g4media.ro

Emisarul american Jared Kushner, ginerele lui Trump, s-a întâlnit cu lideri ai Hamas

Emisarul american Jared Kushner, ginerele preşedintelui Donald Trump, s-a întâlnit duminică în Egipt cu lideri ai grupării islamiste palestiniene Hamas, afirmă surse ale agenţiei France Presse, sub rezerva anonimatului, transmite Agerpres. Informaţia a fost confirmată şi de un diplomat, pentru Reuters. Conform acestuia, Kushner şi Nikolai Mladenov, reprezentantul Consiliului pentru ...

Emanuel Ungureanu (USR), după scandalul privind întâlnirea șefei CCR cu Bolojan: „Ce căutau acum 2 ani judecătorii Curții Constituționale în biroul președintelui Camerei Deputaților de la PSD?”

Deputatul USR Emanuel Ungureanu critică reacțiile apărute după întâlnirea dintre președinta Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu, și Ilie Bolojan și acuză existența unui dublu standard în modul în care sunt privite întâlnirile judecătorilor CCR cu politicienii. Într-o postare pe Facebook, Ungureanu face referire la o fotografie despre care afirmă că surprinde ...

Îmbătrânirea ar putea începe în măduva osoasă / Cum celulele stem din sânge ar putea influența întregul organism

Un nou studiu realizat pe șoareci indică un posibil mecanism prin care îmbătrânirea celulelor stem din sânge ar putea contribui la apariția unor modificări asociate îmbătrânirii în întregul organism, scrie Science Alert. Cercetătorii au descoperit că celulele stem hematopoietice îmbătrânite pot produce mai multe celule imunitare care favorizează inflamația cronică ...

Papa Leon al XIV-lea cere comunității internaționale să susțină soluția celor două state în conflictul din Israel și Palestina

Papa Leon al XIV-lea a cerut, duminică, comunității internaționale să intensifice eforturile pentru promovarea soluției celor două state și pentru instaurarea unei păci durabile între israelieni și palestinieni. Suveranul pontif a solicitat, de asemenea, încetarea violențelor împotriva civililor palestinieni din Cisiordania, scrie Reuters. Apelul a fost făcut după rugăciunea de ...

Portavionul construit de americani pentru Franţa nu este afectat de decizia lui Trump de a se reveni la catapultele cu abur

Decizia preşedintelui american de a se reveni la catapultele cu abur pentru lansările de pe portavioane nu afectează portavionul France Libre, construit pentru Franţa în Statele Unite, a comunicat sâmbătă agenţiei France Presse ministerul apărării de la Paris, transmite Agerpres. Instituţia a precizat că nu a fost identificat niciun risc ...

CCR, precizări după controversa privind întâlnirea dintre Tănăsescu și Bolojan: „Nicio cauză aflată pe rolul Curții nu face și nu poate face obiectul unor discuții”

Curtea Constituțională a venit cu precizări după reacțiile generate de întâlnirea dintre președinta instituției, Elena-Simina Tănăsescu, și premierul interimar Ilie Bolojan. CCR susține că întrevederile președintei Curții cu reprezentanții autorității executive vizează exclusiv chestiuni administrative, organizatorice și de reprezentare, în limitele atribuțiilor prevăzute de lege. CCR arată că funcția de ...

Fragment de dronă, recuperat din Marea Neagră, în apropiere de Constanța / Nu avea încărcătură explozivă

Un fragment de dronă a fost recuperat, duminică după-amiază, din Marea Neagră, la aproximativ o milă marină de plaja Zoom Beach din Constanța, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale. Garda de Coastă a informat MApN cu privire la prezența unui obiect plutitor, posibil o dronă, în zona respectivă. O ...

Arsenal o zdrobește pe Manchester City în finala Community Shield (3-0)

Arsenal s-a impus categoric în finala Community Shield (Supercupa Angliei) împotriva celor de la Manchester City, duminică, scor 3-0. „Tunarii” au început furibund partida de pe Principality Stadium: Ricardo Calafiori a fost găsit perfect în careu de Lewis-Skelly și a marcat încă din secunda 23. Campioana Angliei a dublat avantajul ...

Cristiano Ronaldo, despre o posibilă retragere la finalul sezonului: „Este probabil ultimul meu an în fotbal”

Cristiano Ronaldo a vorbit în cadrul unui interviu acordat revistei „Vogue” despre finalul carierei sale, lăsând de înțeles că acesta va fi ultimul său sezon în fotbalul profesionist. „Este probabil ultimul meu an în fotbal și vreau să las o moștenire spectaculoasă”, a declarat Cristiano Ronaldo pentru Vogue. Ronaldo, în ...

CSM cere clarificări publice privind întâlnirea dintre șefa CCR și Ilie Bolojan: Există „întrebări legitime referitoare la contextul și obiectul acestei întrevederi”

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cere clarificări publice cu privire la întâlnirea dintre președinta Curții Constituționale a României, Elena-Simina Tănăsescu, și Ilie Bolojan, prim-ministru demis. CSM arată într-un comunicat că informațiile apărute în spațiul public au generat întrebări legitime privind contextul și obiectul întrevederii, despre care s-a vehiculat că ar ...

Jinny Lu, desemnată „cel mai urât câine din lume” / Stăpâna ei a primit un premiu de 5.000 de dolari

O cățelușă din rasa mops, Jinny Lu, a câștigat titlul de „cel mai urât câine din lume” la cea de-a 50-a ediție a concursului anual organizat în Santa Rosa, California, relatează The Guardian. Proprietara patrupedului a primit un premiu de 5.000 de dolari. Jinny Lu a fost salvată din Coreea ...

Oamenii nervoși ar putea îmbătrâni mai repede / Ce efecte are furia persistentă asupra organismului

Furia este o emoție normală și face parte din reacțiile obișnuite ale organismului. Problemele pot apărea însă atunci când furia, neîncrederea și cinismul devin stări persistente, relatează Men’s Fitness. Cercetările sugerează că o astfel de atitudine poate fi asociată cu niveluri mai ridicate de inflamație în organism și, implicit, cu ...