g4media.ro

Cei trei judecători CCR care s-au opus admiterii „amendamentului Fritz”: A considera că un raport juridic deplin încheiat ar putea face obiectul unei legi apărute ulterior „constituie o încălcare flagrantă a principiului neretroactivității legilor”

Judecătorii constituționali Simina Tănăsescu, Laura-Iuliana Scântei și Dragoș Dacian arată, în opinia separată la decizia pe Legea integrității, obțnută de G4Media, că a considera că un raport juridic deplin încheiat ar putea face obiectul unei legi apărute ulterior „constituie o încălcare flagrantă a principiului neretroactivității legilor”. „A considera că un ...

„Amendamentul Fritz” | Curtea Constituțională a motivat decizia: Legea nouă se va aplica atât situaţiilor juridice care se vor naşte, se vor modifica ori stinge după această dată, cât şi „efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute”

Curtea Constituțională afirmă, în motivarea deciziei prin care a declarat constituțional „amendamentul Fritz” introdus de PSD în Legea integrității, că „legea nouă se va aplica atât situaţiilor juridice care se vor naşte, se vor modifica ori stinge după această dată, cât şi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute”. În documentul ...

Dronă aeriană detectată în apropierea frontierei cu România / Un elicopter IAR-330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române și două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole au fost ridicate de la sol / Mesaje RO-Alert în județele Tulcea și Galați

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că o dronă aeriană a fost detectată în apropierea frontierei cu România. Un elicopter IAR-330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române și două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole au fost ridicate de la sol, iar mesaje RO-Alert au fost transmise locuitorilor din județele ...

Meloni recunoaște că relația cu Trump s-a dovedit mai dificilă decât se aștepta: „Credeam că va fi mai ușor”

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a recunoscut că relația sa cu președintele american Donald Trump s-a dovedit mai complicată decât anticipase, deși cei doi au numeroase poziții comune, inclusiv în privința imigrației și a criticilor față de cultura „woke”. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat publicației The New York Times. ...

Prințul Harry, Elton John și alte cinci persoane, obligați să plătească aproape 10 milioane de lire sterline ziarului Daily Mail

Prințul Harry, Elton John și ceilalți reclamanți din procesul împotriva editorului Daily Mail se confruntă cu o nouă lovitură financiară după ce instanța le-a respins acțiunea privind presupusa încălcare a vieții private, relatează BBC. Aceștia ar putea fi obligați să suporte o parte semnificativă din cheltuielile juridice ale Associated Newspapers, ...

Posibil fragment de dronă, găsit în Marea Neagră, în apropierea Portului Midia

Ministerul Apărării Naționale a fost solicitat vineri să intervină pentru verificarea unui obiect plutitor, posibil fragment al unei drone aeriene, semnalat în Marea Neagră, în apropierea Portului Midia, județul Constanța. Potrivit unui comunicat al MApN, obiectul a fost observat la aproximativ 25 de metri de digul de sud al Portului ...

Coaliţia de Voinţă pentru Ucraina se reuneşte luni, fiind coprezidată de Macron, Merz şi Burnham

Coaliţia de Voinţă pentru Ucraina, care reuneşte ţări ce susţin Kievul, se va reuni luni la ora 13:00 (11:00 GMT) într-un format „hibrid”, adică unii participanţi vor fi prezenţi în persoană, în timp ce alţii vor participa prin videoconferinţă, a anunţat vineri Palatul Elysee, citat de agențiile de știri AFP ...

Letonia descoperă un nou tunel folosit pentru trecerea ilegală a migranților din Belarus

Autoritățile din Letonia au descoperit un nou tunel subteran folosit pentru trecerea ilegală a migranților din Belarus către teritoriul Uniunii Europene, în apropierea frontierei din sud-estul țării, relatează Euronews.com. Polițiștii de frontieră letoni au reținut vineri dimineață 28 de migranți care intraseră ilegal în țară. În timpul verificărilor efectuate după ...

George Russell, pole position în cursa Sprint din Olanda – Evoluții dezamăgitoare pentru Verstappen și Hamilton

George Russell (Mercedes) a stabilit cel mai bun timp și va pleca din pole position în cursa Sprint contând pentru Marele Premiu de Formula 1 al Olandei. SE ACTUALIZEAZĂ.    Marele Premiu al Olandei de F1, program complet Vineri, 21 august Antrenamente 1 / Antonelli – cel mai rapid Calificări ...

Știrea zilei în tenis: Jannik Sinner, liderul ATP, nu va juca la US Open

Jannik Sinner a anunțat că nu va putea evolua la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului din tenisul de câmp mondial, transmite Gazzetta dello Sport. Campion en-titre la Wimbledon în acest an, Sinner se vede nevoit să se retragă de la US Open din cauza problemelor de ...

Un general FSB în retragere a fost găsit împușcat în cap în biroul său

La Moscova a fost găsit mort generalul-maior în retragere al FSB Igor Laptev, scrie Ziarul de Gardă, care citează Novaya Gazeta Evropa. Trupul generalului a fost găsit în biroul său, cu o plagă prin împușcare la nivelul capului. Informația nu a fost confirmată oficial. Generalul-maior în retragere avea 83 de ...

Șapte tineri, reținuți la Brașov într-un dosar de trafic de canabis / Cel mai mic are 15 ani

Șapte persoane cu vârste între 15 și 22 de ani au fost reținute de DIICOT Brașov într-un dosar de trafic de canabis. Trei dintre suspecți au fost prinși în flagrant, transmite MEDIAFAX. Procurorii DIICOT Brașov au reținut, în 20 și 21 august, șapte persoane, șase bărbați și o femeie, cu ...