g4media.ro

Serena Williams anunță încă un turneu WTA la care va participa: pe iarba de la Berlin

Serena Williams va reveni în circuitul mondial săptămâna viitoare, la turneul de pe iarbă de la Queen’s, din Anglia. Fosta lideră WTA anunță că va participa și la competiția de la Berlin, de la jumătatea lunii iunie. „Mă surprinde că la vârsta ei revine”, legendarul John McEnroe despre Serena Williams ...

Mesaj emoționant al lui Zeljko Kopic după despărțirea de Dinamo: „A fost mult mai mult decât un loc de muncă”

Dinamo și antrenorul Zeljko Kopic au oficializat vineri finalul colaborării, iar tehnicianul croat spune că „ a venit ca un străin și pleacă ca un Câine Roșu”. „Plec ca un Câine Roșu” – Zeljko Kopic În vârstă de 48 de ani, Zeljko Kopic a sosit la Dinamo în decembrie 2023, ...

Guvernul a suplimentat cu aproximativ 490.000 lei suma pentru exproprierile aferente Variantei de Ocolire Galaţi

Guvernul a aprobat vineri suplimentarea fondurilor necesare pentru plata despăgubirilor aferente exproprierilor realizate în cadrul obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire Galaţi”, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Executivului, prin această hotărâre, suma alocată pentru despăgubiri se suplimentează cu aproximativ 490.000 lei, ca urmare a actualizării datelor cadastrale şi a ...

BREAKING Plajele de pe litoralul Mării Negre, evacuate din cauza riscului ca o altă dronă maritimă să apară pe litoral

Plajele de pe litoralul Mării Negre sunt evacuate vineri din cauza riscului ca o altă dronă maritimă să apară pe litoral, a declarat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Poliția Locală a evacuat turiștii din principalele stațiuni și a blocat rutele de acces către plaje. Până la ora ...

Cum decizi într-o economie în care nimic nu mai e previzibil? Ilian Mihov, fostul Decan al INSEAD, vine în București la Impact SEE

Ilian Mihov, una dintre cele mai influente voci din economia globală și fost Decan al INSEAD timp de peste un deceniu, va urca pe scena Impact SEE, în perioada 29–30 septembrie 2026. Profesor de economie și unul dintre cei mai respectați specialiști în macroeconomie din Europa, Mihov a refuzat de-a ...

BREAKING Emmanuel Macron despre explozia unei drone în Portul Constanța: Securitatea României e foarte importantă, de aceea Franța e națiunea care coordonează Grupul de Luptă NATO

Președintele francez Emmanuel Macron a spus vineri, când a fost întrebat despre explozia unei drone în Portul Constanța, că ”securitatea României e foarte importantă” și de aceea Franța e națiunea care coordonează Grupul de Luptă NATO din România, transmite Antena 3 CNN. ”Suntem națiunea care coordoneaza operațiunea pentru securitatea României”, ...

Avem uneori reacții puternice, chiar agresive. Ce justificare emoțională ar putea avea acestea

Acest articol face parte din seria de articole susținută de SkyShowtime. Inspirate din tematica serialului Ferma Dutton, de la producătorii Yellowstone, articolele explorează dinamica relațiilor de cuplu, loialitatea, încrederea și compromisurile pe care oamenii le fac în momente dificile. Reacțiile agresive pe care le întâlnim zilnic nu sunt, de cele ...

Primejdiile prezidențialismului (Op-ed)

Ilie Bolojan este fără îndoială o prezență puternică. Are prestanță, are voință, are viziune. Are un mare partid în spate. În pofida speculațiilor, PNL și-a menținut coeziunea. Nu știu să existe în interiorul acestui partid o facțiune capabilă să obțină înlocuirea sa la vârf. Tot fără îndoială, lui Nicușor Dan ...

Comisia Europeană a aprobat solicitarea Transgaz pentru a permite aprovizionarea diversificată cu gaze a Ucrainei

Comisia Europeană a aprobat, vineri, modificarea angajamentelor asumate în luna martie 2020 de Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A, în contextul unui caz antitrust, informează un comunicat de presă al executivului comunitar, transmite Agerpres. În conformitate cu angajamentele iniţiale, Transgaz a pus la dispoziţia statelor membre ale UE ...

Parlamentul European a găzduit un eveniment organizat de o posibilă sectă pro-rusă, care susține că extratereștii trăiesc printre oameni

Un grup controversat, acuzat de autoritățile ucrainene că promovează narațiuni favorabile Kremlinului și asociat cu teorii conspiraționiste despre extratereștri și sfârșitul lumii, a organizat în luna februarie un eveniment în incinta Parlamentului European de la Bruxelles, relatează Politico. Evenimentul a fost organizat de Centrul Global de Cercetare AllatRa, împreună cu ...

Alimentarea cu apă, afectată în mai multe localităţi din Prahova, inclusiv în municipiul Câmpina, din cauza ploilor

Mai multe localităţi ale judeţului Prahova se confruntă, vineri, cu probleme în alimentarea cu apă ca urmare a ploilor abundente din ultima perioadă, printre zonele afectate fiind şi municipiul Câmpina, transmite Agerpres. Conform datelor comunicate de operatorul Hidro Prahova pe pagina sa de Facebook, la nivelul Staţiei de Tratare a ...

Preşedinţii curţilor de apel, întâlnire la Oradea / Un nou atac la adresa Executivului pe tema salarizării: Caracteristic unei guvernări iliberale / ”Diminuarea veniturilor aflate în plată este inadmisibilă”

Preşedinţii curţilor de apel din ţară s-au întâlnit la Oradea, de unde au lansat un nou atac la adresa Guvernului demis condus de Ilie Bolojan, pe care îl acuză de tentativă de a subordona puterea judecătorească, în contextul noii legi a salarizării personalului din sistemul bugetar, transmite Agerpres. Ilie Bolojan ...