g4media.ro

Mark Rutte, șeful NATO, dă drept exemplu România vizavi de sprijinul militar european pentru operațiunile SUA
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat marţi că este de acord cu criticile preşedintelui american Donald Trump la adresa NATO, dar a insistat că, în ciuda unor frustrări din cadrul alianţei, membrii europeni ai acesteia au oferit sprijin operaţiunilor militare conduse de SUA şi, în acest sens, a ...

FAKE | Viral în criza politică: Nicușor Dan îi va preda președinția lui Călin Georgescu / Știrea e ”confirmată de surse internaționale”, în aceeași zi în care fostul candidat pro-rus a cerut iar suspendarea “președintelui ilegitim”
Pe fondul crizei guvernamentale, un fake grosolan atribuit unor “surse internaționale” inexistente, potrivit căruia președintele Nicușor Dan ar urma să-i cedeze funcția lui Călin Georgescu, s-a viralizat pe rețelele de socializare. În aceeași zi în care Georgescu a cerut suspendarea “președintelui ilegitim”, influenceri și internauți care îl susțin pe fostul ...

Kelemen Hunor se află în eroare: Parlamentul poate fi dizolvat, pot fi declanșate alegeri anticipate. Nu există vid legislativ
Președintele UDMR Kelemen Hunor a făcut miercuri, la RFI, o declarație stranie: el susține că în România nu pot fi convocate alegeri anticipate, pentru că nu există bază legală. „Cât timp va sta România fără Parlament după dizolvarea Parlamentului? O lună? Două luni? Trei luni? Patru luni? În România nu ...

Atacurile ucrainene cu drone lasă fără curent portul Sevastopol, baza Flotei Rusiei din Marea Neagră
Oraşul-port Sevastopol, baza Flotei Rusiei din Marea Neagră, a rămas miercuri fără curent electric după un nou atac masiv ucrainean cu drone asupra peninsulei anexate Crimeea, a informat guvernatorul local Mihail Razvojaev, citat de agenția de știri EFE. „Ca urmare a atacului inamic împotriva infrastructurii noastre energetice, oraşul a rămas ...

Școlile și grădinițele pot angaja acum personal auxiliar și administrativ, în urma adoptării de către Senat a unui amendament al UDMR la legea învățământului preuniversitar
Senatul a adoptat amendamentul UDMR ca decizie finală, care permite angajarea personalului auxiliar și administrativ care lucrează în școli și grădinițe, pe lângă cadrele didactice. Astfel, aceștia nu mai sunt supuși restricțiilor de angajare introduse de guvern. Măsura va fi aplicabilă începând cu următorul an școlar, dacă modificarea legii învățănântului ...

STUDIU: Femeile de peste 50 de ani care au mers pe jos într-un ritm mai lent au slăbit de aproape trei ori mai mult
Un studiu arată că femeile de peste 50 de ani care au mers pe jos într-un ritm mai lent au pierdut mai multă grăsime decât cele care au mers rapid, transmite MEDIAFAX. Un studiu arată că mersul pe jos într-un ritm lent a stimulat „în mod semnificativ” pierderea în greutate ...

VIDEO: Ibrahimovic îl ironizează pe Cristiano Ronaldo: „S-a întors, dar unde a plecat?”
După ce a reușit două goluri pentru Portugalia în victoria cu 5-0 contra Uzbekistanului de la Cupa Mondială, Cristiano Ronaldo a spus către camerele tv: „m-am întors.” Analist la FOX Sports, Zlatan Ibrahimovic l-a ironizat pe atacantul portughez: „Credeam că nu a plecat niciodată.” VIDEO: Moment tensionat cu Cristiano Ronaldo ...

YouTube a ajuns la o înţelegere cu un adolescent american, care a acuzat platforma că i-ar fi afectat sănătatea mintală
La trei luni după o condamnare fără precedent într-un caz similar, YouTube a ajuns la o înţelegere amiabilă – cu o sumă confidenţială – cu un adolescent american de 15 ani care a acuzat platforma Google şi alte reţele sociale că i-au afectat sănătatea mintală, transmite miercuri agenția de știri ...

Verstappen nu este surprins de traseul fantastic al lui Antonelli din F1
Kimi Antonelli are parte de un început fantastic de sezon în Formula 1. Rezultatele italianului nu-l surprind însă pe Max Verstappen. Multiplul campion mondial spune că se aștepta ca Antonelli să fie un pilot pe cinste. James Allison, directorul echipei, dezvăluie când ar putea Mercedes să favorizeze pe unul dintre ...

Majoritatea oraşelor din Italia, sub cod roşu de caniculă
Ministerul Sănătăţii din Italia, a plasat miercuri 16 dintre cele mai mari 27 de oraşe din ţară sub cod roşu din cauza pericolului reprezentat de temperaturile ridicate, în contextul valului de caniculă care afectează o mare parte din Europa de Vest, transmite agenţia de presă ANSA, citată de Agerpres. Latina ...

Cătălin Predoiu anunță că nu va contesta o eventuală decizie de excludere din PNL după ce a votat guvernul Veștea. El anunță că ”am făcut și o alegere de perspectivă”
Cătălin Predoiu, fostul prim-vicepreședinte al PNL și unul dintre adepții coaliției cu PSD, a declarat miercuri că nu va contesta o eventuală decizie de excludere din PNL după ce a votat guvernul Veștea. El a spus într-o postare pe facebook că a voata guvernul Veștea deși știa că nu va ...

BREAKING O instanță a dispus confiscarea a 6,5 milioane de euro de la casa de avocatură Țucă, Zbârcea și Asociații, într-un dosar privind devalizarea unei firme / Decizia nu e definitivă
Curtea de Apel București a dat o primă sentință într-un dosar ce privește devalizarea unei firme de medicamente și a dispus confiscarea specială a sumelor de 3,5 milioane de euro și 2,6 milioane de lire sterline (3 milioane de euro) de la casa de avocatură Țucă Zbârcea și Asociații. Sumele ...