g4media.ro

Sistemul american Merops de apărare anti-dronă va fi operațional în România în scurt timp (Moșteanu)

Sistemul american Merops de apărare împotriva dronelor va fi operațional în România în foarte scurt timp, a anunțat marți seara ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, într-o intervenție telefonică la Antena 3. Declarațiile ministrului vin după ce o dronă a căzut în curtea unui localnic din comuna Puiești, județul Vaslui, după ce ...

Parlamentul European cere retragerea dreptului de vot al Ungariei în Consiliul UE pentru încălcarea „statului de drept”, iar Comisia Europeană avertizează Budapesta că e aproape de un derapaj bugetar

Parlamentul European (PE) le-a cerut marţi statelor membre ale UE să continue procedura de retragere a dreptului de vot al Ungariei în Consiliul Uniunii Europene, invocând „colapsul democraţiei, al statului de drept şi al drepturilor fundamentale” din această ţară condusă de premierul Viktor Orban, pe care-l acuză că se află ...

Dragoş Pîslaru, după ce Comisia Europeană a anunţat că nu suspendă fondurile europene pentru România: Suntem în continuare sub monitorizare

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, explică, marţi seară, după ce Comisia Europeană a anunţat că nu suspendă fondurile europene pentru România, că procedura de deficit excesiv rămâne totuşi temporar deschisă, ceea ce înseamnă că suntem în continuare sub monitorizare. ”România are obligaţia de a continua reducerea deficitului şi ...

Procesele cu juriu vor fi anulate în Anglia, cu excepția cazurilor de omor și viol

Ministrul britanic al justiției, David Lammy, propune ca judecătorii să audieze singuri cazurile pentru infracțiuni care ar putea duce la o pedeapsă de până la cinci ani, pentru a reduce restanțele în instanțe, relatează rfi.fr/ro. Juriile vor decide doar cazurile de omor, viol sau omor din culpă, în cadrul unei ...

Generalul american Curtis King: Vom continua să ne menţinem angajamentul şi să asistăm apărarea colectivă, deoarece facem parte din NATO împreună cu România

Generalul de brigadă Curtis King, comandantul general al Comandamentului 10 al Armatei Aeriene şi de Apărare Antirachetă a SUA, a dat asigurări, marţi, că Washingtonul rămâne fidel angajamentelor de apărare colectivă în cadrul NATO, iar reajustarea trupelor americane nu ştirbeşte cu nimic acest principiu, România rămânând „un element central şi ...

Viktor Orban va pleca la Moscova pentru o întâlnire cu Putin. Premierul ungar e considerat calul troian al Rusiei în UE și NATO

Premierul ungar Viktor Orban va pleca vineri la Moscova pentru o nouă întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin, scrie marţi presa maghiară, potrivit Agerpres. Viktor Orban e considerat calul troian al Rusiei în UE și NATO, el blocând unele sancțiuni europene la adresa regimului de la Kremlin. Informaţia despre această ...

Primăria Sectorului 2 vrea să contruiască o parcare și un mic parc în zona Circului, într-o zonă sufocată de trafic

Proiecte privind exproprieri pentru a crea un mic parc şi o parcare publică în zona Circului se regăsesc pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Sector 2 de joi, transmite Agerpres. Primăria Sectorului 2 e condusă de Rareș Hopincă (PSD). Parcarea ar urma să fie construită într-o zonă sufocată ...

VIDEO SURSE Trei persoane au fost rănite în urma unei explozii produse într-un apartament din orașul Buftea / Blocul în care s-a produs deflagrația riscă să se prăbușească / Numeroase echipaje de intervenție au fost mobilizate la fața locului

Pompierii intervin marți, 25 noiembrie, la un apartament de pe strada Aleea Tineretului din localitatea Buftea, județul Ilfov, unde o acumulare de gaze ar fi provocat o explozie, potrivit surselor G4Media. Explozia, care a avut loc într-un apartament de la parterul unui bloc, nu a fost urmată de incendiu. „Pentru ...

Ucraina a distrus două aeronave de mari dimensiuni pe aerodromul rusesc Taganrog / Una dintre ele este foarte probabil aeronava experimentală A-60 – un laborator zburător pentru testarea sistemelor laser de luptă (analiză BBC)

Cel puțin două aeronave de mari dimensiuni au fost distruse în atacul asupra aerodromului fabricii Beriev Taganrog Aviation Scientific and Technical Complex, scrie serviciul în limba rusă al BBC, după ce a analizat imaginile satelitare de la Planet Lab. Imaginile, realizate pe 25 noiembrie, arată două incendii de mari dimensiuni ...

Preşedintele Bulgariei: E momentul ca Macedonia de Nord să înceapă anchetarea eficientă a tuturor atacurilor împotriva bulgarilor

Este momentul ca Republica Macedonia de Nord să înceapă anchetarea eficientă şi urmărirea penală a tuturor atacurilor împotriva bulgarilor de acolo. Aceasta este singura modalitate prin care ţara poate obţine integrarea europeană, a declarat marţi unor jurnalişti preşedintele bulgar Rumen Radev. El fusese solicitat să comenteze atacul de luni împotriva ...

Senatoarea liberală Nicoleta Pauliuc a introdus amendamentul la legea pensiilor private, pe care CCR l-a declarat neconstituțional

Proiectul care schimbă regulile de retragere a banilor din fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) fusese adoptat de Senat, cu 82 de voturi „pentru” și 34 „împotrivă”, după ce fusese aprobat de Guvern, scrie euronews.ro. Comisia de buget-finanțe introdusese o excepție prin care bolnavii de cancer vor putea retrage ...

Cristiano Ronaldo răsuflă ușurat: Va putea juca chiar de la primul meci de la CM 2026

Cristiano Ronaldo a primit o suspendare de doar o etapă după ce a fost eliminat în meciul pe care Portugalia l-a pierdut în Irlanda, scor 2-0, în preliminariile CM de fotbal din 2026. FIFA a dispus o suspendare de doar un singur meci pentru atacantul lusitan, iar Ronaldo a ispășit ...