g4media.ro

Zelenski anunţă că loviturile ruseşti au lăsat mii de locuitori fără electricitate în şapte regiuni din Ucraina
Atacurile aeriene ruseşti din timpul nopţii au avariat peste zece ţinte civile din Ucraina şi au lăsat mii de locuitori fără electricitate în şapte regiuni din ţară, a declarat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, relatează agenția de șitir AFP, citată de Agerpres. „Este important ca toată lumea să vadă acum ce ...

Ostilităţile dintre Thailanda şi Cambodgia continuă, în pofida medierii preşedintelui american
Thailanda a anunţat sâmbătă că îşi va continua operaţiunile militare împotriva Cambodgiei, în pofida asigurărilor preşedintelui american Donald Trump că cele două ţări vecine din Asia de Sud-Est au convenit asupra unei încetări a focului, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. „Thailanda va continua să desfăşoare acţiuni militare ...

Reportaj în „Noul Obor”: mici cu muștar și Wi-Fi / „E loc pentru toată lumea pe aici”
Acum câteva luni, când numeroasele tarabe improvizate de pe stânga culoarului ce duce dinspre stația de metrou Obor spre pavilionul principal al celei mai mari piețe a Bucureștiului au fost dezafectate, puțină lume își putea imagina cât de rapidă și de radicală va fi schimbarea. Despre conceptul „Noul Obor” s-a ...

Comuna Ciugud din Alba, cunoscută pentru numeroasele proiecte de modernizare, va avea și pistă de biciclete de 13 kilometri lungime
O pistă de biciclete în lungime de 13 kilometri va lega satele din comuna Ciugud. Investiția este estimată la peste 6,2 milioane de lei, scrie alba24.ro. Primăria Ciugud a lansat pe 10 decembrie, în SEAP, o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de transport verde ...

Un lac antic reapare în California după precipitații record
După precipitații record, un lac străvechi din Parcul Național Death Valley, care dispăruse, a reapărut, transmite The Guardian. Lacul temporar, cunoscut informal sub numele de Lacul Manly, a apărut din nou în partea de jos a bazinului Badwater, situat la 282 de picioare sub nivelul mării, în California. Bazinul este ...

Piața Unirii din Iași va fi reamenajată pentru pietoni și bicicliști. Contract semnat de Primărie
Primarul Mihai Chirica a informat că a semnat contractul de execuţie a lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Pieţei Unirii, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă, licitaţia organizată de Primăria Municipiului Iaşi în acest scop a avut o prevedere financiară de peste 9 milioane lei cu TVA ...

Ratonul beat care a provocat ravagii în magazinul de băuturi alcoolice este suspectat și de alte „spargeri”
Un raton care a leșinat beat după ce a făcut ravagii într-un magazin de băuturi alcoolice din Virginia este suspectat de alte două „spargeri”, transmite SkyNews. Imaginile cu sticle sparte și animalul întins lângă toaletă au devenit virale săptămâna trecută, dar femeia care l-a găsit a dezvăluit că ratonul are ...

SUA oferă până la 10 milioane de dolari recompensă pentru informații despre finanțarea a patru grupări extremiste din Europa
Programul „Rewards for Justice” (RFJ) al Departamentului de Stat al Statelor Unite oferă o recompensă de până la 10 milioane de dolari pentru informații care conduc la perturbarea mecanismelor financiare a patru grupări cu sediul în Europa, desemnate oficial de guvernul american drept organizații teroriste străine (FTO). Printre organizațiile vizate ...

Conturile false ieftine din online transformă dezinformarea într-o „piață subterană înfloritoare”, potrivit unui studiu
Un nou indice al Universității Cambridge expune piața subterană înfloritoare unde verificările conturilor false de social media pot fi achiziționate cu doar 8 cenți, alimentând manipularea online și interferența electorală la nivel mondial, scrie Euronews. Cercetătorii au cartografiat cât costă crearea de conturi online false în fiecare țară din lume, ...

Weekend de proteste în toată țara. Presiune publică pentru reformarea Justiției și demiteri: petiția pentru modificarea Legilor Justiției se apropie de 150.000 de semnături
Protestele pentru reformarea Legilor Justiției și demiterea vinovaților pentru abuzurile din sistemul judiciar vor continua și în zilele de sâmbătă, 13 decembrie, și duminică, 14 decembrie, în Capitală și în alte orașe din România și din străinătate. În București, protestatarii sunt așteptați sâmbătă, de la ora 18:30, în Piața Victoriei, ...

Demontarea caracatiţei Savonea: ce trebuie să facă Ilie Bolojan şi Nicuşor Dan
Multă cerneală a curs pe gârla kommentariatului zilele astea, după difuzarea în cascadă a reportajului Recorder, şi pe bună dreptate. Mai puţin s-a spus însă ce ar putea face concret şi rapid liderii politici şi guvernamentali ca să corecteze „disfuncţiile de sistem” – un termen politicos pentru caracatiţa care s-a ...

Presa maghiară despre multinaționala suedeză care „fuge” din România din cauza prețurilor la energie și insolvabilitatea unui client
Presa maghiară scrie despre fabrica românească a companiei suedeze Holmbergs Safety Systems, scoasă la licitație în Pașcani cu un preț de pornire de 2,49 milioane de euro, după ce nu a mai putut face față circumstanțelor. Presa maghiară notează că situația a fost cauzată de prețurile ridicate la energie și ...