g4media.ro

Trei copaci s-au prăbușit din cauza vremii peste un stâlp de electricitate în curtea unui spital din Vrancea

Ploile și vântul au produs miercuri pagube în 12 localități din zece județe, potrivit unui bilanț al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. O situație deosebită s-a înregistrat în Vrancea, unde trei copaci au căzut peste un stâlp de electricitate în curtea unui spital, transmite Mediafax. Potrivit IGSU, au fost ...

Vedetele tenisului protestează la Wimbledon pentru premii mai mari, deși fondul a crescut cu 20%

Jucătorii de tenis vor protesta la Wimbledon prin limitarea aparițiilor în fața presei. Ei cer premii mai mari, deși organizatorii au anunțat deja o creștere a fondului de premiere, transmite Mediafax. Vedetele tenisului vor limita la 15 minute aparițiile în fața presei la Wimbledon, în prima săptămână a turneului. Măsura ...

Luni şi marţi au fost cele mai călduroase zile de iunie înregistrate de Spania în ultimii 76 de ani

Luni şi marţi au fost cele mai călduroase zile înregistrate în Spania pentru luna iunie din 1950, a anunţat miercuri Agenţia Naţională de Meteorologie (Aemet), pe fondul unui val de căldură care cuprinde Europa, transmite AFP, transmite Agerpres. Spania este obişnuită cu temperaturi extreme, dar în ultimii ani s-a confruntat ...

Președintele Nicușor Dan și premierul demis Ilie Bollojan, amicali la recepția oferită de Ambasada SUA: „Vorbim după ”

Atât președintele României, Nicușor Dan, cât și premierul demis, Ilie Bolojan, au fost prezent marți seara, la recepția oferită de Ambasada SUA la București, cu ocazia Zilei Naționale a Statelor Unite ale Americii, în cadrul campaniei „Freedom 250” – prin care SUA sărbătoresc 250 de ani de independență. Cei doi ...

George Simion susține că un consilier prezidențial l-a sunat în seara votului din Parlament pentru guvernul Veștea / A sunat la 9:15 și a zis „ E un lucru bun ca voi să votați”/ Simion îi dăduse un ultimatum lui Nicușor Dan care expira la 21:30

Președintele AUR, George Simion susține că luni, în seara votului din Parlament, pentru guvernul Veștea, a fost sunat de un consilier prezidenția la ora 21:15 care i-ar fi zis „E un lucru bun ca voi să votați”. Declarația a fost făcută într-o emisiunea Marius Tucă Show de la Gandul.ro. Cu ...

Deputatul PNL Gigel Știrbu îi cere lui Nicușor Dan să răspundă la afirmația lui George Simion că un consilier prezidențial l-ar fi sunat în seara votului pentru guvernul Veștea / „Românii au dreptul să știe”

Deputatul PNL Gigel Știrbu i-a cerut președintelui României să răspundă afirmațiilor lui George Simion. Liderul AUR a declarat, miercuri seara, la Marius Tucă Show, că în seara votului din Parlament pe guvernul Veștea ar fi fost sunat de un consilier prezidențial, la ora 21:15, care i-ar fi spus „că ar ...

Presa maghiară, în contextul actualei crize politice: România, în pragul falimentului de stat. Bucureștiul, pe marginea prăpastiei

Ziarele de la Budapesta descriu pe un ton grav situația economică a României, generată de criza politică de la București, transmite Mediafax.    Publicația Magyar Nemzet titrează pe prima pagină că România s-ar putea îndrepta spre pragul falimentului de stat dacă partidele politice nu găsesc o soluție urgentă la blocajul ...

Toma Petcu, dat afară de la șefia PNL Giurgiu: Când am câștigat prin vot președinția Consiliului Județean, cu cel mai bun scor din țară și cel mai bun din istoria PNL Giurgiu, nu eram președintele filialei și nici PNL Giurgiu nu deținea funcții guvernamentale în județ

Aflat pe lista neagră a conducerii PNL, după ce a susținut învestirea guvernului Veștea peste capul lui Bolojan, președintele Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu, a fost îndepărtat de la șefia organizației județene de partid, prin decizia asumată marți de Biroul Politic Național. În consecință, Petcu afirmă că nu-și regretă opțiunile, ...

Mai multe drumuri naționale din Franța au fost închise din cauza valului de caniculă care topește asfaltul

Un val de caniculă care afectează Franța a dus la probleme serioase pe infrastructura rutieră, mai multe drumuri fiind închise după ce asfaltul s-a topit din cauza temperaturilor extreme, transmite Mediafax. În departamentul Meurthe-et-Moselle, o porțiune a drumului care leagă localitățile Briey și Moyeuvre-Grande, a fost închisă de urgență după ...

Președintele Nicușor Dan a ajuns la Cluj Napoca cu o aeronavă Spartan / Acesta participă la o cină de afaceri cu organizatorii Techsylvania

Imediat după ce a participat la recepția oferită de Ambasada SUA, președintele României, Nicușor Dan, a plecat cu o aeronavă Spartan, la Cluj Napoca, unde a ajuns înainte de ora 21:00, pentru a participa la o cină privată, cu organizatorii „Techsylvania”  (cel mai important eveniment de tehnologie și business din ...

VIDEO | Cum recunoști un ulei de măsline bun fără să-l guști? Detaliul de pe etichetă la care puțini români se uită / Cătălin Adam: „Încercați să vedeți dacă are aciditatea exactă scrisă și nu mai mic de 0,8”

Alegerea unui ulei de măsline bun poate fi o provocare pentru mulți consumatori. Rafturile supermarketurilor sunt pline de produse care promit calitate, autenticitate și beneficii pentru sănătate, însă diferențele dintre ele nu sunt întotdeauna evidente la prima vedere. Citește continuarea pe G4Food, unde Cătălin Adam, fondatorul Eliada, a explicat care sunt ...

Zelenski anunță că Belarus a cedat amenințărilor ucrainenilorși a dezactivat echipamentele folosite de ruși pentru a ghida drone de război

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, anunță că Belarus a cedat în fața amenințărilor ucrainenilor și a dezactivat echipamentele folosite de ruși pentru a ghida drone de război, transmite MEDIAFAX. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut anunțul miercuri. Potrivit Kyiv Independent, Belarus a oprit echipamentele folosite pentru ghidarea atacurilor rusești. Echipamentul de ...