g4media.ro

Kelemen Hunor: Din ianuarie-februarie ne aşteptăm la scăderea inflaţiei / Bugetul trebuie gestionat responsabil
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, la Digi 24, că Guvernul a făcut paşi importanţi pentru echilibrarea bugetului şi reducerea deficitului bugetar, dar reformele esenţiale nu au fost încă implementate, transmite Agerpres. Potrivit liderului UDMR, anul 2025 se va încheia cu un deficit de 8,4%, la nivelul stabilit după ...

Cel puţin şapte morţi în prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni în Mexic
Cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în centrul Mexicului, alte trei fiind încă date dispărute, au anunţat luni autorităţile de protecţie civilă din statul Mexic, relatează agenția de știri dpa, citată de Agerpres. Prăbuşirea s-a produs într-o zonă industrială din ...

Proiect: A doua opinie medicală va putea fi plătită de sistemul de asigurări / ”Poți merge la un alt medic specialist, fără costuri suplimentare, pentru a confirma sau a clarifica cea mai bună soluție pentru tine”
Pacienții vor avea dreptul la a doua opinie medicală, plătită de sistemul de asigurări, aceasta fiind una dintre modificările aduse Legii Drepturilor Pacientului, aprobate în Comisia pentru Sănătate și Familie, spune deputatul PNL Ovidiu Cîmpean, relatează Mediafax. „Dacă primești un diagnostic greu sau ți se recomandă o intervenție importantă, vei ...

Cod galben de ceaţă densă în zone din nouă judeţe, marţi dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o serie de avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în mai multe zone din Dobrogea, Oltenia şi Moldova, transmite Agerpres. Potrivit sursei citate, până la ora 11:00, în localităţi din judeţele Constanţa, Tulcea, Gorj, Olt, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Galaţi, Vaslui, se ...

Este sau nu „ucigașă” bacteria găsită în apa de la Spitalul de Copii Iași? / Infecționist: „Există tulpini de Pseudomonas rezistente la toate antibioticele”
Prof.dr. Carmen Dorobăț, medic infecționist la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva”, explică faptul că bacteria Pseudomonas aeruginosa poate fi considerată „ucigașă”, scrie Ziarul de Iași. Asta, deoarece, odată ajunsă în organism, necesită tratament cu antibiotice speciale, unele dintre ele fiind extrem de costisitoare și greu de utilizat. Mai grav, ...

Incendiu la Ambasada Republicii Moldova în SUA / Au intervenit pompierii / Serviciile consulare, sistate temporar
Un incendiu a izbucnit, marți dimineață (ora României) la sediul Ambasadei Republicii Moldova din SUA. Serviciile specializate au intervenit la Ambasada Republicii Moldova în SUA, ca urmare a unui incendiu, anunță instituția pe pagina sa de Facebook. Ambasada a precizat că serviciile consulare au fost sistate temporar, potrivit Radio Chișinău. ...

Shaun Murphy a evitat în frame decisiv o eliminare surprinzătoare de la Openul Scoției la snooker
Shaun Murphy a avut parte de un meci extrem de greu contra lui Hongyu Liu, al 57-lea clasat în ierarhia mondială. Englezul (campion mondial în 2005) s-a impus cu mare dificultate în frame decisiv și s-a calificat în turul al doilea al Openului Scoției la snooker. Openul Scoției la snooker ...

Ministrul Daniel David a decis, cu acordul Oanei Fotache-Dubălaru, să extindă cu o săptămână aprobarea formei finale a programei de Limba și literatura română de clasa a IX-a
Ministrul Educației și Cercetării a decis ca perioada alocată integrării propunerilor din perioada dezbaterii să fie prelungită cu o săptămână doar pentru programa de Limba și literatura română, potrivit unui anunț publicat luni seara pe edu.ro. Ministrul Daniel David s-a întâlnit luni cu Oana Fotache Dubălaru – coordonatorul științific al ...

Piața Revoluției din capitală devine spațiu comemorativ dedicat evenimentelor din decembrie 1989 / Fotografii și un montaj audio imersiv reconstituie atmosfera de acum 36 de ani
Piaţa Revoluţiei din București va găzdui, pe 19 și 20 decembrie 2025, evenimentul comemorativ „Grădina Amintirilor”, organizat de Asociaţia Străzi pentru Oameni, Primăria Capitalei prin ARCUB şi Muzeul Ororilor Comunismului în România, potrivit Rador. „Iniţiativa îşi propune să ofere comunităţii un loc de reflecţie şi reculegere în jurul Memorialului Renaşterii, ...

Polițist din Vâlcea, prins că falsifica dosare de daună: a recunoscut tot / A fost de acord cu o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare
Un polițist din cadrul Poliției Orașului Călimănești a fost prins că folosea uniforma și funcția pentru a face bani din „rezolvarea” dosarelor de daună, scrie Ziarul de Vâlcea. Agentul Breazu Constantin Laurențiu intervenea ilegal în documente oficiale și promitea despăgubiri rapide de la firmele de asigurări, contra cost. Ancheta procurorilor ...

RedBull l-a anunțat pe înlocuitorul lui Helmut Marko
Helmut Marko a plecat de la RedBull Racing după un mandat spectaculos de 20 de ani, iar echipa de la Milton Keynes a confirmat numele succesorului: Guillaume „Rocky” Rocquelin. Helmut Marko, verdict dur după plecarea de la RedBull: Horner, vinovat pentru ratarea titlului de către Verstappen În vârstă de 82 ...

SRL „Lukoil Moldova” nu își va mai putea continua investițiile pe teritoriului Republicii Moldova, a decis autoritatea în domeniu
Consiliul pentru examinarea investițiilor în domeniile de importanță pentru securitatea statului din Republica Moldova a hotărât să refuze aprobarea continuării activității investiționale a SRL „Lukoil-Moldova” pe teritoriul țării și să revină, în termen de 20 de zile, la situația existentă anterior anului 2005, când infrastructura complexului petrolier „Aeroport” a fost ...