g4media.ro

Trump va discuta joi cu Putin, înaintea întâlnirii cu Zelenski de la Casa Albă

Președintele american Donald Trump urmează să aibă joi o convorbire telefonică cu liderul rus Vladimir Putin, cu o zi înainte ca președintele ucrainean Volodimir Zelenski…   © G4Media.ro.

Cazul Nexperia: De ce a cedat Olanda presiunii americane și a preluat controlul asupra unei companii chineze specializate în semiconductori

Sub presiunea Washingtonului, Olanda a preluat controlul asupra producătorului de cipuri Nexperia, filială a grupului chinez Wingtech. Această decizie fără precedent marchează o escaladare a…   © G4Media.ro.

Cele mai simple idei de reciclare și refolosire a pâinii. Cină, gustare, mic dejun sau chiar prânz în toată regula

Cine ne urmărește de la început și constant a avut șansa să observe că G4Food și-a făcut un titlu de glorie din a prezenta nenumărate…   © G4Media.ro.

CNS „Cartel Alfa” anunţă protest al salariaţilor din asistenţă socială şi protecţia copilului în faţa Ministerului Muncii, în 22 octombrie / Sindicalişti: Asistenţa socială este în colaps financiar

Salariaţii din asistenţă socială şi protecţia copilului vor protesta miercuri, 22 octombrie, timp de două ore, în faţa Ministerului Muncii din Bucureşti reclamând „lipsa de…   © G4Media.ro.

Miercurea-Ciuc interzice câinii din rasele Kangal, Ciobănesc Caucazian şi Ciobănesc de Asia Centrală pentru paza turmelor. Animalele sunt periculoase pentru localnici și turiști

Consiliul Local Miercurea-Ciuc a decis joi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, modificarea regulamentului de păşunat prin interzicerea utilizării câinilor din rasele Kangal, Ciobănesc Caucazian şi…   © G4Media.ro.

China a arestat 30 de creștini. Unii se tem că este începutul unei represiuni mai ample

Vinerea trecută, Grace Jin Drexel a primit un mesaj de la tatăl ei din China, renumitul pastor Jin Mingri, în care îi spunea să se…   © G4Media.ro.

EXCLUSIV Șeful ANAF: Nu vom taxa autoconsumul din gospodării. Respectăm tradițiile românești

Președintele ANAF, Adrian Nica, a declarat pentru Economedia că instituția nu intenționează să impună taxe autoconsumul din gospodării – adică gemul, murăturile, vinul sau alte…   © G4Media.ro.

Marea Britanie se confruntă cu o ameninţare crescândă din partea Rusiei, Iranului şi a teroriştilor, avertizează şeful MI5

Marea Britanie se confruntă cu o ameninţare crescândă din partea unor state ostile, precum Rusia, Iran şi China, în timp ce riscul de terorism este…   © G4Media.ro.

Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu despre ancheta DNA de la Spitalul Militar: În iunie am fost informat de Corpul de Control despre existența unor suspiciuni de corupție și dosare la DNA și Parchetul Militar

Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu a declarat joi într-un comunicat că în luna iunie a decis să nu îi prelungească mandatul managerului Florentina Ioniță de la…   © G4Media.ro.

Sute de virusuri noi, care influenţează sănătatea intestinală, descoperite de cercetătorii australieni / Ar putea fi utilizate în viitor pentru remodelarea microflorei intestinale

O echipă de cercetători din Australia a descoperit sute de virusuri necunoscute anterior, care trăiesc în interiorul bacteriilor din intestinul uman, transmite agenţia de știri…   © G4Media.ro.

Parlamentul Greciei autorizează o zi de lucru de până la 13 ore

Deputații greci au adoptat joi, cu majoritate de voturi, un proiect de lege care introduce posibilitatea unei zile de lucru de 13 ore, denunțată de…   © G4Media.ro.