabilă până luni seara pe râuri din șase județe din țară, relatează Mediafax. Avertizarea este în vigoare de duminică de la ora 12.00 până luni la ora 24.00. Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Călmăţui (judeţele: Olt și Teleorman) și ...

Percheziții la două saloane de masaj erotic, unde se practicau proxenetism și prostituție. Opt persoane au fost reținute. Matroana are 80 de ani, una dintre șefe e văduva lui Cotabiță 

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale al Sectorului 5 au operat duminică percheziții în nouă locații, cu suspiciunea comiterii infracțiunilor de proxenetism și prostituție sub acoperirea unor saloane de masaj erotic. Opt persoane au fost reținute și duse la instanță, în vederea emiterii de mandate de arestare. Conform unor ...

Somaliland, stat recunoscut doar de Israel, încearcă să atragă SUA oferind baze militare şi acces la minereuri

Somaliland, care şi-a proclamat independenţa faţă de Somalia în 1991, propune Statelor Unite acces privilegiat la resursele sale minerale şi permisiunea de înfiinţare pe teritoriul său a unor baze militare americane, în încercarea de a obţine recunoaşterea ca stat de către Washington, consemnează duminică AFP, după discuţii cu un ministru ...