g4media.ro

Povestea multiplei campioane mondiale din România care a descoperit karate-ul din întâmplare și a cucerit lumea – Astăzi pe G4Media

Andra Novițchi face parte dintr-o familie în care sportul a fost mereu la loc de cinste. A început cu tenisul pe zgura de la Câmpina, dar destinul avea să-i scoată în cale o carieră în karate. De trei ori campioană mondială, Andra povestește că marele ei vis este să antreneze ...

Din august, utilizatorii vor fi avertizați când văd deepfake-uri sau conținut generat de AI / Textele generate cu ajutorul AI nu trebuie etichetate dacă sunt verificate de oameni înainte de publicare 

Comisia Europeană a publicat miercuri versiunea finală a Codului de bune practici privind marcarea și etichetarea conținutului generat de inteligența artificială, anunță Mediafax. Documentul explică modul în care companiile și organizațiile vor trebui să respecte obligațiile de transparență prevăzute de Regulamentul european privind inteligența artificială (AI). Potrivit Executivului european, începând ...

Ministrul Apărării așteaptă explicații din partea Ucrainei, după incidentul cu drona din Constanța / ”Au pierdut controlul comunicăților acestor drone, dar știau poziționarea dronelor sau nu”

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, afirmă că a transmis o solicitare oficială către omologul ucrainean pentru clarificarea incidentului privind drona căzută în portul Constanța, transmite Mediafax. „Atâta timp cât noi suntem o țară care avem relații de mult respect și apropiate cu Ucraina, eu ca ministru al apărării consider ...

Tomac e pregătit să-și schimbe echipa de miniștri, cu alți tehnocrați / ”Sunt dispus să găsesc compromisul necesar” 

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat miercuri că este dispus să modifice lista viitorului Guvern dacă partidele au obiecții argumentate față de unele dintre persoanele propuse, subliniind însă că va păstra formula unui cabinet format din tehnocrați, anunță Mediafax. Tomac a precizat că poartă discuții zilnice cu liderii politici pentru ...

USR | Reacție la hotărârea CSM care reclamă existența unui „atac fără precedent la adresa independenței justiției” / „Luăm act cu mare îngrijorare de acest demers”

Uniunea Salvați România a reacționat, miercuri seara, la hotărârea secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în care nominalizează partide politice, politicieni, jurnaliști, publicații și organizații civice drept autori ai unei campanii de „decredibilizare a justiției”. Printre cei vizați se numără și USR, ca partid și prin reprezentanți ai ...

„Nu cerșesc, ci este ceva ce-am plătit” / Miruță despre capabilitățile antidrone și sprijinul NATO

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, afirmă că România a solicitat și a finanțat capabilități suplimentare de apărare antidrone prin programele NATO. Acesta a subliniat că sprijinul aliat este parte dintr-un proces contractual și nu o solicitare informală, scrie Mediafax. Miruță a declarat că România a constatat lipsuri în capacitățile ...

Două nave avariate în atacuri cu drone în apele ucrainene ale Mării Negre / Transportau metal și cereale

Două nave aflate sub pavilionul Panama şi respectiv Barbados au fost avariate după ce au fost atacate în timp ce se deplasau prin coridorul de navigaţie al Ucrainei în Marea Neagră, a anunţat miercuri autoritatea portuară ucraineană, transmite Agerpres, care citează Reuters. Autoritatea a precizat pe Telegram că o navă ...

Cazul omului de afaceri sibian ucis după un jaf în propria casă ia o nouă turnură: Fiica milionarului ar fi fost sedată trei luni de iubita acestuia / Declarația legiștilor poate răsturna dosarul

Cel mai mediatizat proces din ultimii ani, Cazul Kreiner, cazul milionarului Adrian Kreiner din Sibiu ucis în vila sa, a avut o nouă ședintă de judecată miercuri, 10 iunie 2026, la Curtea de Apel Alba Iulia, relatează Alba24. Vaneesa Kreiner, fiica omului de afaceri, a fost reaudiată din poziția de ...

RAAPPS a publicat și lista cu imobilele închiriate unor persoane fizice. Numele sunt secrete / Pe lista de imobile neocupate apare și „Palatul Împăratului”

RAAPPS a publicat și lista cu imobilele închiriate unor persoane fizice. Numele sunt secrete. Pe lista imobilelor neocupate aflate în administrarea regiei sunt aproape 200 de proprietăți, multe „greu de închiriat”. Pe această ultimă listă este și imobilul despre care s-a spus că este pregătit ca locuință de protocol pentru ...

Pastor din Cluj, arestat pentru viol și agresiune sexuală / Ar fi abuzat de patru tinere enoriașe, unele minore 

Polițiștii clujeni au  arestat miercuri un bărbat de 66 de ani, cercetat pentru viol și agresiune sexuală, acesta fiind. Ulterior, a fost trimis în arest preventiv pentru 30 de zile de magistrații Judecătoriei Huedin, relatează Cluj24. Două imobile deținute de către acesta din Huedin și comuna Călățele au fost percheziționate. ...

Ministrul Agriculturii anunță o nouă tehnologie pentru sistemul antigrindină / ”Avem deja o primă staţie unde alte metode decât cele cu rachete pot fi testate”

Viceprim-ministrul şi ministru interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a propus includerea în noua strategie antigrindină a sistemului folosit la Sau Mare, realizat în colaborare cu Ungaria, din fonduri europene, transmite Agerpres. „Le-am propus colegilor să pregătească o Hotărâre de Guvern prin care să luăm un program cumva ...

Alexandru Muraru: Guvernul Tomac, o struțo-cămilă pesedisto-tehnocrată / Nicușor Dan să înceteze cu propuneri ilogice

Vicepreședintele PNL, deputat de Iași, Alexandru Muraru spune despre guvernul Tomac că este o ”struțo-cămilă pesedisto-tehnocrată”. ”Partidul Naţional Liberal a dat României un premier serios, onest, care a început reforme și car a scuturat instituțiile publice de căpușele pesediste. Ilie Bolojan a ridicat ștacheta de premier la un nivel de ...