g4media.ro

Administratorul unor firme de ride-sharing, plasat sub control judiciar pentru o evaziune de peste 28 milioane lei

Administratorul unor firme de ride-sharing a fost pus sub control judiciar de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de evaziune fiscală de peste 28 de milioane de lei. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, procurorii de la  Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au ...

Un soldat american a primit permisiunea de a păstra o orfană de război afgană după o lungă luptă judiciară

Curtea supremă din statul Virginia le-a permis joi unui puşcaş marin american şi soţiei sale să păstreze o orfană afgană pe care au adus-o cu ei în SUA, punând capăt în principiul unei aprige bătălii judiciare, relatează Agerpres. În 2020, Joshua şi Stephanie Mast au obţinut autorizaţia autorităţilor americane de ...

Scandal la Tribunalul Vâlcea între judecătorul Bogdan Mateescu, posibil candidat la funcția de președinte al Curții de Apel Pitești, o grefieră și conducerea instanței

Scandalul de la Tribunalul Vâlcea, în care a fost implicat judecătorul Bogdan Mateescu și o grefieră a instanței, este completat cu două înregistrări transmise pe adresa redacției, scrie presshub.ro. Din prima înregistrare rezultă faptul că grefiera Elena Mihaela Dinescu a fost chemată de Mateescu la discuție, fiind prezentă și președinta ...

Un detaliu mai puțin știut din cariera șefului DNA, Marius Voineag: a picat de două ori promovarea în gradul profesional de procuror de Parchet de Curte de Apel. Acum vrea mai sus

Deși spectaculoasă din punct de vedere mediatic, cariera profesională a lui Marius Voineag, șeful DNA care aspiră la funcția de procuror general adjunct, arată mult mai puțin spectaculos. Înainte de a țâșni spre vîrful ierarhiei sistemului de Parchete, acesta a ratat de două ori examenul de promovare de la gradul ...

Primarul Ciucu, în apărarea lui Bolojan: Au semnat cu bună știință un protocol cât de cât reformist, dar cu gândul de a boicota guvernarea imediat ce măsurile grele pentru populație vor fi fost luate. Unii se fac că uită, fără Bolojan acum era adio alianță de guvernare

Edilul Capitalei, liberalul Ciprian Ciucu, sare în apărarea lui Ilie Bolojan, după vestea privind intrarea României în recesiune tehnică, care le-a dat muniție social-democraților să-l atace pe premier. Ciucu face apel către liberali, cerându-le să-l sprijine pe premier: „Nu uitați, doar țineți minte. Liberalii trebuie să fie lângă Ilie Bolojan. ...

Guvernatorul Californiei afirmă că Europa trebuie să continue să investească în propria apărare și după ce Donald Trump își va încheia al doilea mandat

Europenii vor trebui să continue să-şi asume un control mai mare asupra propriei apărări, chiar şi fără preşedintele american Donald Trump la putere, a declarat vineri pentru agenția de știri AFP guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, citat de Agerpres. „Cred că este sustenabil şi chiar sănătos”, a declarat Newsom, ...

Ambasadorul Andrei Muraru, întrevedere cu ambasadorul SUA desemnat în România: Relaţia bilaterală este solidă şi orientată pe rezultate concrete

Relaţia bilaterală dintre România şi SUA este „solidă” şi orientată spre rezultate concrete, a transmis ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, după întrevederea pe care a avut-o cu Darryl Nirenberg, ambasadorul desemnat al SUA la Bucureşti. Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii asupra temelor prioritare de interes ...

Ministrul Sănătății: Să se desfacă contractul de muncă al medicului prins la muncă la privat, în timpul programului de la spitalul public

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, la Timişoara, că trebuie desfăcute contractele de muncă ale medicilor angajaţi în spitale din sistemul public, dar care sunt prinşi că în timpul programului se duc să lucreze la privat, transmite Agerpres. Oficialul Ministerului Sănătăţii a mai anunţat că va fi introdusă în ...

Nouă persoane arestate în Franța într-o anchetă legată de o fraudă de 10 milioane de euro cu bilete la Muzeul Luvru

Poliţia franceză a arestat nouă persoane într-o anchetă legată de o fraudă cu bilete la Muzeul Luvru, care ar fi putut costa cel mai vizitat muzeu din lume aproximativ 10 milioane de euro, a anunţat vineri biroul Procuraturii din Paris, citat de agenția de știri Reuters, informație preluată de Agerpres. ...

Organizația Mondială a Sănătății certifică un nou vaccin împotriva poliomielitei, în încercarea de eradicare a acestei boli

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat vineri că a precalificat un vaccin oral nou împotriva poliomielitei de tip 2, nOPV2, un pas care, potrivit estimărilor, va accelera demersurile de eradicare a acestei boli, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres. Precalificarea certifică faptul că vaccinul îndeplineşte standardele internaţionale ...

Locul unde tinerii, victime ale accidentelor grave, se refac rapid – Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”

În Spitalul de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative în regim de internare continuă, cazurile grave și foarte grave au devenit o obișnuință. După accidente rutiere, accidente de muncă sau în urma unor căderi de la înălțime, pacienți care rămân imobilizați la pat, unii chiar în stare vegetativă, pot fi repuși, ...

Două treimi dintre europeni consideră că securitatea ţării lor este ameninţată și au încredere că UE va face mai mult în acest domeniu, potrivit unui sondaj Eurobarometru

Două treimi dintre europeni (68%) consideră că securitatea ţării lor este ameninţată, iar majoritatea lor (52%) au încredere că UE va consolida securitatea şi apărarea, relevă un nou sondaj Eurobarometru publicat vineri. Statele membre cu cea mai mare percepţie a ameninţărilor sunt Franţa (80%), urmată de Olanda şi Danemarca (77%) ...