g4media.ro

Washingtonul, cel mai poluat oraş din lume după uriaşul foc de artificii organizat cu ocazia zilei naţionale a Statelor Unite
Washingtonul a devenit pentru scurt timp, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cea mai poluată metropolă din lume, conform datelor furnizate de IQAir, în urma uriaşului spectacol de artificii organizat cu ocazia zilei naţionale a Statelor Unite, informează marţi agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Pyrotecnico, compania angajată de ...

HARTĂ Rezultate Bacalaureat / Rata de promovare este de 74,8%, a doua cea mai mare din ultimii 15 ani / Cele mai slabe rezultate sunt în Ilfov, iar cele mai bune la Cluj
Rata de promovare a examenului de Bacalaureat 2026, sesiunea de vară, este de 74,8% înainte de contestații, potrivit datelor publicate de Ministerul Educației și Cercetării marți dimineață, anunță EduPedu. Concret, 94.345 dintre candidații prezenți la probele examenului au fost declarați „reușiți”, adică au obținut medii peste 6. Rata de promovare ...

Șefa Direcției de Asistență Specială din Sibiu denunță operațiunea de relocare a bolnavilor din azilele lui Pașca: Procesul de preluare a beneficiarilor a ridicat provocări semnificative, generate de lipsa documentelor medicale şi sociale
Șefa Direcției de Asistență Specială (DGASPC) din Sibiu a denunțat marți într-un comunicat operațiunea de relocare a bolnavilor din azilele lui Pașca. Ea a arătat că ”procesul de preluare a beneficiarilor a ridicat provocări semnificative, generate de lipsa documentelor medicale şi sociale”, în condițiile în care procurorii DIICOT au desfășurat ...

Germania vrea să investească peste 600 de miliarde în apărare până în 2030. ”Nu ne putem apăra împotriva lui Putin cu deficit zero”
Germania intenționează să investească peste 600 de miliarde de euro în apărare până în 2030, dublându-și bugetul militar în patru ani. Acest plan, finanțat prin îndatorare, urmărește consolidarea Bundeswehr, însă provoacă dezbateri interne și îngrijorări în rândul vecinilor săi, arată o analiză a publicației franceze Les Echos, citată de Rador. ...

Restricții pe Autostrada A1 Sebeș-Sibiu / Se va circula pe o singură bandă, pe mai multe porțiuni
Direcția Regional de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov a anunțat instituirea unor restricții pe Autostrada A1 Sebeș – Sibiu, în vederea unor lucrări de întreținere periodică, relatează Alba24. „A început frezarea stratului de uzură între Săliște și Cristian, pe sensul Sebeș – Sibiu. Lucrările vor dura câteva săptămâni, perioadă în ...

Summitul NATO, o vitrină pentru puternica industrie de apărare a Turciei
Analiză AFP, via Rador: Un forum, parte a programului oficial al summitului Alianței Atlantice, va reuni marți la Ankara câteva dintre cele 3.500 de companii de apărare ale Turciei, oferindu-i oportunitatea de a-și prezenta capacitățile. Președintele Recep Tayyip Erdogan, care solicită „integrarea” țării sale în arhitectura europeană de apărare, își ...

Nervozitate pe piața energiei electrice din Europa Centrală în perspectiva noului val de caniculă. România, printre cele mai mari prețuri din regiune
Analiză Forbes Grecia, via Rador: Revenirea temperaturilor ridicate în Europa Centrală și de Sud-Est readuce nervozitatea pe piețele de energie electrică. Prețul en-gros din Grecia a înregistrat luni, 6 iulie, o creștere de peste 50%, iar operatorii sistemului de energie electrică se pregătesc pentru o nouă săptămână dificilă. Prețul mediu ...

Ultimele două meciuri din optimile Cupei Mondiale: programul zilei
Marți vor avea loc ultimele două meciuri din optimile Cupei Mondiale de fotbal. Argentina, campioana en-titre, va deschide ziua contra Egiptului. VIDEO: Jucătorii Belgiei l-au ironizat pe Trump după victoria clară cu SUA – Festival de meme-uri pe net după eliminarea americanilor de la Cupa Mondială De la ora 19:00, ...

Cine e Alexandra Zară, PSD-ista care a știut înaintea ministrului Muncii despre operațiunea militarizată DIICOT împotriva azilelor lui Viorel Pașca: Promovată de Marcel Ciolacu, șefă la tineretul PSD
Alexandra Zară a participat pe 30 iunie la operațiunea militarizată a procurorilor DIICOT împotriva lui Viorel Pașca, fiind anunțată despre operațiune chiar înaintea ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru, după cum a dezvăluit acesta într-o postare pe facebook. Alexandra Zară este președinta Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), numită ...

200.000 de prezervative contrafăcute, depistate în România și alte două țări / !”Nu sunt testate, nu sunt controlate și nu sunt sigure”
Oficiul european de luptă antifraudă a descoperit o rețea de trafic utilizată pentru distribuirea prezervativelor contrafăcute. Acestea erau vândute în România, Serbia, dar și Spania, relatează Mediafax. Peste 200 000 de prezervative provenite din China — declarate în mod fals ca jucării — au ocolit cerințele de calitate ale Uniunii ...

Senatoare din Paraguay despre Mbappe: „Un idiot care nici măcar nu a învăţat să scrie”
Nu e liniște la Cupa Mondială de fotbal: o senatoare din Paraguay l-a jignit pe Kylian Mbappe, vedeta Franței de la Cupa Mondială de fotbal. Concret, Celesta Amarilla a spus despre jucătorul lui Real Madrid că este „un idiot care nici măcar nu a învățat să scrie”. Amarilla este membră ...

Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni / Cum va fi vremea până pe 3 august
ANM a publicat marți estimările meteorologice pentru intervalul 6 iulie – 3 august 2026. Meteorologii anunță temperaturi mai scăzute la începutul intervalului în unele regiuni, apoi valori peste cele normale, mai ales în vestul țării, transmite Mediafax. Săptămâna 6 iulie – 13 iulie Valorile termice vor fi mai coborâte decât ...