g4media.ro

Liderul senatorilor USR: Moţiunile pe Justiţie şi Interne, străvezii ca nişte foi de ceapă / Nu le vom vota
Parlamentarii USR nu vor vota cele două moţiuni simple depuse de Opoziţie care urmează să se dezbată luni la Senat şi Camera Deputaţilor, a anunţat liderul senatorilor partidului, Ştefan Pălărie, citat de Agerpres. „Astăzi avem în Parlamentul României, atât în Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, două moţiuni simple depuse ...

Secția pentru procurori a CSM, reacție la referendumul propus de Nicușor Dan: Nu vom putea fi de acord cu eludarea Constituției și a legilor care guvernează justiția, potrivit principiului că nu poți remedia pretinse încălcări ale legii prin alte încălcări ale legii
Secția pentru procurori a CSM a precizat, luni, într-un comunicat de presă ca reacție la referendumul propus de către președintele Nicușor Dan, că nu va putea fi de acord cu „eludarea Constituției și a legilor care guvernează justiția, potrivit principiului că nu poți remedia pretinse încălcări ale legii prin alte ...

Se dau cărțile pe față la Red Bull: Max Verstappen n-a fost de acord cu retrogradarea lui Liam Lawson
Max Verstappen n-a fost de acord cu decizia Red Bull de a-l retrograda pe fostul său coechipier, Liam Lawson, după doar două etape din sezonul 2025, dezvăluie Autosport. Liam Lawson venea în locul lui Sergio Perez la echipa austriacă de la Racing Bulls. Pilotul neozeelandez, în vârstă de 23 de ...

București–Adjud, 241 km pot fi parcurși exclusiv pe autostradă: A7 ajunge la 195 km deschiși traficului după inaugurarea a aproape 49 km noi, însă întârzierile continuă / Atenție: lipsa spațiilor de servicii între Buzău și Adjud
Asociația Pro Infrastructură anunță că Autostrada A7 ajunge marți, 23 decembrie, la Adjud, odată cu deschiderea traficului pe aproape 49 de kilometri între Focșani și Adjud Nord, în județul Vrancea, la graniță cu Bacăul. Inaugurarea este așteptată în cursul după-amiezii și reprezintă un pas important pentru infrastructura rutieră din estul ...

Casa Albă anunţă colectarea a 235 de miliarde de dolari în taxe vamale de la începutul anului / Anunțul, făcut într-o transmisiune despre „victorii MAGA 2025”
Casa Albă a declarat duminica aceasta că Trezoreria SUA a colectat 235 de miliarde de dolari din tarife de la începutul anului, informează luni dpa preluată de Agerpres. Casa Albă a făcut această afirmaţie într-o transmisiune în direct, de Crăciun, pe canalul său oficial de YouTube, prezentând în buclă o ...

Atacul cibernetic de la Apele Române, încă în anchetă. Nu se știe cum au pătruns hackerii în sistem
„Apele Române” anunță că investigația privind incidentul cibernetic de tip ransomware, notificat DNSC sâmbătă, este în continuare în desfășurare, iar autoritățile nu cunosc încă modul exact în care atacatorii au reușit să pătrundă în rețeaua informatică, transmite MEDIAFAX. Potrivit ANAR, echipele tehnice, împreună cu autoritățile competente, continuă să lucreze pentru ...

VIDEO | Târgul de Crăciun din Timișoara, multe oferte gastronomice și prețuri decente / Printre cele mai plăcute și ieftine locații de acest fel
După ce am vizitat târgurile de Crăciun din Budapesta, Bratislava, Praga, Munchen și Salzburg a venit și timpul să ne întoarcem în țară și să ne pregătim și noi de sărbători. Însă, vorba poetului, „mai lungă pare calea acum la-ntors acasă”, așa că nu ne-am grăbit și am rămas peste noapte și în Timișoara, primul târg de ...

Moralitatea nu contează prea mult în noua lume a lui Trump, crede Nicușor Dan / SUA și UE trebuie să se înțeleagă mai bine – interviu pentru Politico
Liderii europeni, precum președintele României, Nicușor Dan, au petrecut cea mai mare parte a anului 2025 încercând să găsească o soluție pentru a conviețui cu Donald Trump. Sau, și mai rău, fără el. De când marele perturbator al normelor internaționale s-a întors la Casa Albă în ianuarie, el a arătat clar ...

CSM a finalizat consultarea corpului profesional al magistraților și va publica rezultatele / Președintele Nicușor Dan a anunțat și el un referendum în justiție, în ianuarie
Termenul stabilit de Secția pentru judecători a CSM pentru completarea de către magistrați a unui chestionar online privind problemele de actualitate din sistemul judiciar a expirat la finalul zilei de 21 decembrie 2025. CSM va centraliza datele și le va publica în scurt timp, au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale. ...

Câteva zeci de persoane, la Parchetul general pentru a depune plângeri privind presupusa fraudare a alegerilor prezidențiale de anul trecut / Parchetul nu are activitate cu publicul
Câteva zeci de persoane au mers, luni dimineață, la Parchetul general, pentru a depune plângeri privind presupusa fraudare a alegerilor prezidențiale de anul trecut. Parchetul nu are activitate cu publicul până la finalul anului, ceea ce i-a nemulțumit pe cei care au mers să depună plângeri. Amintim că, zilele trecute, ...

Un general din Statul Major rus, ucis în explozia unei maşini capcană, la Moscova
Un general rus a fost ucis în explozia unei maşini capcană la Moscova, informează luni Reuters, care citează Comitetul de Anchetă Rus. Generalul-locotenent Fanil Sarvarov, şeful direcţiei de instruire operaţională a forţelor armate din cadrul Statului Major General rus, a fost ucis, a anunţat comitetul, trasmite Agerpres. „Anchetatorii urmăresc numeroase ...

Este absolut necesar să fie deblocat concursul de angajare în școli – Titularizare 2026, spune Daniel David: Am avut o discuție cu premierul
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că a avut o discuție cu premierul Ilie Bolojan în legătură cu deblocarea posturilor pentru concursul național de Titularizare 2026. Acesta a afirmat că „este absolut necesar să fie deblocat” concursul. Declarațiile au fost făcute duminică, 21 decembrie, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, ...